Întrebaţi-vă dacă zeii electorali nu sunt cumva statui fără capete

Oricât am fi de optimişti, unii dintre noi pierduţi în iluziile carteziene şi ale căderii comunismului, România rămâne previzibil între două lumi. Mai mult decât alte state din jur, cu societăţi mai mediocre, dar mult mai aşezate, cu un discurs public mai puţin exaltat, România se află uneori în locul pe care îl merită fără a avea domiciliul permanent acolo. Imensa frustrare îşi lasă umbra în societate mai mult decât alte consecinţe, printre care tratamentul internaţional minimalizator. Preferând exteriorul istoriei, care impune un decor fastuos, înşelător, istoriei înseşi, lumea dictatului a ajuns soluţia zilei. Cele două lumi între care România se zbate devin mult mai acute prin actul politic. Administraţia şi politica noastră au rămas la nivelul cumpărării demnitaţilor publice, poate mai grav. Există un circuit al imposturii, fatal democraţiei, educaţiei şi moravurilor curente, pe care clasa politică l-a perfecţionat până la normă. Potenţialul naţional se află expus celor mai grave deturnări a căror conştientizare pare să fi încetat. Polii magnetici ai contrariantelor realităţi româneşti sunt aceiaşi, nu şi-au schimbat decât intensitatea fluxului.

Apostolii de serviciu ai românismului fac din eroare principala lor cauză: alţii sunt vinovaţi de tot ce se întâmplă în România. Urmând alte căi decât cele pe care le presupun devenirea şi situarea unei ţări, eşecul lor reprezintă platforma pentru un politicianism în alte registre trâmbiţat democratice. România nu se află în criză economică şi morală nu doar din vina celor care au condus-o nemijlocit, ci şi din pricina celor care au invocat iubirea de ţară acţionând contrar, participând la susţinerea răului. Politica de tip propagandă, lipsită de construcţia propriu-zisă a progresului, urmăreşte viaţa noastră publică. Drept consecinţă, în România nimic nu se mai poate, cu excepţia deschiderii de mall-uri, iar centralismul urcă în topul preferinţelor. În cealaltă parte a dezechilibrului s-a constituit altă monstruozitate. Spui ştiinţă, apar câţiva binevoitori şi invocă trei nume de savanţi, dacă se poate de acum o sută de ani. Spui cultură, se creează din neantul general un autor, doi. Spui democraţie, este invocat cel mai teribil reprezentant, cum nici un om în realitatea lui nu poate fi. Reducerea la unu este blestemul pe care l-a activat comunismul, sub lozinca ridicării celor mulţi. Cu acest sistem, reglat ca atare la nivelul politicii statale, este imposibil să nu accepţi că în România există o sursă de dictatură drept soluţie la crizele pe care ea însăşi le-a generat.

Continuarea cursei programate în această direcţie a făcut multe victime victime. Spaţiul public românesc, în potenţialul său, se restrânge la un fel de cafenea cu o singură masă. Cei care se află în tabăra Rusiei sau în cea a SUA sunt uneori descurajant de contrarianţi pentru a mai fi luaţi în serios, dovadă că ruperea de trecut încă nu s-a produs. Sonorul acestor dihotomii are nevoie de un reglaj pe care să îl realizeze societatea în sfera interesului general. Ştim ce a rămas din ideologii. Redefinirea statutului omului politic, a candidatului aflat pe listele de vot, se impune în toată lumea, cu atât mai mult la noi. Omul politic pare o sintagmă deloc valabilă pentru viaţa socială a viitorului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.