×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 12 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Sâmbătă, 19 august 2017, 08:35
EUR (€)
+0.0067 ↗
4.5883 RON
USD ($)
-0.0038 ↘
3.9066 RON
• • •
Polițiștii se revoltă: subfinanțarea ucide
Complicitate la omor calificat

Într-o societate sărăcită, dezbinată și prost condusă de 27 de ani, Poliția Română nu putea fi o excepție. Dumitru Coarnă, lider SNPPC, vorbește într-un interviu exclusiv despre situația precară a Poliției, a polițiștilor, dar și despre incompetența managerială și manipulările politice care au afectat Ministerul de Interne.

- Aducerea cu insistență în actualitate a dezbaterilor despre Statutul polițistului și Ghidul carierei: „manipulare de joasă speță“
- „Subfinanțarea MAI ucide. Ucide polițistul la propriu, ucide cetățeanul la propriu și ucide siguranța publică la propriu“.
- În proporție de 30-50%, polițiștii preferă să rămână scuipați, fără să mai facă, de teamă, reclamații pentru ultraj
- Cei care tergiversează rezolvarea problemei siguranței naționale „sunt complici la infracțiunea de omor calificat”.

– Ați fost la înmormântarea polițistului asasinat în Suceava. Ce face familia? Ce fac copiii?

– Este un moment tragic, un moment pe care nimeni nu și-l dorește în viață. Am discutat la nivel de Minister de Interne să fie asigurată logistica pentru acele drepturi de care familia trebuie să beneficieze. E vorba despre o hotărâre de guvern care trebuie să despăgubească familia, sunt niște ajutoare care trebuie acordate și, desigur, la solicitarea soției, poate fi încadrată, fără concurs sau examen, în Ministerul de Interne, pe o funcție raportată la studii. Iar copiii, când vor face vârsta pentru școlile de poliție, pot să opteze la fel, fără concurs sau examen, pentru admiterea într-o instituție de învățământ a Ministerului de Interne.

– Se vorbește în momentul de faţă că Statutul polițistului și Ghidul carierei par să fie soluții reale pentru ca polițiștii să nu mai fie înjunghiați pe stradă. Se vorbește mult despre aceste două documente. Sunt ele soluția reală?

– Nu! Este o manipulare din asta de joasă speță. Pentru că niciun articol din Statutul polițistului sau din Ghidul carierei nu a dus la uciderea celor doi polițiști din 2017, respectiv Gheorghe Nistor și Sorin Vezeteu. Nu, greșit! Este o tehnică de manipulare ieftină. Subfinanțarea ucide, deci tema principală și factorul determinant care au dus la uciderea acestor doi polițiști din 2017 le reprezintă subfinanțarea, ca să fiu foarte clar. În rest, este o temă ieftină. Niciun articol din Statutul polițistului nu a dus la uciderea celor doi polițiști. Putem discuta acolo pe capitolul drepturi și obligații, este o altă temă.
Este o temă falsă lansată de doamna ministru cum că Statutul polițistului trebuie modificat ca să nu mai moară polițiști. El trebuie modificat din alte considerente, dar nu este cauza principală a morții celor doi polițiști în 2017. Cauza principală, fără să fie o surprindere mare pentru doamna ministru, este subfinanțarea Ministerului de Interne și în mod special a Poliției. Asta este cauza principală a morții celor doi polițiști.

– Deci aceasta este o diversiune și totuși autoritățile se concentrează pe statut, pe ghid?

– Păi, se concentrează, că astea nu costă. Astea sunt fără bani.

– Am văzut așa: că doamna ministru de Interne vorbește despre un deficit de circa 1.000 de polițiști, iar premierul Mihai Tudose despre un deficit de 4.000 de polițiști. Cine are dreptate?

– Niciunul. Deficitul este de 20.000. Ei au primit niște date de la o persoană care nu știe ce înseamnă sistemul polițienesc din România. Deci deficitul structural din România, în Poliție, este de 20.000. Dacă vorbim despre un deficit structural pentru Ministerul de Interne, unde includem Jandarmeria, includem Pompierii și personal civil, vorbim despre un deficit de 25.000. Dacă ne restrângem doar la Poliție, Poliție de Frontieră, avem un deficit de 20.000 de oameni în acest moment.

