Cele 12 perimetre petroliere din vestul ţării sunt pentru gaze de şist

Motto:

Eu nu vă conving, eu demonstrez

Gr.C. Moisil

 

Vom prezenta proba că cele 12 perimetre petroliere din vestul ţării sunt pentru operarea gazelor de şist, destrămând astfel „ceaţa” densă întreţinută peste aceste perimetre. Facem şi câteva observaţii.

 

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a lansat, în septembrie 2009, Runda a X-a de Licitaţie pentru acorduri petroliere de concesiune. „Scopul celei de a 10-a Runde de Licitaţie îl reprezintă încheierea de acorduri în vederea explorării şi ulterior a extracţiei de hidrocarburi pentru 30 perimetre de explorare menţionate în Anexa nr. 1.” (Anexa 1 la Ordinul Preşedintelui ANRM nr. 179/3.9.2009) Durata acordurilor petroliere este de 30 de ani cu posibilitate de prelungire de 15 ani în situaţia descoperirii şi exploatării unor zăcăminte, sau înceteaza la sfârşitul fazei de explorare, după 3-10 ani, dacă rezultatele explorării sunt negative; redevenţa petrolieră este cuprinsă între 3,5 şi 13,5%”.

Cele 30 de perimetre oferite pentru concesionare sunt localizate astfel: 12 în Depresiunea Panonică, 7 în Dobrogea şi 11 pe platoul continental al Mării Negre (Anexa A).

Cele 12 perimetre de explorare oferite în Depresiunea Panonică (la graniţa de vest) sunt:

E X-1 VOIVOZI (cu 15 perimetre de exploatare excluse din suprafaţa perimetrului);

E X-2 TRIA (cu 13 perimetre de exploatare excluse din suprafaţa perimetrului);

E X-3 BAILE FELIX;

E X-4 TULCA (cu 6 perimetre de exploatare excluse din suprafaţa perimetrului);

E X-5 ADEA (cu 1 perimetru de exploatare exclus din suprafaţa perimetrului);

E X-6 CURTICI (cu 4 perimetre de exploatare excluse din suprafaţa perimetrului);

E X-7 PERIAM (cu 6 perimetre de exploatare excluse din suprafaţa perimetrului);

E X-8 BILED (cu 11 perimetre de exploatare excluse din suprafaţa perimetrului);

E X-9 PAULIŞ (cu 1 perimetru de exploatare exclus din suprafaţa perimetrului);

E X-10 PARTA (cu 7 perimetre de exploatare excluse din suprafaţa perimetrului);

E X-11 BUZIAŞ (cu 1 perimetru de exploatare exclus din suprafaţa perimetrului);

E X-12 CRAI NOU (cu 6 perimetre de exploatare excluse din suprafaţa perimetrului).

Cele 7 perimetre de explorare oferite în Dobrogea sunt:

E X-13 MĂCIN, E X-14 BABADAG, E X-15 CAPIDAVA, E X-16 EFORIE,

E X-17 COSTINEŞTI, E X-18 VAMA VECHE, E X-19 ADAMCLISI.

 

Au fost depuse oferte pentru 20 de perimetre, astfel: pentru toate cele 12 din Depresiunea Panonică, pentru 3 (din 7) din Dobrogea şi 5 (din 11) de pe platoul continental al Mării Negre.

 

Toate cele 20 de perimetre ofertate au fost atribuite, în iunie 2010, din care menţionăm:

cele 12 perimetre din Depresiunea Panonică: E X-1, E X-5 , E X-6 lui MOL HUNGARIAN OIL & GAS PLC + EXPERT PETROLEUM SRL (Anexa B); E X-2, E X-3, E X-7, E X-8 lui AVERE ENERGY INC. (acum EAST WEST (15%) şi NIS PETROL SRL (85 %))(Anexa C); E X-4 lui CLARA PETROLEUM LTD.; E X-9, E X-11 lui UNIVERSAL PREMIUM SA; E X-10 lui AUDAX RESOURCES LTD.; E X-12 lui MOESIA OIL AND GAS PLC. (prin HG 1103/02.11.2011 şi transferat lui MOESIA EXPLORATION SRL (50%) şi NIS PETROL SRL (50%) prin O 284/21.08.2012).

cele 3 (din 7) perimetre din Dobrogea: E X-17, E X-18, E X-19 lui CHEVRON ROMANIA E&P BV (a se vedea articolul nostru precedent Gazele de şist – III).

