Fundația Nobel anunță premii în bani mai mari pentru laureații din acest an

Câștigătorii premiului Nobel din acest an vor primi un premiu în bani mai consistent, a anunțat Fundația Nobel, cea care decernează aceste premii anual.

„Consiliul director al Fundației Nobel a decis, în urma ședinței din 14 septembrie, că Premiile Nobel 2017 vor fi însoțite de un premiu în bani de 9 milioane de coroane suedeze (aproximativ 942,000 Euro), pentru fiecare categorie.”, a anunțat instituția cu sediul la Stockholm, printr-un comunicat de presă emis cu o săptămână înaintea începerii anunțării premiilor.

În 2012, premiile în bani fuseseră reduse cu 20 la sută, de la 10 milioane de coroane (aprox. 104,000 Euro) la doar 8 millioane (aprox. 838,000 Euro), pentru a nu pune în pericol capitalul economic al fundației, se anunța la acea dată.

Fundația Nobel a menționat că „vor fi necesare acțiuni continue pentru a întări situația financiară a fundației, pe termen lung, chiar dacă în acest moment aceasta este stabilă.

Fondurile care asigură acordarea premiilor în bani pentru câștigători provin din suma lăsată moștenire fundației de către inventatorul suedez al dinamitei, Alfred Nobel.

Premiul Nobel pentru Medicină, care, în mod tradițional este primul acordat în fiecare an, va fi anunțat pe 2 octombrie. Acesta va fi urmat de premiile pentru fizică și chimie, în timp ce, în data de 6 octombrie va fi anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace.


Gabriel V. Zamfir

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.