Între lanurile de lavandă, fortăreţe medievale şi cascade

Drôme provensal este o geografie imaginară, desemnând partea de sud a departamentului Drôme, la graniţa cu Provence. Perimetrul lui precis nu există în mod oficial. Este o regiune de frontieră între Dauphiné şi Provence, dar cu o caracteristică accentuat sudică.

Este, de fapt, poarta către Provence, limita între sud şi nord. Aici timpul se schimbă, soarele înlocuieşte ploaia, norii lasă locul cerului albastru. Aici încep lavanda şi cântecul greierilor.

Fermecătoare şi ospitalieră, cu sate ascunse la picioarele munţilor sau cocoţate pe coline, cu câmpuri de lavandă ce înconjoară podoaba roşie a viţei-de-vie toamna, Drôme provensal îndeamnă la hoinăreală, la descoperirea locurilor.

Şi dacă natura este generoasă, patrimoniul cultural este şi el bogat, cu numeroase situri medievale care vorbesc despre trecutul agitat de războaiele între seniorii locali şi de cele religioase.

Catedrala din Uzes

Chiar dacă cele mai multe castele ce domină satele sunt acum în ruină, au rămas câteva care merită ele singure o călătorie, cu ar fi cel din Grignan, devenit celebru graţie Doamnei de Sévigné.

Zona se poate mândri şi cu trei dintre cele 100 cele mai frumoase sate din Franţa. Nu pot fi omise târgurile săptămânale în care accentele, culorile şi parfumurile se împletesc, străzile înguste cu case din piatră şi obloane colorate, terasele cafenelelor umbrite de platani, vinul roşu sau rozé, jocul de petanque… Uneori totul pare ca dintr-o carte poşală, transportându-te în alt timp.

Grignan, paznicul trecutului

Castelul din Grignan înconjurat de verdeaţă

Dacă Grignan, care se află între lanuri de lavandă, este cunoscut pentru sejururile Marchizei de Sévigné, care a venit aici de trei ori pentru lungi sejururi, după căsătoria fiicei sale cu cel de al treilea Conte De Grignan, şi care l-a descris în celebrele sale “Scrisori”, istoria a reţinut şi un bogat trecut al acestui sat.

Poate fi admirată şi astăzi superba faţadă de sud a castelului, vizibil de oriunde, construit de Louis-Adhemar de Grignan. După ce construise biserica colegială Saint-Sauveur, între 1535 şi 1542, el a ascuns, începând din 1553, austera faţadă medievală sub un majestuos decor renascentist. Castelul, ruinat în timpul Revoluţiei, a fost cumpărat, în 1912, de Marie Fontaine, văduva unui bancher belgian, care i-a redat cu conştiinciozitate starea originală. Din 1979, el este proprietate a Consiliului General din Drôme.

Contesa de Grignan

Dar Grignan trebuie descoperit parcurgându-i străzile înguste.

Trebuie să te opreşti şi să intri în numeroasele galerii de artă şi librării, să cobori în Place du Mail şi să descoperi acolo bazinul circular înconjurat de coloane în stil antic, să te aşezi pe o terasă, aproape de statuia Doamnei de Sévigné şi, poate, să scrii de la Grignan celor care încă nu-l cunosc pentru a-i evoca farmecul.

Colegiul din Grignan posedă o orgă din secolul al XVII-lea, ce a aparţinut Marchizei de Sévigné. Dar să nu uităm şi de “Durance”, care este o marcă de cosmetice fabricate la Grignan, din flori de lavandă şi uleiuri esenţiale.

