George Maior sau despre logica unui mediocru care se crede deşteptul pămîntului

După tiparul Laurei Codruţa Kovesi, acest personaj cu numele George Maior are impresia că, în momentul în care un stăpîn şi-a numit sclavul într-o funcţie, a devenit imediat, printr-o metamorfoză stranie, inteligent, frumos şi, mai ales, deasupra tuturor! Şi asta, deşi toată lumea ştie că, dacă nu l-ar fi împins în spaţiul public tăticul său, aşa cum a făcut şi tăticuţul Codruţei, ar fi şi acum un no name prin Cluj.

Audierea lui George Maior la comisia parlamentară a dovedit că doar pentru această audiere publică şi comisia parlamentară era necesară, căci rar avem ocazia să vedem astfel de personaje în toată splendoarea micimii lor!

Chemat să răspundă unor întrebări simple despre întîlnirea de taină din sufrageria lui Gabriel Oprea, ambasadorul României în SUA a vrut să facă neapărat pe „deşteptul”, ascunzînd orice răspuns sub masca unei întîlniri private. La fiecare întrebare a parlamentarilor, George Maior lăsa impresia că el decide ce este de interes public şi ce nu, deşi scopul investigaţiei parlamentare era tocmai acela de a cerceta dacă nu cumva în acea seară cei prezenţi au acţionat pentru falsificarea alegerilor prezidenţiale.

De pildă, în loc să răspundă simplu dacă în acea seară era prezentă şi Laura Codruţa Kovesi, fostul şef al SRI a făcut aceeaşi tumbă în jurul caracterului privat al întîlnirii! Tocmai el, care, prin natura serviciului, a condus o structură care intra în viaţa privată a multor oameni prin filaj, ascultarea telefoanelor sau amplasarea de tehnică în casele lor! Sau oamenii simpli nu sînt protejaţi în „spaţiul lor privat”?

Mintea puţină a „inteligentului” nu s-a gîndit că într-o astfel de întîlnire privată cineva ar putea pune la cale o crimă, spargerea unei bănci sau chiar un atentat, iar cercetarea acestora face necesară încălcarea „spaţiului privat” pentru aflarea adevărului. Dar nu! George Maior crede că invocarea „spaţiului privat” este suficientă pentru ca anchetatorii să se retragă şi să spună: „A, eraţi la o întîlnire privată? Atunci sînteţi absolvit de orice responsabilitate!”. Numai din acest tipar de gîndire şi ne putem da seama de raţionamentul logic al celui care a fost numit de Traian Băsescu să conducă o instituţie precum SRI!

În fond, ce mare problemă era să răspundă simplu dacă Laura Codruţa Kovesi a fost la acea întîlnire, mai ales că acesta este acum „secretul lui Polichinelle”, adică un secret pe care-l ştie toată lumea! Maior a procedat exact ca personajul celebru, apărut prin sec. XVI, care, rupînd o filă din Codul penal, credea că nu mai poate fi acuzat de infracţiunea pentru care era acuzat! Pentru ştiinţa lui Maior, Polichinelle este perceput azi ca un bufon, adică exact aşa cum a apărut el la audierea de luni.

La fel de comice sînt aserţiunile lui George Maior în ceea ce priveşte activitatea SRI din perioada cînd conducea acest serviciu de informaţii. A spus de nenumărate ori că ofiţerii serviciului au acţionat strict în cadrul legal şi constituţional, deşi, în ultimii ani, au apărut în spaţiul public tot felul de informaţii despre abuzurile acestora.

Să nu fi aflat George Maior de Protocoalele ilegale dintre SRI şi Parchetul General? Să nu fi auzit el de zecile de mii de ascultări ale telefoanelor? Sau de „cîmpul tactic”, prin care ofiţerii SRI urmăreau derularea proceselor în instanţe? Mira-m-aş! Mai degrabă, prin răspunsul său imbecil, George Maior n-a făcut altceva să recunoască faptul că a patronat direct aceste abuzuri!

Şi cînd a fost întrebat de „acoperiţii” din presă, George Maior dovedeşte o naivitate teribilă, recunoscînd pentru a doua oară că ştie de existenţa acestora, justificînd această acţiune antidemocratică prin faptul că ofiţerii SRI trebuie să obţină informaţii din orice mediu unde s-ar putea pune la cale acţiuni teroriste! În mintea lui, presa, partidele politice, lumea magistraţilor sînt astfel de medii prielnice pentru terorism? Să-i spună cineva şi acestui „inteligent” că legea nu permite astfel de imixtiuni ale serviciilor secrete, ba, chiar, pentru unele categorii, prevede expres că nu pot face parte dintre structuri de genul SRI!

Însă lucrul care ar trebui să ducă imediat la retragerea lui George Maior din postul de ambasador este această fotografie dată publicităţii de către Sebastian Ghiţă şi realizată la Disneyland, la Paris:

În această fotografie celebră, Sebastian Ghiţă demasca faptul că de această vacanţă plătită de el a beneficiat Florian Coldea, adjunctul şefului SRI George Maior. După cum vedeţi, în afară de chipul celor trei copii şi al unei doamne, mai este blurată figura unui bărbat cu cămaşa mov. Ei, bine, acesta era chiar… George Maior, şeful SRI din acea vreme, pe care Ghiţă a încercat să-l protejeze!

Cu alte cuvinte, deşi şi aceasta era o excursie „privată”, ştim că Florian Coldea a fost demis de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru două considerente:

– primirea de foloase necuvenite pentru că excursia a fost finanţată de Ghiţă

– legătura sa nepotrivită cu oameni de afaceri şi politicieni.

Pe cale de consecinţă, trebuie să i se aplice şi lui George Maior absolut acelaşi tratament ca şi lui Florian Coldea! Oricît de „privată” a fost excursia de la Paris, George Maior trebuie să prezinte public dovada că a achitat din bugetul familiei, toate costurile, altfel înseamnă că distracţia i-a fost finanţată de Sebastian Ghiţă!

În loc de concluzii, iată ce a spus deputatul Liviu Pleşoianu după audierea lui George Maior: „Eu nu solicit demisia lui Maior pentru că nu și-o va da niciodată, eu solicit rechemarea sau demiterea. Cînd ești plătit din banul public, cînd te prezinți și alegi să sfidezi Parlamentul și poporul, vorbind despre evenimentele tale private, atunci nu mai ai ce să cauți într-o funcție publică, mai ales ca ambasador. Și nu orice ambasador, ci în Statele Unite. Este același tip de comportament ca Laura Codruța Kovesi. Și ea a răspuns la fel că este spațiul ei privat”. Nimic mai simplu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.