În ziua comemorării bombardamentului atomic de la Hiroshima, Der Spiegel publică un interviu cu fostul lider sovietic Mihail Gorgaciov, care vorbește despre relațiile actuale dintre SUA si Rusia, despre lecțiile pe care liderii actuali le pot învăța de la predecesorii lor, dar și despre teama că va izbucni un război nuclear dacă arsenalele atomice nu vor fi distruse.
Der Spiegel: Mihail Sergheievici, în discursul inaugural ca secretar general al PCUS, în martie 1985, ați avertizat asupra unui război nuclear și ați făcut apel la ”distrugerea completă a armelor nucleare și interzicerea lor permanentă”. Vorbeați serios atunci?
Discuția despre dezarmare se ducea de prea multă vreme, mult prea multă. Doream să văd că urmează și acțiuni, deoarece cursa înarmării nu numai că mergea mai departe, dar devenise și mai periculoasă sub aspectul numărului de focoase nucleare și al puterii acestora. Erau zeci de mii de focoase pentru vectori de transport precum avioane, rachete și submarine.
Ați simțit că URSS era amenințată în anii 1980 de armele nucleare ale statelor NATO?
Rachetele nucleare erau desfășurate tot mai aproape de granițele adversarului. Erau din ce în ce mai precise și erau îndreptate către centrele de comandă ale adversarului. Erau planuri concrete de folosire a acestor arme. Războiul nuclear nu mai era un lucru de neconceput. Putea fi provocat și de o eroare tehnică. Pe de altă parte, negocierile pentru dezarmare nu duceau nicăieri. La Geneva, diplomații scriau munți de hârtii, beau vin și licori mai tari, cu litrii. Și totul degeaba.
La o întâlnire a Pactului de la Varșovia, în1986, ați declarat că doctrina militară a URSS nu mai urmărea planificarea următorului război, ci încerca să prevină o confruntare cu Vestul. Care a fost motivul schimbării strategiei?
Pentru mine era clar că relația cu America și Vestul urma să rămână într-o fundătură pentru mult timp fără dezarmarea nucleară. Era prioritatea noastră.
Nu ați promovat dezarmarea nucleară și din cauza problemelor economice din URSS in anii 1980?
Desigur că simțeam cât de grea este povara cursei înarmării. A jucat și asta un rol. Era clar pentru noi ca o confruntare amenința nu numai poporul nostru, ci și omenirea. Știam foarte bine și armele despre care se discuta, forța lor de distrugere și consecințele. Catastrofa de la Cernobîl ne-a dat o imagine despre consecințele unui război nuclear. Pentru noi au fost decisive considerațiile de ordin politic și etic, nu cele economice.
Cum au fost relațiile cu Ronald Reagan, pe care mulți l-au văzut drept forța motrice a Războiului Rece?
Reagan a acționat pe baza unor convingeri oneste și a respins în mod sincer armele nucleare. În timpul primei mele întâlniri cu el, în noiembrie 1985, am ajuns la o concluzie importanta: ”Un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie să aibă loc vreodată”. Această fraza combină morala cu politica – două lucruri pe care mulți le considera ireconciliabile. Din păcate, SUA au uitat partea a doua din declarația noastră comună de atunci – nici noi, nici America nu vom căuta să obținem superioritatea militară.
Sunteți dezamăgit de americani?
Au trecut multe decenii, dar s-au schimbat atât de puține. În 1950, președintele Eisenhower a pus punctul pe ”i”. Puterea complexului militaro-industrial a continuat să fie copleșitoare in timpul președinților Reagan și Bush. Fostul secretar de Stat George Shultz mi-a spus in urma cu câțiva ani că doar un președinte conservator ca Reagan ar fi putut să treacă prin Senat Tratatul Forțelor Nucleare cu Raza Medie de Acțiune. Să nu uităm că ”opțiunea Zero” pe care a propus-o Reagan însuși (de a elimina rachetele americane și sovietice cu rază intermediara de acțiune din Europa) a întâmpinat opoziție în Vest. Au considerat că este un artificiu propagandistic și au vrut să submineze politica lui Reagan. După summitul din Islanda din 1986 (tema summitului Reagan-Gorbaciov a fost dezarmarea nucleară), Margaret Thatcher a declarat: Nu ne mai permitem un al doilea Reykjavik.
Chiar credeați că puteți ajunge la o lume fără arme nucleare?
Noi nu nu am proclamat doar o lume fără arme nuclerare, ci am propus și obiective intermediare. Speram la distrugerea armelor chimice și acum suntem aproape de realizarea acestui obiectiv. Pe agenda noastră era și limitarea armamentului convențional. Era lucruri legate de normalizarea relațiilor noastre. Vroiam să trecem de la confruntare la cooperare. Am realizat multe, ceea ce arată că perspectiva mea era una realistă.
Ați fost acuzat că ați folosit această solicitare ca pe o tactică de a prezenta URSS ca o țară pașnică?
Nu, nu a fost propagandă și nu a fost o tactică. Era important să ieșim din abisul nuclear in care am intrat în momentul în care au fost desfășurate rachete nucleare cu raza intermediară de acțiune în Europa.
De ce au fost mult mai grele negocierile pentru rachetele cu rază lungă de acțiune decât cele pentru rachetele cu raza intermediară?