Statuia Marchizei de Sevigne, la Grignan

Din an în an, Grignan îşi afirmă vocaţia culturală naţională, graţie Festivalului “Corespondenţe”, care se desfăşoară la începutul lunii iulie, în sărbători nocturne în curtea castelului. Anul acesta, la cea de a 18-a ediţie a acestui festival de literatură, corespondenţa a privit două ţărmuri ale Atlanticului: cel al Franţei şi cel al Americii de Nord. A fost un periplu prin trei secole de schimburi epistolare, de la Lafayette şi Benjamin Franklin la Hemingway şi William Burroughs, trecând prin Chateaubriand, Tocqueville, Edgar Poe, Marcel Duchamp… Trei secole în timpul cărora s-au înnodat prietenii unice între Franţa şi Lumea Nouă în ştiinţă, arte, literatură, politică.

Celebrele Scrisori ale Marchizei de Sevigne către fiica sa, Contesa de Sevigne

Philippe Devoghel are în urmă trei generaţii de tipografi. La poalele colinei Montmartre, la 14 ani, el a intrat în tipografie şi a devenit ucenic, apoi şi-a continuat formarea la şcoala Estienne. În maşina trudei, el colindă schimbând întreprinerea după cerinţele editorilor de ziare. Să fii tipograf este mai mult decât o meserie. Înseamnă să perpetuezi o tradiţie şi toate gesturile cotidiene să-ţi fie însoţite de pasiune. Şi pasiunea nu-i lipseşte lui Philippe Devoghel. Din 1992, el încearcă să salveze de la casare vechile maşini tipografice şi tot ceea ce este legat de imprimare. În 1996 a amenajat în fosta casă de judecată seniorială, Casa Bailli, un muzeu şi un atelier de tipografie, unde tipăreşte regulat cărţile editurii sale, “Le Colophon”. O librărie de calitate se alătură muzeului şi atelierului. Iar frumoasa curte interioară aşteaptă vizitatorul la o gustare. Ajutat de Betty, Chantal şi Yoann, Philippe, acest “căpitan al literelor”, îşi comunică atunci pasiunea şi erudiţia.

Câmpuri de lavandă la poalele castelului din Grignan

O odă adusă gustului este ”Poeme”. Din copilărie, mama lui Hervé Dodane ascundea borcanele cu dulceaţă în spatele unei draperii, iar tatăl tăia porcul. Aromele bucătăriei din Haut-Doubs umpleau încăperile. Nu este de mirae că Hervé a ales să devină ucenic bucătar.

După ce a fost şeful bucătarilor în numeroase restaurante dotate cu stele, Hérvé Dodane şi partenera sa, Valérie Chareyre, au deschis în 2005 un resturant simpatic, situat în centrul istoric al Grignan-ului. O sală decorată cu gust, puţine mese, serviciul atent al lui Valérie şi bucătăria rafinată a lui Hérvé fac din acest “Poeme” unul dintre cele mai frumoase ode despre Grignan, odă care poate fi şi gustată la propriu. Jumătăţi de porumbel fripte la foc de lemne, piure de dovleac, sos de ciuperci şi porto dau măsura priceperii lui. Ca şi fileul de calcan cu orez şi spanac şi scoici…

Uzès, oraşul artei şi al istoriei

Cascadele de la Sautadet

În mijlocul vegetaţiei specifice ţinutului Gard, în Camargue, oraşul Uzès are, dincolo de istoria sa interesantă, un farmec aparte dat de arhitectura şi artizanatul lui.

Romanii au fost interesaţi de el pentru apa din belşug, ce era îndreptată către Nîmes printr-un viaduct de 50 de kilometri din care a rămas până în zilele noastre Pont du Gard. În secolul al V-lea d.Ch. oraşul a devenit Abaţie şi se spune că abaţii de aici băteau chiar monedă şi aplicau ei înşişi legea până la Revoluţia Franceză. În 1565, pentru a-şi asigura loialitatea contelui De Crussol, ce provenea dintr-o veche şi prestigioasă familie din Languedoc, regele Carol al IX-lea l-a ridicat la rangul de Duce în 1632, Uzès devenind primul Ducat al Franţei. Familia Crussol locuieşte şi acum în castelul, numit acolo Ducatul, situat în centrul oraşului.

