Cezar Ouatu a calificat România în finala Eurovision

România se califică din semifinale pentru a 9-oară consecutiv; „Bisericuţele” geo-politice au funcţionat şi în semifinala II; Eurovision are un secret mai bine păzit decât arhivele KGB şi dosarul asasinării preşedintelui SUA, J F Kennedy

Piesa României în finală

România: Cezar – It’s May Life

Piesa României „It’s My Life” interpretattă de contra-tenorul Cezar Ouatu s-a calificat în finala Eurovision, deşi avea o cotă extrem de redusă la casele de pariuri şi o presă mizerabilă mai ales în străinătate. S-a adeverit că mai contează câteodată şi vocea şi interpretarea în situaţia în care piesa este modestă. Totuşi, ca să fim corecţi au fost destule piese mai slabe decât cea a României, dar acestea nu au constituit ţinte ale presei. Nici top-urile anterioare desfăşurării competiţiei nu ne dădeau nicio şansă. Pre-chart-ul (voturi pe internet date între 18 martie şi 18 aprile) de pe unul cele două mai site-uri ale Eurovision piesa României era dată pe locul 15 din 17, în schimb dădeau drept mare favorită la podium piesa din San Marino care nu s-a calificat.

În semifinala de joi seara românii au avut însă emoţii. Cezar a avut probleme tehnice la cască şi se pare că a cântat fără să audă „returul”. Mai mult el a comis şi câteva inexactităţi. Şi, pentru ca tacâmul să fie complet, s-a putut „citi” pe faţa lui Cezar şi uşoare urme de emoţii. Una peste alta, Cezar a sunat mai bine la Bucureşti decât joi seara la Malmo, dar asta nu umbreşte cu nimic calificarea în finală, pe care o considerăm meritată. Ar mai fi un amănunt despre care nu există informaţii: poate că miercuri, la spectacolul „repetiţie cu juriu” (televizat în ţările participante pe circuit închis) când de fapt juraţii profesionişti au dat note, prestaţia lui Cezar să fi fost cu totul alta. Un lucru este însă clar: chiar dacă provine dintr-un anumit „sector” muzical, Cezar are voce adevărată – ceea ce nu poate spune despre mulţi dintre cei care au urcat pe scenă în ambeşle semifinale. 

„Triunghiul nordic” calificat „in corpore”

Arătam în avancronica semifinalei II că „mai avem triunghiul nordic Norvegia – Finlanda – Islanda unde se vor împărţi punctele mari”. Rezultatul: toate trei s-au calificat.

Norvegia: Margaret Berger – I Feed You May Love (Foarte mult tam-tam în jurul acestei pise. Fanii eurovision au văzut-o printre marile favorite. Ca şi în cazul piesei Danemarcei nici piesa nici interpreta nu au impresionat. Nu merita calificarea în finală)

Finlanda: Krista Siegfrid – Marry Me (a doua piesă ca valoare din semifinală şi alături de piesa Estoniei, şi a Armeniei probabil cele mai bune din finala de sâmbătă. Excelentă vocea interpretei)

Islanda: Eythor Ingi – Eg a lis (O piesă „curăţică”, specifică zonei de nord a Europei mult ridicată datorită interpretării şi vocii concurentei. A meritat calificarea în finală)

„Blocul ex sovietic”: trei din patru în finală

„Nu avem decât un singur bloc format din 4 state ex sovietice: Letonia, Azerbaijan, Georgia şi Armenia. Ne aşteptăm ca aceste ţări să se voteze între ele. Cu o excepţie: mai mult ca sigur între Armenia şi Azerbaijan nu vor exista amabilităţi, din cauza conflictului dintre cele două ţări” (Din avancronica de joi dimineaţa). Rezultatul: Azerbaijan, Georgia şi Armenia s-au calificat.

Azerbaijan: Farid Mammadov – Hold Me (Piesă slabă,  festivistă, probabil din recuzita „Cântarea Azerbaijanului” sau „Cântarea preşedintelui”. Interpret de factură modestă. Nu merita calificarea în finală.)