– Cine a început, domnule Coarnă, reducerea de personal în rândul Poliției și cu ce consecințe? Deci de când a început degradarea?

– Din 1990, când subfinanțările au fost repetate, an de an. Poliția a fost subfinanțată întruna. Sigur, situația a culminat în 2011, când, cu acele disponibilizări total idioate, am ajuns unde suntem în momentul ăsta. Practic, avem și noi o vină, pentru că am acceptat să lucrăm suplimentar, fără să fim plătiți. Eu, unul, îmi asum această vină a noastră pentru că am acceptat tot timpul, din spirit civic, din știu eu ce fel de atitudine, am acceptat să lucrăm fără bani. Atât că pe urmă ei au văzut că se poate. Nu se mai poate! Siguranța costă. Vrem o siguranță corectă, trebuie să plătim corect. Vrem o siguranță de doi lei, atunci o să primim tot de doi lei, e logic să fie așa. De ce să fie considerate prioritare doar sănătatea și învățământul? Eu cred că prioritară trebuie să fie siguranța cetățeanului. Dacă nu ai siguranță publică, nu poți să faci nici sănătate... Ele trebuie lucrate împreună, nu separat, cum au declarat acești guvernanți. Deci Guvernul nu are ca prioritară siguranța cetățeanului. Cu alte cuvinte, oamenii pot să moară înjunghiați, bătuți, furați, tâlhăriți. Și polițiștii la fel. Ne întrebăm tot mai mulți: oare subfinanțarea Ministerului de Interne vine din simplul motiv că ne ocupăm de infracțiuni și infractori? E o temă de discutat. Dacă polițistul nu are siguranță, nu poate să ofere siguranță decât atâta câtă primește și el. Sunt două cauze fundamentale astăzi: subfinanțarea și reglementarea infracțiunii de ultraj. Dacă priviți infracțiunea de ultraj, o să vedeți abordări diferite. Când vorbim despre polițist, jandarm, avem o sancțiune blândă cu alternativa amenzii. Când vorbim despre judecător, procuror, e un alt tip de sancțiune, cu închisoare. Se face diferența. Dar prin cimitire, când privim, sunt doar polițiști și jandarmi, înțelegeți? Iar legiuitorul a fost aici, dacă vreți, discreționar în raport cu sistemul judiciar. Cel care este în fața infractorului este polițistul sau jandarmul. Or, ei favorizează reglementarea din Codul penal privind infracțiunile de ultraj. Noi am făcut și reanalizarea acestei infracțiuni de ultraj, eliminarea sancțiunii alternative a amenzii și majorarea cuantumului pedepsei cu închisoarea.

– Cum vă explicați lipsa de reacție a CSAT? În fond, discutăm despre probleme care afectează siguranța națională?

– Noi am sesizat pe toată lumea. Am înaintat scrisori deschise CSAT, la prim-ministru. Pe ministrul de Interne l-am informat cu de toate. Băieții ăștia aruncă teme false, unii nu înțeleg lucruri... Dar noi murim, lucrurile practic sunt într-o dezordine din asta, nu știu dacă neapărat programată, dar de multe ori e bine știută. De multe ori e bine știută. Dar noi tot trimitem în Parlament oameni iresponsabili, oameni care nu au cele mai elementare noțiuni despre ceea ce înseamnă drept, despre ceea ce înseamnă adevăr, ce înseamnă siguranță.

– De când au început să fie mai puțini polițiști pe stradă și mai mulți în birou?

– E și aceasta o temă falsă, lansată tot pentru a dezbina și a discredita. Nu sunt mai mulți în birouri. Deficitul de personal din structurile operative e major, undeva spre 40%. Și este împotriva legii și împotriva oricărei logici de bun-simț. Nicio poliție din lumea asta nu lasă să lucreze pe schimb un singur om. La noi, lucrează unul singur! Îl trimite pe ăla, unul singur, acolo, pe urmă mergem să depunem o coroană, vărsăm o lacrimă, dar familia rămâne, copiii rămân. Mie mi-a rămas în imagine mama acestui polițist, din toată tragedia asta de acolo mie mi-a rămas imaginea mamei acestui polițist. Practic, era sfâșiată era, era… nu pot descrie în cuvinte ceea ce am văzut pe chipul acestei femei.

