Dansul, un roman de suspans

Festivalul de Dans de la Montpellier şi-a sărbătorit 30 de ani de existenţă. Pentru această aniversare, celebrul Jean-Paul Montanari, director din 1983 al festivalului creat de Georges Frêche şi de coregraful Dominique Bagouet (1951-1992), a decis să ofere împătimiţilor acestei arte un dar regesc: spectacole puse în scenă din 1970 până astăzi, printre care câteva dintre capodoperele semnate de Maurice Béjart (1927-2007), Merce Cunningham (1919-2009), Jiri Kylian, Anne Teresa de Keersmaeker… La întrebarea: amintire personală sau secvenţială reconstituire istorică?, Montanari a răspuns: ambele. „Le-am ales pe cele pe care le consider esenţiale, dar nu numai eu le văd aşa. Construind această a 30-a ediţie, am revăzut toate programele. M-am gândit şi la cei care ne-au părăsit recent: Merce Cunningham, Pina Bausch… Şi uneori m-am întrebat: «Dar cine-şi mai aminteşte de toate astea? Cine îşi va aminti de acest spectacol sau de celălalt?». Plecând de la aceste întrebări, numele s-au impus rapid”.

Dacă marea absentă a fost Compania Pinei Bausch, au fost prezente, în schimb, Béjart Ballet Lausanne, Merce Cunningham Dance Company, Anne Teresa De Keersmaeker, Trisha Brown… În ceea ce priveşte tânăra generaţie, Cecilia Bengolea şi François Chaignaud s-au impus cu „Paquerette”, care explorează, cu o graţie insolentă, senzaţiile noastre cele mai intime.

Anul acesta a fost inaugurat teatrul în aer liber, care s-a alăturat sălii de spectacole şi celor două studiouri de repetiţii de la Mănăstirea Ursulinelor. Spectacolul de deschidere a fost oferit de Compania Merce Cunningham, cu remontarea unei coregrafii mitice pentru 15 interpreţi, „Roaratorio”, creată în 1983. Inspirată de romanul „Finnegans Wake” al scriitorului irlandez James Joyce, muzica lui John Cage este un fel de „tur al pământului”, un caleidoscop musical, cuprinzând zgomote urbane şi campestre, artificiale şi naturale. Totul cu o linie muzicală dominantă, trasată de o gigă irlandeză interpretată la vioară. Cunningham a păstrat viteza şi energia muzicii lui Cage în dansurile cuplurilor aproape romantice, scăldate într-o simfonie cromatică. Această repunere în scenă a lansat şi programul „Living Legacy Plan” gândit de Cunningham, care imaginase, pentru a putea transmite operele sale unui număr cât mai mare de iubitori ai dansului, „capsulele de dans”, casete conţinând toate indicaţiile privind o operă (video, banda sonoră, reproduceri ale decorului şi costumelor, note de la repetiţii…) pe care să poată studia dansatorii.

Democratizarea dansului

American stabilit în Germania, William Forsythe ocupă un loc rar în acest peisaj: el face parte dintre artiştii capabili să se reînnoiască fără încetare. În ultimii ani, Forsythe s-a apropiat de artele plastice, şi această faţetă a privilegiat festivalul, prezentând mai multe dintre instalaţiile sale. Sunt universuri efemere, ce trimit către căutarea fragilităţii fiinţelor. Unul dintre obiectele coregrafice, „White Bouncy Castle”, este un fel de castel gonflabil alb, în interiorul căruia fiecare participant poate deveni dansator. „City of Abstract” se joacă cu spaţiul urban: graţie unui logician de calculator, trecătorii, filmaţi în direct de o cameră, sunt deformaţi. Pe scenă sau în afara ei, Forsythe invită la o percepere altfel a corpurilor. Pe platoul Operei Berlioz, coregraful, numit „noul Balanchine”, a instalat una dintre cele trei instalaţii prezentate anul acesta la Montpellier, „White Bouncy Castle”. Castelul gonflabil este o replică în format mare a animaţiilor din petrecerile câmpeneşti. Lung de 38 de metri şi lat de 12 metri, şi-a primit publicul desculţ, după ce şi-a lăsat la vestiar toate obiectele cu care a venit. Intrând „spectatorii” sar pe o saltea, improvizând diverse mişcări, singuri sau împreună cu un alt vizitator, aleargă, se învârtesc, cad, renunţă… pe o muzică puternică, ce nu le impune însă niciun ritm. Instalaţia s-a bucurat de un imens succes. „Castelul ne-a încurajat să regăsim o privire de copil. Încerci să aduci ceva ansamblului. Dintr-odată ridici un braţ, aproape fără să-ţi dai seama. Când te detaşezi, vezi că e vorba despre o operă de artă”, mărturisea organizatoarea unor cursuri de gimnastică. Referindu-se la această instalaţie, Forsythe explica: „Am montat acest proiect pentru că mi-am dat seama că în interiorul unui teatru democratizarea dansului este aproape imposibilă. Numai când observi amatorii pe care îi determini să iasă din rezerva lor obişnuită, poţi organiza dansul într-o manieră democratică”.

Revizitarea monştrilor sacri

Béjart Ballet din Lausanne este una dintre companiile invitate la Montpellier de peste 10 ori până acum. Maurice Béjart nu mai stârneşte cu adevărat pasiuni, dar rămâne o referinţă majoră pentru publicul care, datorită lui, a descoperit dansul contemporan. Coregraful Gil Roman, discipol al coregrafului şi succesorul lui, a adus la festival „Ciocanul fără stăpân”, capodoperă a lui Béjart, pe muzica lui Pierre Boulez.