 

Pentru majoritatea perimetrelor atribuite au fost deja semnate Hotărârile de Guvern de aprobare a acordurilor petroliere de explorare-dezvoltare-exploatare. Amintim că prima perioadă, de maximum 10 ani, a unui acord petrolier este cea de explorare; de aici vine şi

inconsecvenţa în denumirea perimetrelor acordate: în unele documente se scrie că sunt perimetre de explorare, în altele (harta din Anexa A) se scrie că sunt perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare.

 

Observaţii

1) Cu excepţia perimetrului E X-3 BAILE FELIX, toate celelalte 11 perimetre de explorare din Depresiunea Panonică conţin perimetre de exploatare (în care se exploatează deja petrolul şi gazele naturale), care au fost excluse din perimetru. Cum rămâne atunci cu dreptul titularilor acestor perimetre de a solicita extinderea perimetrului, în cazul în care se dovedeşte continuitatea dezvoltării zăcământului în afara limitelor perimetrului acordat iniţial, în cazul în care suprafeţele respective nu fac obiectul unui alt acord petrolier (Legea petrolului 238/2004, Art. 47, alin. (i)) ?

2) S-a văzut în acordurile petroliere desecretizate pentru perimetrele E X-3, E X-7, E X-8 că nu se face în text nici-o referire la gaze de şist sau la gaze neconvenţionale. În acordurile petroliere desecretizate pentru perimetrele E X-17, E X-18, E X-19, am văzut (în articolul nostru Gazele de şist -I) că Chevron a impus adăugarea textului „precum şi gaze neconvenţionale” în definiţia gazelor naturale, ceea ce este ilegal, acest text neexistând în legea petrolului. A.N.R.M. lucrează deci pe „şest” cu gazele de şist.

 

Dacă în legătură cu cele 4 perimetre (1 din runda a V-a şi 3 din Runda a X-a) deţinute de Chevron, A.N.R.M. recunoaşte acum oficial că sunt pentru operarea gazelor de şist (datorită probabil transparenţei impuse de Chevron), în legătură cu cele 12 perimetre petroliere din vestul ţării există o mare „ceaţă”:sunt sau nu sunt perimetre pentru operarea gazelor de şist (= gaze naturale din argile gazeifere)?

La Curtici, Consiliul local a hotărât în iunie 2013 interzicerea operării gazelor de şist (http://www.finantistii.ro/stiri/perimetrul+Ex-6+Curtici, 27 Iunie 2013),

la Băile Felix încă se mai discută pro şi contra.

Oficiali A.N.R.M. şi oficiali ai companiilor concesionare nu (mai) recunosc că cele 12 perimetre din vest sunt pentru gaze de şist (adică pentru gaze neconvenţionale); declară că sunt pentru gaze convenţionale – doar, doar vor învinge rezistenţa populaţiei (care protestează, pe drept cuvânt, contra gazelor de şist) şi astfel vor reuşi să plaseze primele sonde de explorare. Dar acordurile petroliere sunt pentru 30 de ani, plus încă 15 ani prelungiri – aşa că au timp să-şi schimbe declaraţiile.

 

Vom prezenta, în final, proba indiscutabilă că toate cele 12 perimetre propuse (şi atribuite) în vest (ca şi cele 7 propuse în Dobrogea (din care 3 au fost atribuite) şi perimetrul mai vechi, Bârlad) sunt programate pentru operarea gazelor de şist.

