Distanţa faţă de adevăr

Noţiunea de adevăr social a căpătat distorsiuni nelimitate în mentalul românesc supus unui neîntrerupt experiment. Puterea politică românească, prin campaniile electorale şi programele de guvernare, păstrează o demarcaţie care o absolvă de responsabilitate reală şi de implicare administrativă aşa cum s-ar cuveni. Această distanţă faţă de adevărul zilei, al istoriei şi al mersului lumii civilizate implică dispreţul faţă de cetăţean, care a ajuns un simplu element statistic. Nimic nu funcţionează corect în România, cu excepţiile pe care le invocă unii în mod interesat!

Aparatul de stat, Parlamentul, mass-media, piaţa muncii se circumscriu unei hărţuieli pe care o presupune imperfecţiunea sistemică special creată pentru un sistem şi o societate agonice. Nu întâmplător nimeni din interiorul acestui angrenaj nu vine cu un minim program de reformare pentru o breşă de ieşire din tot mai accentuatul stalinism şi dogmatism al unei sumbre pretinse corectitudini politice. Dacă mâine s-ar schimba forma de guvernământ, cauza aparentă a tuturor relelor, în perspectiva moralei publice actuale, nimic nu s-ar întâmpla. Poate răul se poate adânci! Scoaterea societăţii din sfera responsabilităţilor de natură civică, în care votul a ajuns facultativ, s-a făcut pentru protecţia la nesfârşit a clasei politice.

Trecerea de la puterea partidului unic la noua formulă, lipsită de orice relaţionare şi norme publice reale, a încremenit România. Potenţialul colectiv are o singură direcţionare: în a fi tracţiunea de tip medieval a puterii. Sălbăticie şi primitivism, dispreţ absolut faţă de omul în particular şi cel generic, posibile printr-o desincronizare a statuării politicului şi a eliminării cenzurii abuzurilor. Se vede limpede excluderea principiilor morale şi de drept din viaţa publică, cauză a tuturor abaterilor de la firesc. Instituţiile au ajuns a fi guvernate de un arbitrariu care permite toate malversaţiunile posibile. Constituţia României este la fel de eficientă ca în perioada comunistă. Și atunci, şi acum, ea putea şi este invocată, însă rezultatele demersurilor sunt zero. Nici Constituţia comunistă nu era catastrofală, şi acest fapt ar trebui să fie un semnal de alarmă care să aducă lucrurile acolo unde ar trebui. Avea grijă justiţia acelui regim cum să se situeze în raport cu principala cartă a naţiunii. Abuzurile, oricare şi oriunde s-ar manifesta, nu ar mai trebui tolerate de societate sau de către justiţie. Climatul public este ecoul adevăratei justiţii, poate chiar una dintre dimensiunile justiţiei. Schimbările în România nu pot veni prin vacarmul celor care, folosindu-se de poziţiile publice, se situează în exteriorul legii. Tot procesul legislativ al ţării se desfăşoară în spatele unor uşi închise unde nişte persoane, nu tocmai ideale, îşi rotunjesc propriul viitor.

Solidaritatea pentru statui şi omagii post-mortem prin care societatea se ilustrează, în tandem cu instituţiile publice, ar trebui serios temperată de o implicare în sfera realităţii directe. Altfel, toate gesturile de pietate faţă de amintirea oamenilor remarcabili ajunge o simplă demagogie. Ridicăm monumente, glorificăm oameni pe care îi lăsăm singuri în furtunile nedreptăţii luptându-se pentru cauze comune. Această comoditate şi indolenţă are dimensiunea exactă a realităţii în care trăim. Toate arpegiile acestea pot ajuta educativ un timp colectivitatea, dar, în esenţa lor, au nevoie de conexiunea cu acţiunea contemporanilor, pentru a ne mai situa în contrarietate. De aceea trăim o dramatică rupere de istorie, de adevăr, situându-ne într-o aparenţă socială terifiantă care obligă pe mulţi, pe bună dreptate, să-şi caute împlinirea în alte colţuri de lume.

Distanţa faţă de adevărul social al majorităţii reflectă nivelul şi configurarea politică a unei ţări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.