Georgia: Nodi Tatishvili & Sophie Gelovani – Waterfall (Nimic în plus de comentat faţă de Azerbaijan. Calificare nemeritată)

Armenia: Dorians – Lonely Planet (cea mai bună piesă  din ce s-a văzut în ambele semifinale. Un rock curat, în stilul anglo-saxon al anilor ’70, adică a anilor când „rock-ul era rege”. Una dintre foarte puţinele piese care pot fi preluate şi pe FM. Când vor fi date publicităţii notele din semifinală se va observa că armenii au luat voturi din mai multe ţări)

Calificatele „independente”

Malta: Gianluca – Tomorrow (Gianluca este medic de profesie şi cântă în timpul liber. Deci face parte din categoria amatorilor. La fel şi piesa interpretată. Nu înţelegem cum a putut să ajungă în finală)

Grecia: Koza Mostra feat. Agathon Iakovidis – Alcohol Is Free (O combinaţie între „Trăiască Berea” a lui Dan Helciug şi turbo-folk-ul sârbo-croato-bosniac. Dacă piesa merge să o asculţi într-o tavernă din insule, atunci merge şi în finală)

Ungaria: ByeAlex – Kedvesem (O piesă „indie rock” acceptabilă şi un solist de asemenea acceptabil. A meritat calificarea în finală)

Eliminatele

Elveţia: Takasa – You And Me (Marea nedreptate a semifinalei II. Una dintre cele mai bune piese din ambele semifinale şi cele mai bune interpretări nu a fost agreată – nu ştim acum unde nu a prins, la juriu sau la televot).

Albania: Adrian Lulgjuraj & Bledar Sejko – Identitet (A doua nedreptate din semifinala II. O piesă rock bună, cu mult peste patru dintre piesele care au promovat. Chiar peste nivelul piesei interpretarea. Dar peste tot  unde există „arbitri” există şi erori de arbitraj)

Bulgaria: Elitsa Todorova & Stoian Yankulov – Samo shampioni (Bulgarii au vrut să dea lovitura cu o piesă ce semăna supărător de mult cu „Uske pantalone” piesă din 1986 a sârboaicei Lepa Brena, iar Elista chiar s-a vrut o copie acestei. Numai că ambele clone nu au fost deloc reuşite, aşa se explică eliminarea din concurs)

Letonia: PeR – Here We Go (O piesă de factură mai mult decât modestă şi o interpretare de asemenea care nu a spus nimănui nimic. Letonia a mai „plătit” şi pentru faptul că în ultimii doi ani nu a respectat „regulile” cooperativei sovietice)

San Marino: Valentina Monetta – Crisalide (piesă slabă, interpretare slabă, voce total neconcludentă, ceva defecţiuni de sonorizare, ecuaţia perfectă pentru a pleca acasă. De neînţeles ce ce fanii au dat piesa ca fiind printre pretendentele la podium)

Macedonia: Esma & Lozano – Pred da se razdeni (Greu de înţeles pentru europenii „sofisticaţi” din vest  o astfel de piesă;  o combinaţie între stilul liric-festivist yugoslav din anii’80 şi o ţiganiadă a la Kusturica. Lozano este o copie reuşită a lui Zdravko Colic şiar Esma chiar dacă la pensie, este un nume cunoscut în Balcani. Piesa merita să se califice)

Israel: Moran Mazor – Rak bishvilo (Când ai venit la Eurovision cu Izhar Cohen & The Alphabeta, cu Milk & Honey, cu Avi Toledado, cu regretata Ofra Haza, cu Dana Internaţional, nu ai ce căuta cu Moran Mazor. Dar să admitem că nu au găsit pe altcineva, totuşi, între „A-Ba-Ni-Bi”,  „Hallelujah”, „Hora” sau „Diva” şi ce am ascultat joi seara este o diferenţă mai mare decât de la Pâmânt la Lună) 