 

Asociaţia CNR-CME a înfiinţat Centrul european de excelenţă în domeniul gazelor naturale din argile gazeifere” – pe scurt CENTGAS, în 2012 (Anexa D).

La adresawww.cnr-cme.rose găseşte rezumatul de 100 de pagini (Raport_CENTGAS_100 pag.pdf) al Raportului intitulat „Resurse de gaze naturale din zăcăminte neconvenţionale – potenţial şi valorificare”,elaborat de CENTGAS şi lansat la 15 noiembrie 2013; în acest rezumat, la pagina 95, găsim următorul text, care dovedeşte faptul că atât perimetrul vechi E V-Bârlad (din Runda a V-a) cât şi perimetrele noi E X-1E X-19 (scoase la licitaţie în Runda a X-a), sunt programate pentru gaze de şist:

 

Proba

Zonele din România programate pentru exploatarea prin fisurare hidraulică a zăcămintelor de gaze de şist sunt următoarele: Bârlad (Vaslui); Voivozi (Bihor); Tria (Bihor); Baile Felix (Bihor); Tulca (Bihor); Adea (Arad); Curtici (Arad); Periam (Timiş); Biled (Timiş); Paulis (Timiş); Para (Timiş); Buzia (Timiş); Crai (Timiş); Macin (Tulcea); Babadag (Tulcea); Capidava (Constanţa); Eforie (Constanţa); Costineşti (Constanţa); Vama Veche (Constanţa); Adamclisi (Constanţa).”

 

Observaţii finale

(i) Raportul CENTGAS, semnat de 43 de specialişti, susţine, ca şi A.N.R.M., că „LEGEA PETROLULUI NU FACE NICI O DISTINCŢIE ÎNTRE HIDROCARBURILE DIN ZACAMINTE CONVENŢIONALE ŞI NECONVENŢIONALE” (rezumatul de 100 pagini, pag. 82, Fig. 6.1) – afirmaţie demonstrată ca fiind falsă în articolul nostru Gazele de şist – I.

(ii) Dacă fracturarea hidraulică este folosită încă din 1954 în România, în scopul măririi productivităţii sondelor, şi dacă în legislaţia primară a petrolului nu se fac deosebiri între gazele convenţionale şi cele neconvenţionale – cum se afirmă în Raport -, atunci de ce a fost necesar să fie creat acum grupul CENTGAS, special pentru gaze de şist, care să înceapă să scrie rapoarte de promovare doar pentru gazele de şist ?

(iii)Raportul CENTGAS este de fapt o pledoarie pentru operarea gazelor de şist, în favoarea Chevron. Povestea ne aminteşte de afacerea Roşia Montana, unde 9 specialişti au înfiinţat Grupul Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană (GIMPCRM), la începutul lui 2011, grup sprijinit logistic de compania R.M.G.C., care a început să publice rapoarte-pledoarii în favoarea proiectului R.M.G.C.. Oare CENTGAS, sau CNR-CME, este sprijinit logistic de compania Chevron?

(iv) Din cele 20 de zone programate pentru operarea gazelor de şist, din care 16 sunt atribuite, site-ul www.infogazedesist.eu (creat de A.N.R.M. în cadrul campaniei de informare şi dezbatere publică legată de gazele de şist, proiect cofinanţat de Uniunea Europeană), se referă doar la zonele deţinute de Chevron– probabil pentru a întârzia revolta locuitorilor din celelalte zone, pentru a întreţine „ceaţa” în perimetrele din vest.

(v) Cum gazele de şist nu pot fi operate (explorate-dezvoltate-exploatate) în România cu legislaţia actuală (aşa cum am demonstrat în articolul nostru precedent, Gazele de sist -III), rezultă că şi operarea gazelor de şist pe cele 12 perimetre petroliere noi din vest,

E X-1E X-12, este ilegală.

 

Bucureşti, 16 februarie 2014

 

Afrodita Iorgulescu, doctor în matematică, profesor emerit, Academia de Studii Economice din Bucureşti

Liana Popa, inginer geolog, director executiv Fundaţia pentru Pluralism

Alexandru Taşnadi, doctor în economie, profesor, Academia de Studii Economice din Bucureşti

 

P.S. În articolele următoare vom aduce alte argumente contra operării gazelor de şist.