– Astăzi, de exemplu, a mai fost o polițistă amenințată din Argeș. Chiar public, pe Facebook

– Păi, tocmai vorbeam despre ultraj, despre infracțiunea de ultraj. Din momentul ăsta trebuia declanșată urmărirea penală și omul ăla reținut. Acum, pe loc. Ăla care a amenințat polițistul pe Facebook. Dar cine face așa ceva? Nimeni. Și atunci se poate. Se poate orice. Îi amenințăm, îi înjurăm, îi omorâm din când în când, pentru că se poate. Pentru că doamna ministru spune că modificăm statutul. Dar până modificăm statutul dacă mai mor vreo doi, ce zice? Păi, domnule Coarnă, dacă mai mor vreo doi-trei polițiști până modificăm noi statutul ăsta, nu statutul e de vină? Plus că la un moment dat mă gândeam, la nivel moral: sunt complici la infracțiunea de omor calificat. Știți ce înseamnă complicitate? Ajutorul dat. Faptul că este subfinanțat Ministerul de Interne înseamnă ajutorul dat făptuitorilor de tipul ăsta: să omoare polițiști.

– Intenționați să dați în judecată ministerul pentru complicitate la ultraj?

– Păi, nu, pentru că nu vom câștiga în instanță. Vorbim la nivel moral, că din punct de vedere juridic nu poți introduce ministerul la infracțiunea de omor calificat. Deci este la nivel moral și atât. La nivel de conștiință: când mergi acasă seara să te culci, când te închini, când te rogi, te gândești la copiii tăi și la copiii celor care au rămas. Măcar atât.

– Există, am văzut că s-a cerut și o listă a dosarelor penale în cercetare, o situație a întârzierilor...

– Aoleu, de câți ani vorbesc eu despre dosare în cercetare de ultraj! Să vedeți câte sunt clasate, câte infracțiuni de ultraj nu sunt raportate.

– Le știți? Aveți și o statistică la nivel național?

- Nu am o statistică, dar pot să vă spun că undeva la 30-50% din infracțiunile de ultraj sunt neraportate. Este presiunea sistemului politic de a nu fi cercetată infracțiunea de ultraj și oamenii rămân așa.

– Adică rămân scuipați?

– Nimeni nu cercetează pentru că există teamă în sistem să facă plângere penală pentru ultraj.

– De aceea vă întrebam dacă siguranța și ordinea publică n-ar trebui să fie incluse pe agenda CSAT.

– Sunt multe interese meschine, interese personale, de grup. Uitați-vă la „Doi și-un sfert“. Au desființat-o ca să îngroape dosare, asta a fost logica…

– Aveți cazuri? Exemple concrete?

– Am informații de la oamenii din sistem care mi-au spus că în momentul în care a fost declanșată procedura de desființare, peste 1.000 de dosare de urmărire informativă au fost distruse. 300 de la București, 700 la nivel de țară. Vorbim despre dosare de urmărire informativă, nu despre dosare penale, adică informațiile care stau la baza constituirii dosarului penal.

– Și nu-i anchetează nimeni, nu-i întreabă nimeni?

– Păi, cine să-i mai întrebe? Cine să ancheteze? Ei tocmai de aia au distrus, ca să nu-i ancheteze pe ei. Interesul celor care au lucrat pe Ordonanța 76 a fost imediat pentru ei și grupul lor de interese, grupuri penale.

– Dacă pe Ordonanța 13 s-a intervenit imediat, acum, când există acest semnal de alarmă foarte grav, nu întreabă nimeni ce-i acolo?

– Nu vede nimeni, doamnă, eu spun de mult. Eu spun din 2016 despre problema asta cu Ordonanța 76.

– Sunteți acum la negocieri. Cu ce rezultate credeți că plecați azi, să spunem?

