Ion Gonţea, prefectul de Braşov, de trei ori penal

Ion Gonţea este unul dintre stăpânii auto-încoronaţi ai Braşovului şi, alături de George Scripcaru, şeful său pe linie de partid, jonglează după bunul-plac cu fondurile publice şi cu terenurile. La fel ca şi Scripcaru, şi Gonţea ar putea fi (fireşte dacă DNA ar fi cu adevărat o instituţie independentă de Traian Băsescu) un interlocutor de cursă lungă al procurorilor anticorupţie.

În data de 2 decembrie 2011, DNA anunţa că Ion Gonţea şi George Scripcaru sunt cercetaţi de procurori pentru complicitate la luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul şefului OPC Braşov, Ionel Spătaru, la rândul său reţinut.

Nu mai departe de săptămâna trecută s-a aflat despre declaraţia unui martor, angajat al OPC Braşov, care susţine că o parte din mita pretinsă de Ionel Spătaru ajungea la primarul Braşovului, George Scripcaru, şi la prefectul Ion Gonţea.

Ei bine, aceasta nu este singura problemă de ordin penal pe care o are Gonţea.

În 2009, la doar câteva luni după ce a fost numit prefect, presa relata despre faptul că Gonţea (de profesie notar) a legalizat vânzarea, la preţ de nimic, a peste 20 de hectare ale uzinei de armament Tohan Zărneşti. Tunul imobiliar marca Gonţea are în spate investitori italieni. Presa locală susţinea la acea vreme că familia Fontana s-a asociat în 2003 cu Uzina de Armament pentru înfiinţarea unui parc industrial. Tohan Zărneşti ar fi adus în afacere 21 de hectare de teren evaluate la 10 milioane de euro. După asociere, italienii ar fi reevaluat terenul care a ajuns la doar 75.000 de euro. Ingineria i-ar fi adus familiei Fontana 80% din acţiunile Parcului Industrial. 20 de hectare din cele 21 ar fi fost vândute prin tranzacţii legalizate de notarul Gonţea, actualul prefect.

Tot prin mâna lui Ion Gonţea au trecut şi terenurile din celebrul dosar Condor, o altă mega escrocherie imobiliară, pentru care actualul prefect a fost inculpat în 2003 şi trimis în judecată încă din 2006.

Dosarul Condor vizează un lot de 11 inculpaţi (printre care şi prefectul de Braşov) care au prăduit fără milă SC Condor SA (fosta ICS Alimentara Braşov). Ion Gonţea şi cei zece complici ai săi sunt acuzaţi de evaziune fiscală, fals intelectual, abuz în serviciu, delapidare, spălare de bani, înşelăciune şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Practic, la începutul anului 2000, 13 imobile ale ICS Alimentara Braşov au fost vândute unor acţionari la preţurile pe care aceste imobile le aveau în 1989.

Actele care s-au întocmit la vânzarea acestor clădiri au fost legalizate şi semnate la biroul notarial al actualului prefect PDL de Braşov, Ion Gonţea. Prejudiciul produs statului român a fost apreciat de procurorii PNA la aproximativ 1,3 milioane dolari (la cursul de schimb din 2003).

Fost deputat PDL, actualmente prefect PDL de Braşov, Gonţea este inculpat în dosarul penal nr. 245/45/2009, aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. Potrivit rechizitorului întocmit pe 8 noiembrie 2006 de către procurorul Doru Gabriel Stoica, Gonţea, în calitatea de notar public, a întocmit trei acte notariale în baza cărora au fost încheiate tranzacţii ilegale cu spaţiile care au aprţinut SC Condor SA Braşov. Ca urmare, în sarcina lui Ion Gonţea s-a reţinut şi infracţiunea de favorizare a infractorului.

O coincidenţă (sau nu) foarte interesantă trebuie subliniată. În dosarul Condor, alături de Gonţea apare ca inculpat şi milionarul braşovean Călin Costan, proprietarul grupului de firme ICCO, un apropiat al tribului PDL de la Cluj. Chiar în toamna acestui an, Consiliul Judeţean Cluj a atribuit un contract de multe milioane de euro unui consorţiu format din societăţile ICCO, Construcţii Napoca SA şi Geo Arc SRL Otopeni, pentru construirea unei porţiuni de 2.100 metri din viitoarea pistă a Aeroportului Internaţional Cluj.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.