Interlopul Sile Cămătaru, săltat de poliţişti

Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, a fost ridicat, vineri dimineaţă, de poliţiştii bucureşteni, fiind acuzat într-un că, alături de aproximativ 50 de complici, ar fi plasat zeci de prostituate în hoteluri de lux din Capitală.

În acest dosar, realizat cu probe furnizate cu ajutorul ofiţerilor din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), sunt implicate aproximativ 100 de persoane, au declarat pentru Mediafax surse din rândul anchetatorilor.

În perioada martie – noiembrie, oamenii lui Sile Cămătaru ar fi adus prostituate la hoteluri, dar şi în zona cazinourilor, pentru a atrage jucători. Grupul era implicat şi în fapte de cămătărie în cazinouri.

Potrivit surselor citate, Sile Cămătaru era monitorizat de aproximativ o jumătate de an, după ce ofiţeii DIPI au obţinut o informaţie cu privire la faptul că acesta, împreună cu 50 de complici, controla aproximativ 40 de prostituate, care erau plasate la hotelurile de lux Marriott şi Howard Johnson din Capitală.

O parte dintre aceste fete aveau camere închiriate permanent şi figurau în cataloage de prezentare, ce erau prezentate de angajaţi ai hotelurilor clienţilor care se arătau interesaţi de serviciile unei prostituate.

Vineri dimineaţă, un număr de 300 de poliţişti fac percheziţii în Capitală, în 24 de locuinţe, dar şi în cele două hoteluri, fiind puse în aplicare 120 de mandate de aducere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.