Desemnarea premierului în presa străină

Desemnarea lui Mihai Tudose în funcţia de premier a ajuns în presa internaţională.

Nu a fost scăpat din vedere faptul că au fost luate în calcul şase persoane pentru conducerea Guvernului, dar că cinci dintre ele au refuzat oferta.

Se vorbește despre criza politică din România, despre demiterea premierului Grindeanu, dar și despre Liviu Dragnea, despre care se arată că, în pofida victoriei din decembrie, de la parlamentare, acesta pierde popularitate.

Demiterea propriului guvern este ce-a de-a doua lovitură pentru PSD după protestele din februarie, arată Associated Press.

Și Iohannis face obiectul comentariilor din presa internațională. Jurnaliștii străini amintesc despre recentele vizite ale președintelui de la Washington, dar şi de la Berlin, notând, în acest context, că acesta „vrea să rămână deasupra certurilor politice, cu ochii pe o realegere în 2019”.

La rândul său, Mihai Tudose este prezentat ca fiind jurist, în vârstă de 50 de ani, vicepreşedinte al PSD și fost preşedinte al Comisiei pentru politică economică, reforma şi privatizare a Camerei Deputaţilor, un politician care va continua politicile guvernamentale.

Nu a fost însă scăpat din vedere faptul că Mihai Tudose a renunţat la titlul de doctor în urma acuzaţiilor de plagiat.

„Partidul de guvernare din România, Social-Democraţii, l-a ales pe ministrul Economiei Mihai Tudose să îl înlocuiască pe premierul pe care l-a demis săptămâna trecută, alimentând speranţele pentru rezolvarea încă de joi a impasului politic”, scrie Euronews, potrivit protv.ro.

Postul de televiziune paneuropean citează analişti potrivit cărora membri PSD erau nemulţumiţi de eşecul lui Grindeanu de a relaxa regulile anticorupţie.

„Nu vedem nicio schimbare majoră în politicile guvernamentale, cu excepţia posibilităţii unui efort mai mare pentru legi anticorupţie mai puţin stringente”, au notat analiştii Nordea citaţi de Euronews, scrie sursa citată.

La rândul sau, Reuters, afirmă că politicile guvernamentale vor continua, probabil să se orienteze către creşterea salariilor din sectorul public şi către reducerea taxelor, care au alimentat temerile de derapaje fiscale exprimate de Comisia Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional.

AFP notează că preşedintele român Klaus Iohannis l-a desemnat pe Tudose pentru funcţia de premier, la propunerea PSD, aflat la putere.

„Mihai Tudose, un jurist de 50 de ani, dispune de 10 zile pentru a obţine votul de încredere din partea Parlamentului privind echipa şi programul sau”, mai scris agenţia.

Associated Press, preluată de Washington Post şi de New York Times, scrie că nici Iohannis, nici Dragnea nu vor o criză politică prelungită care, în această etapă, nu ar fi în beneficiul niciuneia dintre carierele lor politice.

„Dragnea pierde din popularitate, în pofida faptului că partidului sau a câştigat detaşat alegerile parlamentare din decembrie”, afirmă AP, explicând că protestele din februarie i-au ştirbit scorul în sondaje şi că PSD „a primit încă o lovitură după ce şi-a demis propriul Guvern”.

Iohannis, care a mers recent la Washington, unde s-a întâlnit cu preşedintele Donald Trump, dar şi la Berlin, pentru discuţii cu Angela Merkel, „vrea să rămână deasupra certurilor politice, cu ochii pe o realegere în 2019”.

În Asia, agenţia de presă chineză Xinhua, îl descrie pe Tudose drept vicepreşedinte al PSD, care, timp de 13 ani, a fost preşedinte al Comisiei pentru politică economică, reforma şi privatizare a Camerei Deputaţilor.
Postul iranian de televiziune Press TV afirmă că nominalizarea lui Tudose este menită să rezolve criză politică din ţară, „care ar putea distruge încrederea investitorilor în economia României, care creşte rapid”. PSD a luat în calcul şase persoane pentru conducerea Guvernului, dar cinci dintre ele au refuzat oferta.

„Analiştii spun că reticenţă de a acceptă poziţia este provocată de decizia abruptă a social-democraţilor de a-l demite pe fostul premier”, scrie Press TV. Televiziunea aminteşte că, în 2016, Tudose a renunţat la titlul de doctor în urmă acuzaţiilor de plagiat, potrivit protv.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.