–Cu nimic. O să plecăm cu nimic. Cu povești, povestiri, amintiri. Știți, nu statutul a fost cauza, nu este cauza acestor morți din Ministerul de Interne. Noi avem în ultimii doi ani șapte polițiști morți în legătură cu serviciul. Aceste morți au legătură doar cu, atenție mare!, subfinanțarea Ministerului de Interne. Subfinanțarea Ministerului de Interne ucide. Ucide polițistul la propriu, ucide cetățeanul la propriu și ucide siguranța publică la propriu. Deci să înțeleagă asta doamna Carmen Dan, domnul Tudose și cine o mai fi pe acolo, doamna Olguța Vasilescu, că se supără dacă nu o nominalizez și pe ea.

– Ce faceți dacă și de data asta vă alegeți doar cu vorbe? Ieșiți în stradă?

– Declanșăm acțiunile legale, cele prevăzute de lege: miting, pichetare. Și mai avem o soluție clară: să respectăm programul de lucru, adică să închidem posturile de poliție, unitățile, să plecăm acasă la ora 16.00 și să vină ei să lucreze: doamna Carmen Dan cu doamna Olguța Vasilescu, cu domnul Tudose și cu domnul Dragnea, cu tot cu domnul Vâlcov. Să facă ore suplimentare fără plată cât vor.

Interviul integral poate fi citit în ziarul Cotidianul de miercuri versiunea tipărită - disponibilă la toate chioşcurile - sau varianta digitală.