Terasa La Mas des Oliviers din Uzes

Uzès este cunoscut din secolul al XV-lea pentru ţesătoriile sale de serj, de stofe de lână, de mătase şi pentru prelucrarea pielii. Dar boala viermilor de mătase a marcat sfârşitul sericiculturii la sfârşitul secolului al XIX-lea. În această ultimă perioadă a fost construită în exteriorul oraşului gara. Şi s-a dezvoltat o altă activitate: ceramica. Declarat “oraş al artei” de Legea Malraux, în 1962, Uzès atrage turiştii din lumea întreagă veniţi să descopere micile pieţe umbrite şi splendorile arhitecturale ale localităţii. În fiecare sâmbătă dimineaţă, are loc în Piaţa Herbe faimosul târg de la Uzès cu produse locale şi cu artizanat tradiţional.

La umbra platanilor în Piaţa Herbe din Uzes

Dacă ceramica exista aici încă din neolitic, datorită pământului argilos, acest meşteşug s-a dezvoltat mai ales în secolul al XIX-lea, în satul apropiat Saint-Quentin-la-Poterie. Iar familia Pichon reprezintă o marcă garantată încă din 1802.

Construit cu piatră din carierele locale, Pont du Gard trece peste Gardon încă din epoca romană. Vestigiu al excepţionalului apeduct lung de 50 de kilomeri care lega Uzès de Nîmes, a devenit astăzi un punct de interes turistic. O mare expoziţie invită vizitatorii la o călătorie în vremea romanilor şi la descoperirea ingeniozităţii celor care au construit această operă unică.

La început, “Terroirs” nu oferea spre vânzare decât produse meridionale. În faţa succesului neaşteptat, a devenit un bistro-restaurant cu atmosferă relaxată şi convivială, unde se pot degusta delicioase tartine cu roşii şi cu ceapă, ciuperci gratinate sau sardine la grătar. Gurmanzii pot alege însă şi un carpaccio à la boeuf, produse din carne, brânzeturi sau salate.

Târg la Uzes

“Autrefois” este universul biscuiţilor. Fursecuri cu flori de portocal, cu ciocolată sau cu vanilie, crocante, dulci, cu migdale, sau sărate cu piper, cu măsline… Indiferent de dorinţă, găseşti tot ce-ţi doreşti, cu aromele şi savorile de altădată, datorate reţetelor de odinioară şi metodelor artizanale de fabricare.

La “Spiritul Samariteanului”, se află paradisul fripturilor. Într-o frumoasă sală din piatră, boltită şi decorată cu obiecte amuzante, patronul şi soţia sa primesc călduros oaspeţii. Cotlete de miel, de vită cu os, antricoate… Amatorii nu vor rezista numeroaselor tentaţii preparate după tradiţia frnţuzească.

Situată la câţiva kilometri de Uzès, ospătăria “La Castellas” este recunoscută pentru arta de a crea destindere şi pentru bucătăria sa. Decoraţia camerelor trece de la Art Deco la arta modernă, fără a uita barocul, iar o piscină decorată cu un gât de lebădă şi un jacuzzi atrage turiştii. Patronul, sosit aici în 2004, a lucrat înainte în mari restaurante, iar în 2011 a obţinut titlul de “Cel mai bun lucrător al Franţei”.

Satul medieval Rocque-sur-Cèze

Tipografia-muzeu din Grignan

Suspendat pe stânca ridicată deasupra râului Cèze, Roque-sur-Cèze este clasat printre cele mai frumoase sate ale Franţei. Străzi în pantă, case din piatră deschisă la culoare, vestigiile unui vechi castel, o capelă romanică, podul medieval de peste râu contribuie să facă din localitate o mică bijuterie înconjurată de vii şi păduri. Dar satul n-a fost întotdeauna fermecător. În 1950, partea de sus a localităţii era încă în ruină, în urma bombardamentelor violente ale aliaţilor, din 26 august 1944. Lucrările de reconstrucţie au început abia în anii 1955-1960. Podul cu 12 arcade este clasat Monument Istoric, dar, din păcate, a avut de suferit în urma revărsării râului Cèze în 2002, ca şi capela romanică de lângă castel sau turnurile ce marcau intrarea în sat în epoca medievală.