În 1954, Pierre Boulez a compus această piesă, inspirată de poeme din ciclul cu acelaşi nume, de René Char, pentru voci şi şase instrumente (flaut, percuţie, vibrafon, xylorimba – un fel de xilofon – chitară şi violă). În 1973, Maurice Béjart a coregrafiat la Scala din Milano partitura lui Boulez, urmând într-un anume fel „dispozitivul” compoziţiei muzicale. O dansatoare şi şase balerini dialogau „în oglindă” cu echipa muzicală: şase umbre, îmbrăcate în negru şi cu cagule, care manipulau dansatorii ca pe nişte marionete. Sâmbătă 3 iulie şi duminică 4 iulie, această piesă, care a fost şi pe afişul Operei Garnier în luna ianuarie a acestui an, a fost recoregrafiată, în stilul lui Maurice Béjart de Gil Roman, având-o în centru pe renumita Elisabet Ros.

Pe lângă acest balet, compania Béjart Ballet Lausanne prezintă şi o piesă mai recentă, „Dialogue de l’ombre double”, tot pe muzică de Boulez, o montare aproape burlescă a coregrafului pe un dialog al clarinetelor. Şi, pentru a da o idee cât mai apropiată de complexitatea preocupărilor marelui coregraf, Gil Roman a recoregrafiat „Concursul”, o montare având în centru o enigmă poliţistă în cadrul unei mari competiţii de dans.

O altă rememorare se datorează „Carnetelor Bagouet”, asociaţie creată după dispariţia coregrafului Dominique Bagouet, în 1992, cu scopul de a păstra amintirea creaţiilor lui.

Noua piesă a germanului Raimund Hoghe „Dacă mor, lăsaţi balconul deschis” (vers dintr-un poem de Garcia Lorca), gândită pentru nouă interpreţi, retrasează paşii lui Bagouet, imagini, amintiri, mai ales din anii în care era bolnav de SIDA. „Nu e vorba să reconstruim ceva, ci să regăsim spiritual unei opera, să-l prelungim, dându-i o şansă să existe în amintirea oamenilor”, explică Raimund Hoghe. Miercurea trecută, acest spectacol de doliu, bântuit de moarte, dar pulsând de viaţă, a ţinut publicul cu sufletul la gură timp de trei ore. „Pentru cei care l-au cunoscut pe Bagouet, scria un critic, dansul lui renaşte, revizitat de interpreţi, fiecare în felul lui, sacadat la unul, visător la celălalt (…). Regăseşti eleganţa lui paradoxală, această scriitură clasică şi populară, care sfărâmă încheieturile şi codurile într-un exces de fantezie decalată, ca un călău la un bal la Curte”.

Gustul pentru extrem, melancolii şi revolte

Dansatorii şi coregrafii Cecilia Bengolea (31 de ani) şi François Chaignaud (27 de ani) au reprezentat noua generaţie la festivalul de la Montpellier şi latura lui experimentală. Dintre cele trei piese propuse de ei, „Pâquerette”, „Sylphides” şi „Castor şi Pollux”, ultima s-a bucurat de cel mai mare interes. Un „pas de deux” suspendat în aer, care implică condiţionări extreme ale corpului, mai aproape de performance decât de coregrafia clasică. Spectatorii au trebuit să se aşeze sau să se lungească pe scenă, fiecare cu o cuvertură roşie şi două pernuţe albastre gonflabile, pentru a urmări un „dans al planetelor”, inspirat de cei doi eroi ai mitologiei greceşti, deveniţi constelaţia Gemenilor. De sub plafonul teatrului, suspendate de un adevărat harnaşament şi contopite unul în altul au coborât lent două trupuri. Dansatorii purtau cagule şi colanţi multicolori, iar torsurile goale erau pictate. Cele două personaje s-au despărţit repede într-o sarabandă de mişcări rapide şi violente, pe verticală şi pe orizontală. Sistemul de acroşaj era manevrat de patru persoane. Dificultatea fizică a performance-ului, gustul pentru extrem al celor doi protagonişti, împreună cu expunerea mecanismului de manipulare au provocat o dualitate continuă a receptării, între reverie şi rapelul la real.

Să amintim şi „Tout va bien” , semnat de Alain Buffard, coregraful care a părăsit zona dansului pur din 1998 (când a creat „Good Boy”) pentru a se apropia de artele vizuale, inventând un univers cu aluzii autoderizorii şi sexualizate. În „Tout va bien”, coregraful se apleacă asupra relaţiei dintre disciplină, învăţarea ei, adică dresajul, şi indisciplină, ca o revoltă împotriva unei vieţi ameninţate de lipsă de suflu şi de tăcere. Opt interpreţi de clasă trec în revistă trupe de copii-soldaţi, totul explodând într-un cabaret vienez. Este o implicare în problemele grave ale contemporaneităţii, realizată cu sarcasm, ca în cazul puştilor înlocuite cu stative de microfon, de exemplu.

Pe muzica polonezului Henryk Mikołaj Górecki, dansatorul, coregraful şi reizorul francez Kader Attou a creat „Symfonia Piesni Zalosnych” (Simfonia cântecelor triste), în care a renunţat la registrul hip-hop pentru a propune un spectacol răscolitor, ovaţionat în picioare, de public. Cu un limbaj amintind de dansul francez al anilor ’80, spectacolul, prezentat în premieră la Montpellier, aliniază o trupă de mare profesionalim şi un dansator-vedetă: Rachid Hamchaoui.

Este imposibil să sintetizezi într-un articol trei săptămâni de dans. Festivalul de la Montpellier se va încheia la 7 iulie, în spiritul în care a fost conceput, la această ediţie de Jean-Paul Montanari, cu „Un dessin, une danse”, al celebrei Trisha Brown, şi „Concursul” prezentat de Béjart Ballet Lausanne.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.