Simona PopescuPublicat Miercuri, 26 iulie 2017
22121
 | 15
 | 32
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Tiaso
+6
Dumitru COARNA=TUPEU MAXIM,de parca numai politisti sunt in tara asta.Care mai de care sa santajeze bugetul tarii.Ce mare smecherie vor altceva decat salarii mari? Vorbesc de baza materiala de parca politistii din alte tari ar dispune de farfurii zburatoare.S-au invatzat domnii direct in limuzina, dar nu stiu ca prin alte locuri politistii patruleaza si pe biciclete cu pelerine de ploaie pe ei. Nu apare vreun ban la buget si sa nu apara ei si aia de la metrou,sau de pe la functionari publici, romatsa si tot felul de alti santajisti.Ca risca la datorie plimbandu-se,pai sa riste atunci la munca campului,ca nu-i obliga nimeni sa stea unde nu le convine..Daca un politist englez mai acum ceva timp a fost ucis de un terorist ,asta nu a fost fugutza motiv sa mai ia tot clanul un plus la salariu si sa se injure guvern si ministrii ca nu le da cam cat au ei nevoie in viatza.
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
Ţăranul
+8
Dacă-l mai ţineţi pe Coarnă în prim-plan , riscaţi ca să ne speriaţi copii , cîinii să rupă lanţurile ... ! Pentru a rezolva situaţii de genul aceleia care a generat tragedia de la Suceava , nu cred că unica soluiţie e să apară portretul lui Coarnă în centru atenţiei , fac referire şi la A3 , unde distinsul personaj e nelipsit ca peştele din mesele ... de tristă amintire ... ! Ar fi tragic pentru romăni ca salvarea ordinii publice să stea în muşchii lui Coarnă ... !
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
MYSEBI
+4
Stimata Autoare .... in Romania Mileniului III .... un Club " Colectiv " arde din cauza " Autorizatiei de Functionare " iar un politist este ucis de un cutit detinut de un individ ..... Este Romania = Tara a Prostilor ? sau Tara Prostitilor ? .... PS__ umbla o vorba prin targ , cica individul criminal care l-a ucis pe politistul botosenean s-ar fi razbunat deoarece nu a fost lasat sa-si vinda pe trotuar fructele sezoniere si astfel sa-si infometeze familia sa saraca .... OARE nu cu CAUZA acestei crime trebuia sa inceapa orice articol din Presa Romaneasca a Mileniului III ?
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
SOBOLANU
+5
SUBFINANTAREA,,, MANAGERI CARE HABAR NU AU SA CONDUCA O SECTIE,,, POLITICA NU ARE CE SA CAUTE IN POLITIE
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
??????
+2
Pe timpul lui Ceaușescu milițienii parcă erau și mai "bravi", aveau mijloace tehnice si mai puține, parcă aveau și ceva "vocație" pentru profesia exercitată și chiar erau și destul de respectați de comunități ?
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
??????
0
Pe timpul lui Ceaușescu milițienii parcă erau și mai "bravi", aveau mijloace tehnice si mai puține, parcă aveau și ceva "vocație" pentru profesia exercitată și chiar erau și destul de respectați de comunități ?
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
Murphy
+12
Care politie bre nea Coarna ? Vorbesti de cei care stau in masina si nu-i vad pe jmecherii fara centura si cu telefoanele in mana in trafic ? Sau vorbesti de spagarii cu radarele ? Stiu ca nu toti politistii au acces la spagi, dar macar vorba lui Caramitru " Fa-te bai ca lucrezi" Nu stiu daca in scolile de politie se tin ore de" bun simt" ca tare mult se simte lipsa acestui lucru in relatia politist-cetatean!
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
dezastru
+14
O tara fara industrie moderna e o tara saraca condusa de interlopi cu vile si piscine ..cu conturi inafara....care capuseaza si saracia ....Aici e buba ....industrializarea ....Si vor fi bani si la politie si la armata si la mafia politica...etc
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
ioan
+16
Liderii de sindicat ai politistilor s-au inflamat cind se vorbea de legea salarizarii persoanelor platite de la buget. S-a pus problema CORECT ca sanatatea sa fie considerata prioritate ( nu fac parte din sistemul medical) pentru ca pleaca medicii si alte cadre sanitare medii si se considera ca platindu-i pot fi determinati sa ramina in tara . Acum citeam ca exista o idee de marire a virstei de pensionare a medicilor la 67 de ani tocmai incercind (in zadar, cred eu) sa se auplineasca partial lipsa medicilor. Tot atunci liderii sindicali ai politistilor au sarit ca arsi ca si dinsii sint prioritate nationala. Ati vazut un exod al politistilor spre alte tari unde sint doriti ca politisti? Aiurea ,mai pleaca cite unul la capsuni sau sofer prin Scotia. As fi curios cum ar reactiona daca si acesti "prioritari nationali "ar fi in fata unei propuneri de majorare a virstei de pensionare?Pentru ca dupa pensionare "sistemul "ii vira peste tot unde continua colaborarea si ocupa locurile de munca civile, care ar putea sa fie destinate celor ce nu au asigurat un venit rezonabil
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
doctorita @ ioan
+8
Mai nene, intr-o tara saraca este evident ca, cei cu specialitai inalte care se cauta in afara, sa plece. Poti mari leafa cat vrei, ei tot o sa plece fiindca nu e vorba numai de bani, este vorba si de respect si de conditii de trai civilizate.
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
Titel
+19
Complicitatea vine si din partea politistilor in special a cadrelor cu functii de raspundere care tolereaza ca in structurile pe care le conduc oameni slab pregatiti, fricosi sau cu inclinatii pentru spaga. Daca ,,În proporție de 30-50%, polițiștii preferă să rămână scuipați, fără să mai facă, de teamă, reclamații pentru ultraj" eu contribuabilil roman consider ca acesti politisti si-au gresit meseria. Seful de sindicat ori minte ori are date care ne face sa-l credem pe cuvant ca 30% din politisti accepta sa fie scuipati. Daca guvernul le dubleaza salariile acestor fricosi le dispare frica peste noapte? Poate Dana Grecu face un experment si, in loc sa rupa niste scaune in Gara de Nord, ne va demonstra ca seful de sindicat are dreptate.
Publicat Miercuri, 26 iulie 2017
+Răspunde
Recomandate
Ne plângem de lipsuri, dar aruncăm mâncarea
Publicat acum 14 ore şi 55 minute
Filiera ucraineană a lui Hillary Clinton
Publicat acum 16 ore şi 54 minute
Frenezie nejustificată
Publicat acum 21 ore şi 29 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 12 august 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
30 articole/ Actualizat Sâmbătă, 05 august 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
142 articole/ Actualizat Joi, 17 august 2017
Ioan Vieru

Poliția rutieră se află de mulți ani în derivă printr-un management tot mai defectuos. Scandalurile din ultimii ani arată nu numai lipsa de profesionalism a poliției, ci funcționarea acestei instituții plătită de la bugetul public printr-o mentalitate a fostei miliții comuniste.

Ioan VieruPublicat Joi, 17 august 2017