 

Anexa A

 

 

 

Anexa B

(cele 3 acorduri E X-1 Voivozi, E X-5 Adea şi E X-6 Curtici

ale MOL (70%) şi EXPERT PETROLEUM SRL (30%))

 

MOL Hungarian Oil and Gas Public Limited Company= Mol Hungarian OIL & Gas PLC. (pe scurt MOL) a semnat acorduri de concesiune cu A.N.R.M. pentru trei perimetre. “Blocurile EX-1 Voivozi, EX-5 Adea şi EX-6 Curtici au revenit consorţiului format din MOL (70 %) şi Expert Petroleum (30 %), în urma celei de-a 10-a runde de acordare a licenţelor.

Perioada de explorare este împărţită într-un interval iniţial de trei ani şi o fază opţională de trei ani. Programul iniţial de lucrări cuprinde măsurători seismice 2D şi 3D, urmate de foraje.Pe lângă un potenţial bun de petrol şi gaze, unele perimetre au şi potenţial de resurse neconvenţionale.”
(http://molromania.ro/ro/despre_mol/centrul_de_presa/stiri/2011/mol_semneaz__acorduri_de_concesiune__n_rom_nia/)

 

MOL operează gaze neconvenţionale în Ungaria, în perimetrele Beru 4 şi Beru 6 (conform http://ir.mol.hu/en/mol-group-2013-half-year-report/ , pag. 8):

Beru4 /unconventional under testing Drilled, fracturing program completed, under testing, long pilot production test.Gas production rate has stabilized at the level of 15 000 m3/d.

Beru6 /unconventional waiting for test Drilling completed, conventional test completed, waiting for hydraulic fracturing

 

  • Perimetrul EX-6 Curtici, pentru care a fost obţinut acordul petrolier de explorare-

dezvoltare-exploatare prin HG 1185/04.12.2012 de către Mol Hungarian OIL & Gas PLC. (70 %) + EXPERT PETROLEUM SRL (30 %), a fost transferat lui Panfora Oil and Gas SRL prin Ordinul Preşedintelui ANRM Nr. 434/21.12.2012. Panfora Oil & Gas este o filială a Grupului MOL dedicată activităţilor de explorare şi producţie în România.

 

http://www.baricada.ro/detalii-stire/stirea_zilei/19851/panfora-oil-&-gas-va-semna-angajamente-legale-care-sa-ateste-ca-nu-va-exploata-gaze-de-%C5%9Fist-in-perimetrul-ex-6-curtici-/:

Reafirmam cu toata convingerea ca nu am fost, nu suntem si nu vom fi interesati nici de explorarea si cu atât mai putin de exploatarea de gaze de sist in perimetrul EX-6 Curtici. Invitam proprietarii de terenuri si pe reprezentantii acestora, in prezenta autoritatilor locale si a organizatiilor nonguvernamentale interesate, sa semnam un protocol care sa ateste ca Panfora Oil & Gas nu va explora si nici nu va exploata gaze de sist in perimetrul Curtici. In consecinta, incertudinile proprietarilor de terenuri primesc un raspuns transparent, iar acestia detin toate elementele necesare unui acord informat pentru inceperea masuratorilor de suprafata”, a declarat Gábor Zelei, Managing Director al Panfora Oil & Gas.

Afirmam foarte clar ca nu s-a pus si nici nu se va pune problema explorarii si nici exploatarii de gaze de sist in perimetrul EX-6 Curtici. Afirmatiile noastre sunt confirmate de datele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), care specifica faptul ca acordul de concesiune si programul de lucrari convenit nu se refera la gaze de sist. Suntem convinsi ca locuitorii din zona au incredere in autoritatile statului care sunt specializate si nu in informatii provenite din surse mai putin documentate”, a afirmat Gábor Zelei.