În Islanda, în octombrie 1986, Reagan și cu mine nu numai că am stabilit obiective pentru eliminarea rachetelor intermediare, dar și pentru înjumătățirea rachetelor intermediare. Însă Reagan a întâmpinat rezistență din partea aripii dure de la Washington. La fel s-a întâmplat si cu președintele Bush, dar in 1991 am reușit să semnăm tratatul. Cu rachetele intercontinentale erau și probleme tehnice. Si apoi am avut probleme cu apărarea antirachetă.
Nu ați reușit să-l convingeți pe Reagan sa abandoneze proiectul Inițiativei Apărării Strategice (SDI), care urmărea să creeze un scut antirachetă împotriva rachetelor intercontinentale. Va supărat lucrul acesta?
Reagan a vrut scutul cu orice preț. De aceea nu am reușit să ajungem la un acord în Islanda asupra rachetelor intercontinentale și a celor intermediare. Pentru a ieși din impas am făcut concesii și am decuplat cele doua aspecte. Am acceptat semnarea unui tratat separat pentru rachetele intermediare. L-am semnat cu Reagan la Washington, în 1987.
Desfășurarea rachetelor americane cu rază intermediară de acțiune a dus la demonstrații ample ale mișcării pacifiste din Germania…
… și Helmut Kohl a jucat apoi un rol pozitiv în încheierea tratatului pentru eliminarea rachetelor Pershing 1A.
Focoasele erau americane, însă rachetele erau germane. Kohl a declarat că rachetele pot fi distruse dacă SUA și Rusia ajung la un acortd pentru distrugerea acestui tip de vector.
Dacă Kohl nu ar fi renunțat la rachete, noi nu am fi semnat acordul.
Astăzi este posibilă dezarmarea nucleară?
Oricum, este obiectivul corect. Armele nucleare sunt inacceptabile. Faptul că pot distruge civilizatia le face să fie inumane. Asemenea arme nu au mai existat în istorie și cred că nu ar fi trebuit ca existența lor sa fie permisă. Dacă nu scăpăm de ele, mai devreme sau mai târziu vor fi folosite.
În ultimii ani au apărut noi puteri nucleare.
De aceea nu trebuie să uităm că eliminarea armelor nucleare este o obligație a fiecărei țări care a semnat Tratatul de Neproliferare. Cu toate că SUA și Rusia au cele mai mari arsenale.
Ce părere aveți despre teoria că distrugerea reciprocă asigurată previne izbucnirea războaielor?
Este o logică periculoasă. Iată o situație: dacă cinci sau zece țări au permisiunea să aibă arme nucleare, atunci de ce nu pot avea 20 sau 30 de țări? Acum, vreo zece țări dețin tehnica necesară pentru a construi arma nucleară. Alternativa este limpede: fie ne îndreptăm către o lume denuclearizată, fie acceptăm răspândirea armelor nucleare pe întreg globul. Și oare ne putem imagina o lume fără arme nucleare atât timp cât o singură țară are un buget militar care aproape că depășește bugetele militare ale tuturor celorlalte state? Aceasta țară ar avea supremația militară absolută dacă ar fi eliminate armele nucleare.
Vorbiți despre Statele Unite?
Este o piedică insurmontabilă pentru denuclearizare. De aceea trebuie să aducem demilitarizarea pe agenda politică internaționala. Asta include și reducerea bugetelor militare, un moratoriu pentru dezvoltarea de noi tipuri de arme și interzicerea militarizării spatiului. Altfel, discuțiile pentru denuclearizare se vor reduce la vorbe goale. Lumea ar deveni mai putin sigură, mai instabila si mai impredictibilă. Toți vor pierde, inclusiv cei care doresc să domine lumea.
Există riscul unui război între Rusia si Vest pe fondul crizei din Ucraina?
Am ajuns la o răscruce de drumuri în relatiile dintre America și Rusia. Mulți vorbesc deja despre un Război Rece. Discuțiile dintre cele două puteri pe chestiuni globale importante au fost înghetate. Aici intră și dezarmarea nucleară. Încrederea, capitalul pe care l-am obținut atât de greu, a fost distrusă.
Credeți că există riscul unui război nuclear?
Sunt foarte îngrijorat. Starea actuală a lucrurilor este înspăimântătoare. Puterile nucleare au arsenale de mii de focoase. În Europa există încă arme nucleare. Ritmul reducerii arsenalelor a scăzut. Asistăm la începutul unei noi curse a înarmării. Militarizarea spațiului este un pericol real. Pericolul preoliferării nucleare este mai mare ca oricând. Tratatul care interzice testele nucleare nu a intrat in vigoare, în special pentru că americanii nu l-au ratificat. Ar fi fost important.
Credeți că Rusia va incepe din nou să folosească capabilitățile nucleare ca monedă de schimb in relațiile internaționale?
Trebuie să punem totul în context. Din păcate, în doctrinele militare ale puterilor nucleare au reapărut formulări care aduc aminte de perioada de dinainte de 1985. Avem nevoie de o noua declarație, poate a Consiliului de Securitate ONU, care să reafirme că razboiul nucleare ste inadmisibil – nu vor fi învingători.
O lume fără arme nucleare nu este oare doar un vis frumos?
Indiferent cât de grea este situația, nu trebuie să ne resemnăm sau sa intrăm în panică. La mijlocul anilor 1980 erau mulți care gândeau că infernul nuclear se apropie implacabil. Dar atunci am realizat foarte multe într-o perioadă foarte scurtă. Mii de focoase au fost distruse și au fost eliminate arme precum rachetele cu rază intermediară de acțiune. Putem fi mândri de asta. Am realizat asta împreună. Ar putea fi o lecție pentru liderii de astăzi: pentru Obama, Putin și Merkel.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.