FSLI cere Guvernului adoptarea unei hotărâri pentru decontarea cheltuielilor de navetă ale profesorilor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a transmis, vineri, o scrisoare deschisă Guvernului și premierului Victor Ponta, prin care solicită adoptarea unei hotărâri pentru decontarea cheltuielilor de navetă ale cadrelor didactice, se arată într-un comunicat.

„Există numeroase situații în care autoritățile administrației publice locale au transmis deja că ele nu mai decontează cheltuielile de navetă ale cadrelor didactice, invocând prevederile legii bugetului de stat. S-a ajuns în situația în care, în prezent, cadrelor didactice navetiste nu li se mai decontează aceste cheltuieli, deși dispozițiile art. 105 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt în vigoare. De aceea, solicităm adoptarea unei hotărâri de guvern, prin care să se stabilească procedura aplicabilă în situațiile reglementate de Nota nr. 3) din Anexa nr. 4 și, respectiv, Nota nr. 5) din Anexa nr. 5 la Legea nr. 356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014. Dorim să se reglementeze expres că diferența până la decontarea integrală a cheltuielilor de navetă ale cadrelor didactice se suportă de către autoritățile administrației publice locale, conform Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în comunicatul citat.

FSLI cere, totodată, Guvernului stabilirea corectă a costului standard pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale.

„Prin HG nr. 1165/2013, pentru modificarea HG. nr. 72/2013, s-a stabilit că — pentru anul 2014 — valoarea costului standard pentru coeficientul 1 este de 2.492 lei, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale și, respectiv de 306 lei, pentru cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar ^bunuri și servicii^. Costul standard nu este stabilit corect și că nu există un coeficient de corecție în costul standard. Așa cum este el stabilit în prezent, costul standard nu are în vedere faptul că există multe unități de învățământ care au un număr mare de elevi și la nivelul cărora sunt încadrate multe cadre didactice cu gradul didactic I, cu mulți ani de vechime în învățământ și unele dintre ele beneficiare ale gradației de merit. Sunt elemente care nu au fost avute în vedere la fundamentarea costului standard per preșcolar/elev, ceea ce creează, an de an, dificultăți în plata salariilor personalului didactic, din cauza fondurilor insuficiente alocate”, se mai spune în comunicat. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.