Retro-Eurovision

• Prima ediţie a Eurovision desfăşurată la Lugano în Elveţia în 1956 a fost câştigată de Lys Assia, reprezentantă a ţării gazdă. Ce punctaj a obţinut câştigătoarea, dar şi ceilalţi 13 concurenţi nu se ştie, pentru că rezultatele votului nu a fost făcut public niciodată. Juriul, câte două persoane din fiecare ţară participantă a deliberat într-o cameră izolată şi s-a anunţat doar piesa câştigătoare. Acest lucru a generat numeroase speculaţii, mai ales că a câştigat o interpretă din ţara gazdă. Timp de aproape 50 de ani, mai mulţi ziarişti dar şi membri a unor asociaţii muzicale din 5 ţări europene au contactat pe diverşi membri juriului din 1956 pentru a afla rezultatele concursului. Nu s-a reuşit niciodată în baza informaţiilor obţinute să se ajungă la rezultatul real. „Rezultatul din 1956 reprezintă un secret mai bine păzit decât arhivele KGB sau decât dosarul asasinării lui JFK”, scria un ziar francez în urmă cu doi ani.
• Pentru mulţi români Barbara Dex Award nu spune mare lucru. Să o luăm metodic. Barbara Dex a reprezentat Belgia la Eurovision 1993. Întraga presă şi foarte mulţi telespectatori au ajuns la concluzia că Barbara a fost concurentul cel mai prost îmbrăcat. De atunci, în fiecare an se „acordă” premiul Barbara Dex pentru cel mai pros îmbrăcat concurent. În 2013 se votează pe http://www.eurovisionhouse.nl între 19 mai orele 12.00 (CET) şi 25 mai orele 23.59 (CET).
• Aşa cum am arătat, Italia şi Germania au trimis de-a lungul anilor, în special între 1956 şi începutul anilor ’90 cele mai multe vedete la Eurovision. Totuşi, dacă facem anumite calcule matematice reiese că Franţa este ţara care a avut pe scenele de la Eurovision cele mai multe nume grele. Dar atenţie vedetele franceze trebuie adunate pentru că… Francoise Hardy, Francois Delguet, Michele Torr şi Severine au reprezentat Monaco; Jean Claude Pascal, Solange Berry, Michele Arnaud, France Gall, Hughes Aufray, Anne Marie-David, Plastic Bertrand au concurat pentru Luxemburg; Andre Claveau, Jacqueline Boyer, Allain Barrier, Frida Boccara, Isabelle Aubret, Serge Lama, Gerard Lenorman, Patricia Kaas – au cântat pentru Franţa.
• În 1979 Eurovision s-a ţinut în Israel, ţară care câştigase cu un an înainte concursul. Au participat 29 de ţări, care evident, au transmis în direct finala (Ca şi acum, televizarea în direct a Eurovision reprezintă o condiţie de participare – n.a.). Înainte de începerea concursului s-au anunţat şi ţările care nu participă, dar transmit festivalul. Surpriză în 1979 s-au înregistrat cele mai puţine transmisii în direct din ţări care nu participau festival din 1965 de când s-a dat liber şi la transmisii în ţări neparticipante. Doar 3 ţări, Islanda, România şi Hong Kong au transmis atunci în direct Eurovisionul. În timpul regimului comunist România a transmis Eurovisionul între 1965 şi 1982.
• În 1964 în palatul Tivoli din Copenhaga, Eurovisionul a cunoscut primul moment de natură politică. Ultimele ţări care intrau în concurs erau Belgia şi Spania. Înainte ca belgianul Robert Cogoi să inceapă să cânte, un spectator s-a urcat pe scenă şi a desfăşurat un banner pe care scria „Boycott Franco and Salazar”. Intrusul a fost evacuat imediat din sală. Cu câteva zile înainte de începerea festivalului în centrul capitalei Danemarcei au avut loc manifestaţii de protest prin care se cerea ca Spania şi Portugalia să nu fie primite în festival din cauza regimurilor dictatoriale ale lui Franco şi Salazar.
• În 1961, RFG a trimis la Eurovision una dintre cele mai titrate cântăreţe europene ale anilor ’40-’50, Lale Andersen. Publicul francez (festivalul s-a ţinut la Cannes) şi organizatorii nu au fost prea încântaţi de prezenţa celebrei interprete. Motivul? Lale Andersen este cea care a lansat unul dintre cele mai mari succese ale anilor ’40, Lili Marleen, piesă care a devenit în 1941 un fel de imn al armatei Germane. Lucrurile s-au calmat însă după ce presa a informat că piesa Lili Marleen a fost „adoptată” şi agreată şi de către aliaţi.
• În 1984, ducatul Luxemburg a organizat pentru a patra oară Eurovisionul. A fost însă şi organizarea care a generat cele mai mari probleme. Nu s-a găsit o sală adecvată şi drept urmare s-a ales drept loc de desfăşurare Teatrul Muncipal. Cum acesta avea o capacitate foarte mică în sală au fost admise doar VIP-urile, presa şi delegaţiile ţărilor participante. Practic se poate spune că a fost singura ediţie a Eurovision care s-a desfăşurat într-un fel, fără spectatori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.