 

Anexa C

(cele 4 acorduri EX-2 TRIA, EX-3 BĂILE FELIX, EX-7 PERIAM, EX-8 BILED

ale Avere Energy Inc. (East West Petroleum Corp.), acum ale NIS 85 %)

 

  • În anul 2012, Guvernul a concesionat, în urma rundei X/2009, companiei East

WestPetroleum Corp. (15%) şi companiei NIS Petrol S.R.L. (NIS=Naftna Industrija Srbije, din Novi Sad, subsidiară a companiei ruseşti Gazprom Neft) (85%) perimetrul EX-2 TRIA (atribuit iniţial lui Avere Energy Inc. la 30 iunie 2010) prin H.G. 1186/04.12.2012 şi Ordinul Preşedintelui A.N.R.M. 33/21.12.2012.

  • În anul 2013, Guvernul a concesionat, în urma rundei X/2009, companiei canadiene

East West Petroleum Corp. 100% perimetrele EX-3 BĂILE FELIX, EX-7 PERIAM şi EX-8 BILED (atribuie iniţial lui Avere Energy Inc.) prin H.G.-urile respective 887/2013, 886/2013 şi 885/2013. Şi aceste trei acorduri petroliere au fost transferate parţial (85 %) lui NIS Petrol S.R.L., conform unei înţelegeri din octombrie 2011:

The Baile Felix (EX-3), Periam (EX-7) and Biled (EX-8) have now been officially passed into law. With these three blocks, and the Tria (Ex 2) block ratified in December 2012, the Company’s active gross acreage position in Romania is now approximately one million acres. According to the terms of the October 2011 farm out agreement with Naftna Industrija Srbije j.s.c. Novi Sad (“NIS”), NIS will earn an 85% interest by contributing 100% of the costs through the mandatory Phase 1 and optional Phase 2 exploration periods. East West will retain a 15% carried interest across all blocks through Phase 1 and Phase 2.”(Comunicatul de presa 27noiembrie2013)(http://www.eastwestpetroleum.ca/newsmedia/press_releases/?newsId=78&storyTitle=East-West-Petroleum-Announces-Ratification-Of-Romanian-Concessions)
  Cele trei acorduri petroliere deţinute iniţial 100% de East West Petroleum Corp. au fost desecretizate la 20.12.2013 şi se află pe site-ul A.N.R.M la secţiunea Media; pentru fiecare acord este aprobată şi detaliată perioada de explorare; la Băile Felix: faza I (obligatorie), de 2 ani, cu 3 sonde la adâncimi de 1.800 m, 1.000m, 1.800m şi faza II (opţională), de 1 an, cu 3 sonde la 1.000m, 1.800m, 3.200m; la PERIAM: faza I, de 2 ani, cu 3 sonde la adâncimi de 2.400 m, 3.500m, 1.000m, şi faza II, de 1 an, cu 3 sonde la 3.500m, 3.500m, 2.400m; la BILED: faza I, de 2 ani, cu 3 sonde la adâncimi de 2.200 m, 3.500m, 2.300m, şi faza II, de 1 an, cu 3 sonde la 3.500m, 2.500m, 2.500m.

 

Cine va explora în cele 4 perimetre ? NIS prin AGS:

Steve Marshall 04 July 2013 13:26 GMT

NIS, the Serbian subsidiary of Russia’s Gazprom Neft, has hired Hungarian contractor Acoustic Geophysical Services (AGS) to carry out seismic survey work over its Tria

concession in western Romania.

AGS will shoot 2D and 3D seismic over areas of 84 line kilometres and 545 square kilometres, respectively, in order to determine potential future locations for exploration wells.

The first probe is planned to be drilled early next year, with three wells targeted by the end of 2014 under the initial exploration phase that entails planned expenditure of €21.2 million ($27.3 million).

Tria is one of four Romanian licences awarded to NIS and Canadian partner East West Petroleum in 2011, with the pair still awaiting final ratification by the Bucharest government of the other three – Baile Felix, Periam, and Biled – before geological work can also start in those blocks.

