„Dacă Institutul Inimii nu va fi reînfiinţat de urgenţă, ne vom adresa Justiţiei Europene!”

Domnule profesor, cum s-a ajuns la performanţă în Târgu-Mureş?

După terminarea facultăţii, la începutul anilor ’70, am venit la Târgu-Mureş ştiind că acest centru începuse o oarecare activitate de chirurgie a inimii, ceea ce la Cluj, unde absolvisem, nu se făcuse încă, oamenii fiind ceva mai conservatori. Întâmplarea a făcut ca după câțiva ani să înceapă proiectarea Spitalului Judeţean în care noi am reuşit să introducem ceea ce era necesar pentru această chirurgie a inimii. Anii au trecut încet, spitalul a fost gata în 1983 şi atunci am avut, în sfârşit, condiţiile cele mai bune, apoi, ca şi componentă a Spitalului Clinic Judeţean, am încercat să dezvoltăm această activitate…

Aţi pus ’’cărămidă peste cărămidă’’…

Da, a avut loc apoi vizita lui Christian Barnard , apoi a fratelui acestuia, Marius Barnard, de la care am învăţat extrem de mult; a venit în repetate rânduri, a asistat la operaţii, a şi operat… A contat foarte mult în istorie prezenţa fraţilor Barnard la Târgu-Mureş. A venit apoi evenimentul din ’89…

Când aţi atins un ’’vârf’’ al activităţii dumneavoastră?

Nu prea am avut, pentru că a trebuit mereu să ne ’’luptăm’’ cu ministerul. Eu mergeam săptămânal la Bucureşti cu maşina pentru a putea obţine posturi, fonduri şi dotare. A mers cum a mers, dar problema fundamentală era că această specialitate, spre deosebire de celelalte discipline chirurgicale – medicină internă, neurologie şi altele -, avea costuri ridicate, avea exigenţe, rigori deosebite faţă de practica medicală obişnuită. Solicitând şi aducând fonduri şi tot ceea ce era necesar, celorlalte unităţi vecine nu prea le-a convenit acest lucru. Erau tot felul de reclamaţii, că la chirurgie cardiacă sunt prea mulţi bani sau prea multe cheltuieli.

Tipic românesc…

Nu a fost o atmosferă foarte plăcută de lucru. Şi-atunci s-a’ntâmplat ceva! Fostul ministru a sănătăţii, profesorul Mincu, a făcut un infarct miocardic. Şi nu ştiu de ce, m-a solicitat pe mine să merg la Bucureşti pentru un consult. Sigur că acolo era toată floarea cardiologiei româneşti, eu eram mai tânăr şi probabil că nu inspiram foarte multă încredere, totuşi dânsul a insistat să fiu prezent. Din fericire a fost un infarct uşor. Ministrul dorea să participe la Copenhaga la un congres al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a insistat să-l însoţesc. Eu aveam relații profesionale la cel mai mare spital de cardiologie din Copenhaga, am mers împreună şi acolo într-adevăr ni s-a confirmat că nu era ceva foarte grav. Ministrul era şeful delegaţiei româneşti şi se viza un post foarte important în conducerea OMS, acesta fiind motivul pentru care ţinea morţiş să fie prezent acolo.

Ne-am întors acasă, bineînţeles că în nopţile respective am avut multe discuţii despre sistemul medical. La un moment dat, domnul ministru m-a întrebat direct: ’’Domnule profesor, te rog, spune-mi ce trebuie să fac pentru ca orice om de pe teritoriul ţării noastre să aibă condiţiile de tratament pe care le-am avut eu?’’. Şi-atunci, în loc să fiu egoist şi să spun domnule ministru faceţi-mi la Târgu- Mureş un palat, cu toţi banii şi cu toate condiţiile de funcţionare i-am spus ca în fiecare provincie istorică a României să înfiinţeze câte un centru puternic de boli cardiovasculare care să combine cardiologia medicală cu chirurgia cardiovasculară. Să fie oferite condiţii arhitecturale, fonduri, dotare cu echipamente, resurse umane şi, la fiecare sfârşit de an, centrele să-şi prezinte rapoartele de activitate.

