Dilema lui Victor Ponta: De ce nu pot critica „toți ceilalți” justiția

Premierul Victor Ponta a declarat duminică la Antena 3 că, dacă justiția nu poate fi criticată, atunci nici Guvernul nici Parlamentul nu ar mai trebui criticate.

Ponta a admis că el şi preşedintele ţării nu pot comenta activitatea justiţiei, dar că „cetăţeni liberi din această ţară” au voie să critice justiţia, nu doar Parlamentul şi Guvernul.

„Eu cred că toţi cei care au funcţii importante în stat, preşedintele, prim-ministrul – şi ăsta e motivul pentru care mă vedeţi că de mult timp nu mai comentez şi nu răspund la întrebări legat de justiţie – avem o obligaţie legată de funcţia noastră, că eu nu pot să îmi dau aşa părerea ca un analist sau ca un jurnalist sau ca un cetăţean. În schimb, toţi ceilalţi, cetăţeni liberi din această ţară, au voie să-şi spună părerea, nu doar să-şi spună părerea că justiţia e bună, pot să spună şi când li se pare că ceva nu e bun. Mie mi se pare această nouă tendinţă „domn’e, nu are nimeni voie să scoată un cuvânt despre justiţie”… atunci nu avem voie să criticăm nici Parlamentul, nici Guvernul, că sunt trei puteri în această ţară, teoretic şi constituţional – Justiţia, Legislativul şi Executivul. Păi, pe ăştia doi de ce avem voie să-i criticăm şi pe al treilea nu ? N-am voie eu ca prim-ministru, repet, şi respect această interdicţie, autoasumată. Nu e bine ca preşedintele ţării să o facă sau, nu ştiu, comisarul european din partea României.Dar ceilalţi ? Şi Biserica avem voie să o criticăm dacă ni se pare ceva rău, nu ? Orice ai voie, aşa că aş vrea ca aceste trei puteri în stat să fie cu adevărat egale”, a spus Ponta la Antena 3.

În opinia lui Ponta, toţi ceilalţi 20 de milioane de români au voie să spună dacă o instituţie este bună sau rea.

Excluzându-se din cei 20 de milioane de români, Victor Ponta, care a spus în emisiune că premierul nu poate comenta, a criticat în același timp modalitatea în care DNA a înțeles să i se adreseze lui Călin Popescu Tăriceanu, căruia i-a solicitat documente în legătură cu cererile de încuviințare a urmării penale și reținerii din perioada 2014-2015, inclusiv în cazul Șova. De asemenea, Ponta a pus sub semnul întrebării dorința DNA de a-l reține și aresta pe Dan Șova. Premierul s-a arătat deranjat de faptul că Șova nu este trimis mai repede în judecată, așa cum și-ar dori și acesta din urmă.

„Propaganda îi prostește pe oameni, vedeți cazul Șova: Parlamentul împiedică justiția. Nu, parlamentarul poate fi trimis în judecată nu s-a împiedicat”, a mai comentat Victor Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.