Jocul care a bătut pornografia pe internet

Jocul Pokemon GO, lansat săptămâna trecută, a devenit mai popular decât pornografia, presupusă a fi distracția numărul unu a internauților, scrie publicația The Independent. Oficial, în acest moment, numărul celor care caută pe Google “ce este Pokemon Go” și “cum se joacă Pokemon Go” sau pur și simplu “Pokemon” este mai mare decât al celor care caută materiale pornografice.

Astfel, acest joc a reușit să doboare o barieră psihologică pe care doar evenimentele istorice, precum Brexit-ul, reușesc să o treacă și să bată pornografia. Pokemon Go este un joc gratuit, care implică găsirea şi capturarea de personaje virtuale Pokemon în diferite locuri din viaţa reală. Practic utilizatorii se mută din jocul digital în lumea fizică, prin intermediul camerei smartphone-ului lor, făcându-i să descopere locaţii în viaţa reală unde pot găsi, face schimb şi lupta cu pokemoni. După ce utilizatorii descarcă aplicaţia, aceştia folosesc coordonatele geolocaţiei în care se află şi camera foto a telefonului pentru a captura monştrii virtuali care apar în locurile reale din împrejurimi. De exemplu, se ştie că monştrii trăiesc lângă râuri, lacuri sau oceane. Monştrii capturaţi pot fi folosiţi în bătăliile cu alţi utilizatori. Disponibil în SUA, Australia şi Noua Zeelandă de săptămâna trecută, Pokemon Go a ajuns oficial şi în Europa, începând de miercuri putând fi descărcat în Germania, iar în zilele următoare şi în alte ţări europene, potrivit AFP. În România încă nu se știe când va fi disponibil, însă românii care nu mai au răbdare pot înșela sistemul prin instalarea unor versiuni destinate altor state, însă o fac pe riscul lor.

Această nebunie a adus déjà venituri de milioane de dolari, chiar dacă jocul este gratuit. Utilizatorul este stimulat să cheltuiască dacă dorește să adauge anumite funcții suplimentare, precum facilitate de a cumpăra alimente pentru pokemonii capturați. Aplicaţia, dezvoltată de Niantic Inc, start-up intern al Google-Alphabet, împreună cu Nintendo Co Ltd şi Pokémon Company International, a fost lansată în Statele Unite, Noua Zeelandă şi Australia la 7 iulie. În mai puţin de o săptămână, a devenit una dintre aplicaţiile cele mai descărcate de pe Android Magazin Play. Pokémon GO are mai multe facilităţi decât Tinder, iar utilizatorii petrec mai mult timp pe acest joc decât pe WhatsApp, Instagram, Snapchat sau Facebook Messenger, potrivit unui studiu SimilarWeb. Numele Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters, ce în traducere înseamnă ”monştrii de buzunar”. În Statele Unite, la două zile după lansare, jocul era deja instalat pe mai mult de 5% din dispozitivele cu sistemul de operare Android, depășind Tinder, platformă care este prezentă pe numai 2% din terminalele cu Android ale americanilor, potrivit datelor SimilarWeb. Acesta depășește și Twitter-ul, unde 3% din ultilizatorii Android zilnici sunt setați să depășească 3,5% din utilizatorii activi zilnic pe Twitter, potrivit gizmodo.com. Jocul este utilizat în medie 43 de minute pe zi, mult decât WhatsApp sau Instagram.

Primele jocuri Pokemon au apărut în Japonia în anul 1996 şi erau destinate consolei Nintento. Jucătorii încercau să captureze monştrii şi să îi pregătească pentru viitoarele bătălii cu alţi adversari. Cu timpul, franciza s-a extins, iar acum compania produce inclusiv jocuri pe tablă sau jucării. “Pokemon GO” aduce lumea jocului în lumea reală utilizând tehnologia numită realitate augmentată, susțin jurnaliștii de la The Wall Street Journal. Nintendo a evitat să intre în lumea jocurilor mobile gratuite până acum puţin timp, când compania credea că acest lucru îi poate scădea valoarea portofoliului de jocuri. S-a axat pe modelul de business bazat pe console, iar în luna martie a acestui an a lansat prima aplicaţie pentru smartphone “Miitomo”, scrie The Wall Street Journal. Cum joci Pokemon Go? Când intri în jocul Pokemon Go, trebuie să îţi faci un cont sau să conectezi contul de Pokemon Go cu cel de Google. Acolo se va salva tot progresul tău, astfel încât, dacă vei vrea să te joci şi pe alt dispozitiv, vei putea face asta, fără să pierzi tot progresul. Apoi, îţi vei putea personaliza avatarul. Nu ai foarte multe opţiuni la dispoziţie, dar vei putea schimba culoarea pielii, a părului şi a ochilor şi vei putea alege din câteva ţinute, pentru a te deosebi de alţi jucători. Pentru a începe Pokemon Go cu Pikachu trebuie doar să te îndepărtezi de ceilalţi trei pokemoni – adică să mergi (fizic) în orice direcţie – şi să aştepţi ca Charmander, Squirtle şi Bulbasaur să ajungă lângă tine iar. Trebuie să faci asta de patru ori, iar după aceasta vor fi acompaniaţi de Pikachu, pe care îl poţi prinde, scrie Adevărul. Ca să prinzi monştri e destul de simplu. Trebuie să apară lângă tine pe hartă şi după ce se întâmplă asta apeşi cu degetul pe el, după care va apărea un modul special de capturare. Mulţumită modulului de realitate augmentată, vei putea vedea creatura prin aplicaţia camerei, suprapusă pe mediul înconjurător. Psihologii susțin că Pokemon Go ar putea să ne”controleze mintea”, iar un tânăr din SUA confirmă acest lucru.

