In memoriam Mihnea Berindei

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) își exprimă regretul pentru moartea istoricului și dizidentului Mihnea Berindei.

Aflat în exil pentru mai multe decenii, acesta a reușit o sinteză formidabilă între preocupările cărturărești și cele civice, contrazicând astfel percepția intelectualului izolat în turnul de fildeș. De exemplu, Mihnea Berindei a fost, din partea română, factorul coagulant al demersului Asociației “L’Opération Villages Roumains” (OVR) de a salva satele românești de la distrugerea plănuită odată cu așa-zisa sistematizare din ultimii ani ai regimului ceaușist. Chiar în această perioadă, IICCMER lucrează pentru aducerea în țară a părții relevante din arhiva OVR, punând-o la dispoziția cercetătorilor. Mihnea Berindei a fost o prezență efervescentă a exilului românesc din Franța, păstrându-și inclusiv în anii de după 1989 determinarea de a schimba în bine societatea noastră post-totalitară și post-traumatică deopotrivă.

IICCMER și comunitatea academică românească îi rămân profund îndatorați lui Mihnea Berindei. Dumnezeu să îl odihnească!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.