Dînsul a acceptat propunerea, a mers în Parlament a ţinut un discurs, pe alocuri dur, pe alocuri patetic. În primul rând i-a întrebat: „domnilor parlamentari, dacă mâine aţi suferi un infarct, cum aţi dori să fiţi trataţi, cum am fost tratat eu sau aşa cum sunt trataţi astăzi pacienţii în România?’’. Cert este că s-a obţinut hotărârea de guvern pentru înfiinţarea a cinci institute de boli cardio-vasculare la Bucureşti, Târgu-Mureş, Cluj, Iaşi şi Timişoara, 35 de milioane de dolari, o sumă extraordinară pentru vremea aceea, pentru dotare, personal şi tot ceea ce era nevoie pentru o funcţionare adecvată. Atunci a început performanţa în ţară şi bineînţeles şi la Târgu-Mureş. Nu ştiu dacă astăzi nu regret că în loc să mi se facă mie un palat, am fost altruist şi am spus că e mai bine să se întâmple la fel în toată ţara. De ce zic asta? Pentru că acum un an, minstrul sănătăţii, domnul Cseke, împreună cu primul-ministru şi cu… alţii au hotărât desfiinţarea Institutului de la Târgu-Mureș. Vă imaginaţi de ce-mi vin astfel de gânduri vizavi de hotărârea pe care am luat-o atunci!

Putem face o estimare, după 1995 şi până la desfiinţare cam ce poziţie ocupam în acest domeniu în Estul Europei?

Eram la cel mai înalt nivel posibil! Reuşisem să aducem la performanţă toate structurile. Cardiologie și chirurgie cardiovasculară „de vârf”, un administrativ performant, cu buni finanţişti şi manageri, farmacie, radiologie separată, laboratoare, terapia intensivă, clinică separată pentru copii, şi-aşa mai departe… Totul progresa extrem de rapid. Noi încercam din experienţa trecutului să evităm tot ce n-a mers bine în spital.

Era o concepţie pur românească sau v-aţi ’’inspirat’’ şi de prin Europa?

Am umblat destul de mult prin străinătate şi m-am inspirat din toate locurile. Pentru proiectarea spitalului am adus documentaţie de la toate spitalele mari din Europa. Am creat Institutul de sine stătător, noi ne aduceam bugetul prin programe –având mai multe surse de finanţare – şi îl utilizam cum credeam mai bine, nu la cheremul – iertaţi-mi expresia – vreunui oarecare orgolios, pus în funcţie pe diverse criterii ce ţineau cont de orice, numai de competenţă nu. Am obţinut de asemenea un proiect de cercetare în domeniul chirugiei coronariene, în Statele Unite. Am câştigat în competiţie cu zece ţări un grant de două milioane pentru dotare şi instruirea personalului de la chirurgie cardiacă. În Louisville (Kentucky) am trimis cinci sau şase grupe, echipe complete care au fost instruite. Mai mult, au venit şi ei la Târgu-Mureş unde am lucrat împreună, învăţând foarte multe alte lucruri. A fost mană cerească!

Câte vieţi au fost salvate prin crearea acestui Institut?

Probabil că au fost zeci de mii. Erau aproape 1.500 pe an, aproape jumătate fiind operaţii, iar restul tratamente. În 2005 am reuşit să atrag o investiţie, amenajând separat o aripă a spitalului, care a fost germenele viitoarei secţii de chirurgie cardiacă pediatrică. Ideea mea fixă era să nu amestec niciodată la terapie intensivă un bătrân de 80 de ani cu un copil de trei zile. Şi mi-am urmat principiul cu încăpăţânare. Când am avut sălile de operaţie, terapia intensivă, saloanele, aparatura şi personalul, toate separate, atunci am început activitatea la chirurgie cardiacă pentru copii. Este o activitate cu totul aparte. Imaginaţi-vă o mogâldeaţă de copil de câteva kilograme, care are nevoie să fie luat în braţe de asistente… Unul dintre mai tinerii mei colegi, dr. Suciu Horațiu, astăzi conferențiar universitar, a plecat în străinătate să studieze exact acest tip de chirurgie, iar când s-a întors, totul era gata şi a început să opereze.  A făcut cele mai dificile operaţii la aceşti copii care se nasc cu malformaţii complicate şi i-a făcut să trăiască. Era o premieră, din păcate până atunci în România nu se mai făcuse aşa ceva. Pe lângă toate acestea se mergea în paralel şi la adulţi, făcându-se mari progrese în transplantul de inimă.

Însă de prin 2006, interesele şi orgoliile unora – nu vreau să dau nume deocamdată – au făcut să fiu înlocuit cu unii care au dus institutul de râpă, din interes sau din incompetenţă. Bineînţeles că am fost primit cu braţele deschise în altă parte, însă o muncă de zeci de ani n-o poţi abandona cu una cu două! E o parte din sufletul tău acolo. Totul a culminat în 2011 cu desfiinţarea institutului. M-am dus la ministrul Cseke şi l-am întrebat cum e posibil aşa ceva. Mi-a răspuns că n-are ce face, că toată treaba e politică! Nu exista niciun argument medical, organizatoric, economic sau financiar. Singurul institut de boli cardiovasculare desființat. Dar aşa au făcut în toată ţara. N-a existat o minimă evaluare privind performanţa medicală, economică, numărul de pacienţi deserviţi… … Ca o consecință a desfiinţării, ne-au plecat cei mai buni specialişti, chirurgi, anestezişti, pentru că n-au mai avut motivaţie profesională. Stăteau aici fiindu-le recunoscută munca, chiar şi pe bani puţini. I-am obligat prin prostia noastră să plece care-ncotro. I-au solicitat “de-afară” pe minimum 5.000 de euro lunar.