Adolescentul a văzut că prietenii săi se joacă ore în șir ”Pokemon Go” și a vrut să nu fie mai prejos, așa că a încercat să facă același lucru. Acesta nu știa care sunt regulile jocului, astfel că s-a hotărât să apeleze tot la prietenii lui. A făcut o captură din joc și le-a trimis imaginea acestora, rugându-i să-i spună ce trebuie să facă mai departe. Unul dintre prietenii săi i-a sugerat să arunce cu mingea care-i apăruse pe ecran către Pokemon-ul care, de asemenea, se afla în imagine. Copilul, însă, nu a înțeles și a confundat realitatea cu cea din joc, astfel că a aruncat pur și simplu cu telefonul mobil după Pokemon-ul din joc ce părea că stă pe strada din fața sa. Nu mult mai târziu, tânărul a făcut o poză telefonului spart, amuzându-și prietenii cărora nu le venea să creadă ceea ce vedeau. ”Nu cred că tocmai ai făcut așa ceva! Cum poți fii așa?!”, a scris unul dintre ei, potrivit metro.co.uk. Conform zimbio.com, utilizarea Pokemon Go poate lua turnuri neașteptate. De exemplu, locuința unui anume Boon Sheridan, designer care locuiește într-un oraș din SUA, a devenit loc de interes public. Acesta și-a dat seama atunci când a început să apară o mulţime de oameni în faţa casei lui şi în parcare. Toţi se aflau acolo pentru a-şi depăşi nivelul jocului. Mulţi jucători au realizat că bisericile sunt adesea localizate drept “săli de sport”, probabil de unde sunt locuri publice. Boon se întâmplă să locuiască într-o biserică veche, iar povestea lui nu este singurul lucru ciudat în acest joc, după cum veţi vedea şi în următoarea poveste.

Un lăcaș de cult a devenit sală de sport. Este vorba de Biserica Baptistă Westboro din Topeka, Kan, care este renumită prin demonstraţiile extremiste împotriva oamenilor cu o altă orientare sexuală. Această biserică este şi ea desemnată drept sală de sport în Pokemon Go, iar asta nu pare a fi o coincidenţă, pentru că sâmbătă dimineaţă, sala a fost condusă de un Clefairy (unul din pokemoni) cu numele “dragostea e dragoste”. În a doua zi de la lansare, prinderea unui Pokemon a dus la găsirea unui cadavru, în Riverton, Wyoming. O fată de 19 ani zăcea moartă în râul de lângă casa ei. Găsitoarea, Shayla Wiggins, a declarat pentru New York Daily News că a început să tremure şi să plângă când a făcut descoperirea şi a sunat imediat la 911. Poliţia din St. Louis, a avut de-a face cu un delict bizar, sâmbătă seară, după ce a fost raportat jaful unor tineri dintr-un parc public. Patru adolescenţi se aflau în zona parcului, deoarece foloseau aplicaţia Pokemon Go. Astfel, hoţii aşteptau în apropiere, înarmaţi cu un pistol, pentru a pândi vânătorii de pokemoni. Deci, ai grijă dacă joci acest joc noaptea târziu şi mai ales dacă te duci într-un loc necunoscut. Utilizatorul aplicaţiei trebuie să se plimbe în anumite zone indicate de aplicaţie pentru a captura faimoasele persoaneje din desenele animate Pokemon.

La un anumit nivel al jocului, utilizatorii se pot întâlni cu alţi jucători de Pokemon Go pentru a se “duela” între ei. Astfel, cei patru americani reuşeau să ademenească alţi utilizatori în parcare. Suspecţii au fost puşi sub acuzare pentru jaf, iar cauţiunea a fost stabilită la 100.000 de dolari. “Să vezi cum Pikachu (un personaj din Pokemon-n.red) stă pe trotuar în faţa ta, este ca un vis îndeplinit”, spune unul dintre martori. Poliştii americani au avertizat că aplicaţia ar trebui folosită cu precauţie, mai ales de copii. Unii ultilizatori au sugerat faptul că jocul are acces la prea multe informaţii. Mesajul de permisiuni prevede, de asemenea, în mod explicit că este dispus să împartă aceste informaţii cu agenţiile de aplicare a legii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4607 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.