Germania şi Ungaria nu vor oferi armament Ucrainei

Germania şi Ungaria nu vor furniza armament serviciilor de securitate ucrainene care luptă împotriva insurgenţilor proruşi, au dat asigurări luni cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul ungar, Viktor Orban, conform MTI, citată de MEDIAFAX.

„Conflictul din Ucraina nu poate fi rezolvat pe cale militară. Berlinul va face totul pentru soluţionarea crizei prin negocieri”, a declarat Angela Merkel la Budapesta, după întrevederea cu Viktor Orban.

„Este necesar un nou armistiţiu, iar Acordul de la Minsk va fi baza oricărei încetări a focului”, a spus Merkel, subliniind, în contextul crizei ucrainene, că este importantă diversificarea resurselor energetice.

Referindu-se la situaţia din Ungaria, Merkel a notat că, indiferent dacă Guvernul Orban are o majoritate solidă în Parlament, trebuie să fie apreciat şi rolul opoziţiei, al societăţii civile şi al instituţiilor media.

Întrebată despre o dispută ideologică, Merkel a explicat că nu poate interpreta conceptul „nonliberal” în contextul unui sistem democratic.

În replică, Orban, susţinător al conceptului „nonliberalism”, a afirmat: „Nu orice democraţie este în mod automat una liberală. Dacă cineva susţine că democraţia este în mod automat liberală, atunci are nevoie de un sistem de idei pe care noi nu îl acceptăm”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.