Cum s-a impus, din nou, Merkel în faţa esticilor la summit-ul NATO

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că NATO va respecta Actul Fondator NATO-Rusia, din 1997, chiar dacă Moscova l-a încălcat prin acţiunile întreprinse în Ucraina, scrie The Guardian. Cum Actul Fondator interzice staţionarea unor forţe militare însemnate în Europa Centrală şi de Est, decizia NATO împiedică crearea unor baze militare importante în ţările baltice, Polonia şi România.

Merkel a precizat că sancţiunile împotriva Rusiei pe care UE a promis că le va adopta în cursul zilei de vineri nu vor fi aplicare, daca în Ucraina se va ajunge la o încetare a focului. Aproape simultan, preşedintele ucrainean anunţa că la Minsk s-a semnat un protocol preliminar al unui acord de încetare a focului şi schimb de prizonieri, deci este de aşteptat ca Rusiei să nu-i mai fie impuse sancţiuni noi.

Cât priveşte respectarea Actului Fondator din 1997, un acord privind relaţiile dintre NATO şi Rusia, acesta se referă la “staţionarea permanentă a unor forţe de luptă semnificative”. Potrivit Der Spiegel, Angela Merkel a fost cea care i-a convins pe membrii NATO să nu abandoneze acest acord.

Vocea lui Merkel s-a impus în faţa statelor din Europa Centrală şi de Est, care au cerut o prezenţă NATO mult mai mare pe teritoriul lor. Astfel, Merkel a respins un plan de creare a unei baze NATO în Estonia, pentru că ar fi încălcat Actul Fondator.

Compromisul a fost rotaţia trupelor NATO care vor staţiona la graniţa de est a Aliantei. Bazele permanente vor ramane pe mai departe dincolo de linia Oder-Neisse, acolo unde începe Occidentul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.