Dosar penal pentru acte falsificate în cazul studiilor premierului Republicii Moldova

Ministerul de Interne de la Chişinău a anunțat că a fost inițiat o cauză penală în cazul studiilor premierului Chiril Gaburici. Anchetatorii examinează cazul din perspectiva unei infracțiuni cu privire la confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false. Informaţia a fost confirmată pentru Deschide.MD, de ministrul de Interne, Oleg Balan.

Acum o lună Ministerul de Interne a ridicat de la mai multe instituţii de învăţământ toate documentele din dosarul de studii ale lui Chiril Gaburici. Chiril Gaburici declarase anterior că a fost înmatriculat la facultate în baza actelor eliberate de şcoala din Logăneşti, Hânceşti. Se ştie, însă, că după 9 clase, Gaburici a mers la studii la Chişinău, la Colegiul de Microelectronică, de unde a fost exmatriculat deoarece nu a susţinut câteva examene de bacalaureat.

Dosarul penal este deschis în baza articolului 361 din Codul Penal care se referă la „confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false”.

Ministrul de Interne a precizat că este vorba de actul de studii medii obţinut de premierul Chiril Gaburici. Balan a refuzat să ofere mai multe detalii, dar a menţionat că urmează să fie efectuate expertize şi audiate mai multe persoane.

Codul Penal prevede că infracţiunea vizată se pedepseşte cu o amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.