Din sat se deschide o privelişte extraordinară asupra acestei curiozităţi geologice, care sunt cascadele de la Sautadet. Imensa stâncă a fost sculptată de-a lungul anilor de apa râului şi de vârtejul de pietriş şi blocuri de piatră. Cascadele, considerate situri naturale, stârnesc dorinţa de a te scălda în ele, deşi este interzis, dat fiind că zeci de persoane s-au înecat acolo.

Villeneuve, celălalt Avignon

Pont du Gard

Timp de peste un secol, din palatul lor de la Villeneuve-les-Avignon, Papii şi cardinalii s-au aflat în inima diplomaţiei europene, scriind istoria zonei Provence şi a Languedoc-ului. Pentru a scăpa de agitaţia de la Avignon, Papii şi cardinalii au construit în această cetate regală, fondată de Filip cel Frumos, locul lor de vilegiatură. Muntele Andaon, unde se găseşte Fortul Saint-André, construit în 1292, domină oraşul care a avut multă vreme o poziţie strategică majoră. Până în secolul al XVIII-lea, Rhône-ul curgea chiar la picioarele oraşului, dar astăzi matca lui s-a îndepărtat cu aproape 800 de metri, creând o bogată câmpie alivionară.

Coloane antice în centrul satului Grignan

Cu şase monumente excepţionale, cu fântânile şi bazinele sale, oraşul atrage vizitatorii încântaţi să găsească un cadru conservat între Rhône şi coline şi să se bucure de climatul mediteranean. Adesea rivală a vecinei sale Avignon, veche poartă a Regatului Franţei, a ştiut să dezvolte un farmec cu totul special pe care îl amplifică apropiere Rhône-ului şi ospitalitatea locuitorilor din Villeneuve. Să descoperi Villeneuve-les-Avignon înseamnă să urci treptele secolelor, în istorie.

Grădinile Abaţiei Saint-André sunt clasate între primele 100 cele mai frumoase din Franţa. În secolul al XVI-lea, călugării Congregaţiei Sfântului Maurau amenajat prima lor grădină, apoi o a doua lângă edificiile nou construite pe muntele Andaon. Pe baza acestor planuri, la începutul secolului al XX-lea, poeta şi pictoriţa alsaciană Elsa Koeberle, proprietara Abaţiei, a renovat aceste grădini care cuprind astăzi trandafiri masivi de China, bazine cu maluri înalte de piatră. Primăvara, pergola este acoperită de glicine şi trandafiri. Aleile largi mărginite de chiparoşi duc la bolta care susţine o mare terasă de unde se deschide o privelişte asupra Avignon-ului şi văii Rhône-ului. Livezi de măslini conduc spre capela “Sainte-Cesarie”.

O încântătoare privelişte de la Roque-sur-Ceze

În fiecare sâmbătă dimineaţă, între orele 6.00 şi 13.00, se organizează un târg cu obiecte vechi în Piaţa Charles David, la care se îmbulzesc căutători de obiecte frumoase. Se pot găsi piese diverse, de la site la mobile semnate, reviste şi cărţi rare. Dar ceea ce atrage în primul rând este ambianţa. Hoinăreala în acest talcioc demn de Prévert. Mulţi pleacă cu braţele încărcate, preţurile fiind pentru toate buzunarele. Un popas de neocolit, micul chioşc unde se pot degusta stridii însoţite de un pahar de vin alb.