NIS is operator of all four concessions with an 85% stake, with East West holding the remaining 15%.

Romania is reported to have estimated oil reserves of 1.4 billion barrels.”

(http://www.eastwestpetroleum.ca/assets/downloads/NIS-to-kick-off-Romania-seismic.pdf)

 

Compania East West Petroleum Corp. (http://www.eastwestpetroleum.ca) este fosta companie Avere Energy Inc., care şi-a schimbat numele în iulie 2010 (conform comunicatului de presă din 23 iulie 2010), deci imediat după ce la 30 iunie 2010 îi fuseseră atribuite perimetrele E X-2, E X-3, E X-7., E X-8. Compania East West deţine peste 1.600.000 acri proprietăţi petroliere(1 acru = 4.046,85 mp = aprox. 0,405 ha), dintre care circa 1.000.000 acri (deci majoritatea !) în România, 8.200 acri în bazinul San Joaquin din California, 100.000 acri în regiunea Assam din India şi 500.000 acri în Maroc.

  1. The Company also interests in four exploration concessions covering 1,000,000 acres in the prolific Pannonian Basin of western Romania with a subsidiary of Russia’s GazpromNeft. …The Company has now entered operational phases in Romania, where it will be fully carried by its partner Gazprom-controlled Naftna Industrija Srbije in a seismic and 12-well drilling program which is underway.” (Comunicatul de presă din 9 ianuarie 2014)

Atât fosta companie Avere Energy Inc., cât şi actuala companie East West Petroleum Corp. afirmau în 2010 pe site-ul http://www.eastwestpetroleum.ca că sunt companii emergente de explorare şi exploatare, interesate de resursele petroliere convenţionale şi neconvenţionale(printre care sunt gazele de şist) (sublinierile ne aparţin):

ABOUT AVERE ENERGY INC.Avere Energy Inc. trades on the TSX Venture Exchange under the symbol AVO.H-V.  Avere is an emerging exploration and production company focused on conventional and unconventional petroleum resources.” (Comunicatul de presa din 23 iulie 2010 )
ABOUT EAST WEST PETROLEUM CORP. East West Petroleum Corp. trades on the TSX Venture Exchange under the symbol EW.H. East West is an emerging exploration and production company focused on conventional and unconventional petroleum resources.” (Comunicatul de presa din 1 nov 2010)
Dar în noiembrie 2013, companiaEast West neagă că ar fi interesată de gazele de şist:

NIS and the Company will be targeting conventional reservoirs using conventional technology and will not be targeting shale formations.” (Comunicatul de presă din 27 Noiembrie 2013)

Iar în rubrica About us a site-ului http://www.eastwestpetroleum.ca se afirmă acum (februarie 2014) doar interesul pentru petrolul şi gazul convenţional:

East West Petroleum is an international Canadian based exploration and production company listed on the TSX-Venture Exchange (symbol EW) targeting exploration and development of conventional oil & gas resources.”

Nu ştim însă dacă declaraţiile nu au fost influenţate de protestele din zonă şi nu ştim ce va declara compania aceasta (sau NIS) peste trei ani; iar acordurile petroliere sunt pentru 30 de ani.

 

  1. Anexa D

  2. (CNR-CME şi CENTGAS)

 

Comitetul Naţional Român pentru Consiliul Mondial al Energiei (CNR-CME)

(www.cnr-cme.ro) este o organizaţie nonguvernamentală, membră fondatoare a Consiliului Mondial al Energiei în 1924, din care fac parte, printre alţii, ANRM şi Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti – a se vedea Raportul Anual pe 2013 al CNR-CME la adresa http://www.cnr-cme.ro/about.htm.

CNR-CME a înfiinţat, în anul 2012, „Centrul european de excelenţă în domeniul gazelor naturale din argile gazeifere” – pe scurt CENTGAS.

