Daniel Tudor, sechestru pe 300.000 de euro

Procurorii DNA au pus sechestru asupra sumelor de bani, în lei și valută, prezente și viitoare, până la concurența sumei de 300.000 euro aflate în conturile bancare ale lui Daniel George Tudor, fost președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și ulterior vicepreședinte al ASF.

„Măsura asigurătorie a fost dispusă având în vedere că există date și probe că suma de 300.000 euro reprezintă obiectul infracțiunii de luare de mită, astfel încât, prin măsura respectivă, să fie evitată înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării și care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii, a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune”, se arată într-un comunicat al DNA.

Daniel Tudor este cercetat, în arest la domiciliu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.