Poate că, pe undeva, am deranjat, pentru că se făcuse cam multă publicitate. Chiar şi la două noaptea, când ieşeam dintr-o operaţie de transplant, era plin holul de televiziuni. Chiar le-am şi spus: ”Domnule, nu mai e nimic interesant, nimic neobişnuit, e un transplant normal, care merge bine”. În fine, asta n-am putut evita şi n-am putut nici să agresez mass-media. Repet, poate n-a fost bine, poate am zgândărit unele orgolii.

Cineva trebuie să plătească până la urmă. Vorbim de o acţiune criminală care ne va costa multe vieţi. Ce e de făcut?

Factorii de decizie care au luat această hotărâre pe criterii politice, fără argumente ştiinţifice, medicale, administrative, economice şi organizatorice, în detrimentul sănătăţii pacienţilor cardiaci, să-şi asume responsabilitatea profesională, juridică, administrativă sau chiar penală. Dacă Institutul Inimii nu va fi reînfiinţat de urgenţă, ne vom adresa instanţelor europene de justiţie şi instituţiilor profesionale europene care vor reacţiona adecvat, spre deosebire de instituţii similare din România.

Repere biografice

Medicul chirurg Radu Deac este considerat cel mai important chirurg cardiac al ultimelor doua decenii din România. A realizat 10.000 de operații pe cord deschis, 5.000 de intervenții pe cord închis și 35 de transplanturi.

În 2010 s-a pensionat, după ce a fost profesor universitar de chirurgie la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, șeful Clinicii de chirurgie vasculară din Târgu-Mureș și președinte al Societății naționale de chirurgie cardiovasculară.

Este membru titular si vicepresedinte al Academiei de Științe Medicale. După studii liceale la Sighișoara, actualul Colegiu național „Mircea Eliade”, Radu Deac a studiat medicina la Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj.

Premii

Premiul Emil Racoviță al Academiei RomâneDiploma de Excelență a Colegiului Medicilor din BucureștiDiploma de Excelență a Spitalului de Urgență, BucureștiDiploma de Excelență a Senatului Universității de Medicină și Farmacie din Târgu MureșOrdinul Cavalerilor Legiunii Albe – Chirurgie, ConstanțaCetățean de Onoare al Municipiului Târgu MureșOrdinul “Steaua României”, Grad de ComandorFellow of The European Board of Cardiothoracic SurgeryDoctor Honoris Causa al „Universității Ovidius” din ConstanțaPremiul Academiei Române pentru cercetări în domeniul colagenuluiMeritul Sanitar în grad de cavaler

Are cel puțin trei brevete americane pentru valve cardiace artificiale și o serie de brevete românești (printre care a doua valve artificiale, care îi poartă numele)

Premiere medicale

În august 1964 reușește să facă prima înlocuire completă din punct de vedere chirurgical a inimii unui animal, respectiv un câine.1983 – prima înlocuire de valvă cardiacă având valvă biologică (în România).1999 – participant la prima operație de transplant cardiac din România și a efectuat cel de-al doilea transplant cardiac din România.

Pe lângă o vastă activitate în România (printre care, inițiator al celor 7 Institute de Boli Cardiovasculare – IBCvT), Radu Deac are și o bogată activitatea în străinătate:

între 1969 și 1970 este la specializare la Universitatea Leeds, Marea Britanie, unde este îndrumat de prof. Geoffrey Wooler, un pionier al chirurgiei cardio-toracice.Profesor invitat la Universitățile Harvard (1986), Pennsylvania (1990-1992) și la „Minneapolis Heart Institute” (1992), SUA.Profesor invitat la Universitatea Harvard și la J. F. Kennedy School of Government, SUA, pentru management „Health Care for the 21st Century”, 2003

Radu Deac a fost Ministru secretar de stat în Ministerul Sănătății și Familiei (2001-2003) și consilier personal al Ministrului Sănătății, Eugen Nicolescu (2007).

Radu Deac este menționat în “Biographical References – Men of Achievement”, Cambridge, Anglia.

Citește  aici  și Soluțiile prof. dr. Radu Deac

‘>

‘>

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.