 

Raportul CENTGAS, intitulat „Resurse de gaze naturale din zăcăminte neconvenţionale – potenţial şi valorificare”, din noiembrie 2013, a fost lansat la 15 noiembrie 2013 (Raportul anual pe 2013 al CNR-CME, pag. 40). La adresa www.cnr-cme.ro se găsesc rezumatele în română şi engleză, de 40 de pagini şi de 100 de pagini, ale Raportului CENTGAS.

 

Raportul CENTGAS arată că “ţara noastră are un potenţial ridicat pentru descoperirile de gaze de şist în Carpaţii Orientali, în Platforma Moldovenească, în Depresiunea Bârladului şi în Câmpia Română, cu extinderea sa din Dobrogea de Sud. În aceste zone se află formaţiuni de roci argiloase cu potenţial gazeifer, roci din care se extrag resursele de tipul „shale gas”, termen care a devenit cunoscut în limba română sub denumirea de „gaze de şist”. Aceste formaţiuni se găsesc la adâncimi de peste 2.500-3.000 de metri. Pe lângă zonele cu potenţial ridicat, mai există şi alte zone cu condiţii potenţiale de existenţă a zăcămintelor de gaze de şist în Depresiunea Getică, Depresiunea Panoniei şi Bazinul Transilvaniei.” (http://www.finantistii.ro/energie/avem-rezerve-importante-de-gaze-de-sist-in-carpatii-orientali-depresiunea-barladului-si-campia-romana-81278)

 

  1. trebuie rezolvate, cât mai repede posibil, următoarele probleme:

– Guvernul României, împreună cu toate organele abilitate în acest domeniu, să ia toate

deciziile necesare şi să se implice total în începerea lucrărilor de explorare şi ulterior de

exploatare, în parteneriat cu companii petroliere puternice care doresc să investească în domeniul gazelor de şist.

– Continuarea acţiunilor de explicare, educare şi convingere a populaţiei şi a unor

  1. organizaţii neguvernamentale, în special din zonele vecine zăcămintelor de gaze de şist, de faptul că nu există riscuri majore pentru mediu şi societate, respectiv de perspectivele deosebite de dezvoltare economică şi crearea de locuri de muncă în acele zone.”(Rezumatul de 100 de pagini al Raportului CENTGAS, Introducere)

 

Obiectivul principal al proiectului a fost acela de a forma în România o echipă de experţi, reprezentativi la nivel naţional şi european/internaţional, în industria de petrol şi gaze, inclusiv al gazelor naturale din argile gazeifere, pentru a obţine o înţelegere multi-dimensională, a procesului de explorare şi exploatare a acestor gaze în România, într-un context european şi internaţional. CENTGAS a reuşit să formeze o echipă complexă de peste 40 reputaţi profesionişti incluzând membrii ai unor academii, rectori, decani şi profesori universitari, tehnologi şi specialişti cu o valoroasă experienţă ştiinţifică şi practică, personalităţi din instituţii centrale, ştiinţifice şi profesionale din toate domeniile principale de activitate ale industriei de petrol şigaze, protecţia mediului şi a comunităţilor locale, economic şi piaţa de gaze, legislaţie, politici de securitate energetică ş.a. În acest context, echipa de specialişti a întocmit prezentul raport, care are ca scop principal îmbunătăţirea şi completarea tuturor datelor referitoare la explorarea şi exploatarea gazelor de şist precum şi determinarea perimetrelor de operare în strictă concordanţă cu condiţiile, generale şi specifice, geografice, de mediu, faună şi floră, securitate umană şi socială etc. în vederea trecerii la exploatarea sigură a gazelor. ” (Rezumatul de 100 de pagini al raportului CENTGAS, pag. 5)

 

În ce priveşte gazele naturale, perspectiva României, pe termen scurt, mediu şi lung,

pentru creşterea producţiei acestora, este net mai bună datorită, atât a unor importante zăcăminte convenţionale, situate, în special, pe platforma continentală a Mării Negre, cât şi a unor zăcăminte neconvenţionale

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.