“Basta Cosi” este o clădire ce a adăpostit odinioară staţia de aprovizionare cu apă din Rhône pentru alimentarea locomotivelor cu aburi. Sicialianul Francesco Pecaro serveşte în acest loc, devenit restaurant, bucătăria tradiţională a locului său natal. Originalitatea constă într-un meniu cu şase feluri de mozzarella. Pizzele sunt altele în fiecare zi, pastele sunt proaspete şi fierte al dente. Meniul de vinuri numără peste 50 dintre cele mai bune soiuri de vinuri italieneşti.

Târg de vară la Rosieres în Ardeche

“Casa Vechii Mori”, de pe malul Rhône-ului, are o terasă chiar deasupra valurilor. Aici se pot mânca “burrido” cu cozi de langustă, supă “bouillabaisse”, dar şi pulpă de miel, de pui sau de porc. În unele seri, apar cântăreţi şi orchestre care animă locul.

Când actualul patron de la bistroul “Moulin” a preluat această veche moară de ulei, fondată în 1358, s-a gândit să alieze farmecul vechii arhitecturi cu o decoraţie originală şi contemporană. Meniul oferă mâncăruri de sezon. O masă mare, centrală, etalează 15 feluri de desert şi numeroase specialităţi de brânză. Uleiul de măsline, premiat cu aur în 2011, provine desigur chiar din moară.

Ardèche-ul cel sălbatic

Castelul medieval din Uzes

Regiune protejată, Ardèche-ul meridional ascunde mii de comori naturale, printre care celebrele “Chei”, care sunt cele mai cunoscute.

Speologie, escaladări, coborâri prin Chei în canoe sau în caiac, salturi cu coarda… Activităţile care permit descoperirea Cheilor Ardèche-ului nu lipsesc. Dacă numeroşi vizitatori sunt atraşi anual de aceste Chei, regiunea are şi alte atuuri, cum ar fi armonioasa înfrăţire a naturii şi a omului, care a trebuit să construiască cu elemente fruste, dar generoase. În Parcul Naţional din Munţii Ardèche pot fi descoperite sate ca Rosière, Payzac, Montreal sau Largentière. În sud-estul ţinutului Vans, o pădure de stânci şi de stejari albi se întinde pe 15 kilometri păraţi. Este ciudata pădure Paiolive. Biodiversitatea este excepţională. De aceea vizitatorilor li se cere să se deplaseze discret pentru a nu tulbura fauna. Această pădure, care a fost în timpul lui Richelieu un refugiu pentru protestanţi şi pentru tâlharii la drumul mare, stimulează şi acum imaginaţia.

Castelul din Grignan

Situat la picioarele munţilor Ceveni pe o colină ce domină Cheile râului Baume, se află un sat medieval numit “Cetatea fericită”, care a fost altădată o veche capitală a mătăsii. Numele lui este legat de Charlemagne, care a dus acolo o luptă. Se spune chiar că temuta lui sabie, numită “la joyeuse” în celebrul “Chanson de Roland”, a stat la originea numelui satului.

Satul medieval Aiguèze şi fortificaţiile de la Castelas domină locul. Păsări venind de pe Rhône, egrete sau cormorani, caută pradă. Pe dalele de la Ranc Pointu, adânciturile mărturisesc creşterea apelor. Câteva campanule punctează cu albastrul lor luminos albul stâncilor. Aici se află peşteri săpate de apă în stâncă, ce au servit poate oamenilor din paleolitic. Pe una dintre stâncile ce se ridică deasupra văii se află ruinele castelului Dona Vierna, binefăcătoarea care a oferit pământurile sale locuitorilor din Saint-Marcel.

În mijlocul acestei naturi sălbatice, Anne şi Jérôme Legros au creat un loc de vilegiatură deosebit de apreciat pentru vacanţe. Prezervând spiritul locurilor, proprietatea lor este înconjurată de un mare parc mărginit de un râu. În marea sală reabilitată cu materiale ecologice, veţi putea degusta o bucătărie simplă şi familiară, iar într-o cabană de aici vă veţi putea juca de-a Robinson Crusoe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.