Lovitura de stat a lui Erdogan

Ce se întâmplă în Turcia nu mai poate lăsa pe nimeni indiferent. Dincolo de toate amănuntele contradictorii, un singur lucru poate fi incriminat, dacă a existat, punerea în pericol a vieţii preşedintelui turc. Ce a fost în acele ore în care partea asiatică a fost izolată total de partea europeană, prin închiderea podurilor de peste Bosfor, creionează însuşi profilul Turciei. Epurarea care s-a instituit nu poate dovedi şi rezolva nimic, cel puţin într-o ţară care funcţionează după minime reguli democratice. Nici pedeapsa capitală nu poate alinia Turcia SUA, în această dimensiune a unei similiaritaţi aparente, pentru că SUA au o democraţie care cu toate minusurile ei se află deasupra majorităţii statelor. Preţul acestei libertăţi se află în aspectele juridice excepţionale ale SUA.

Până nu va elibera din închisori toţi civilii învinuiţi de a fi participat la „lovitura de stat”, guvernul de la Ankara nu mai are nici un canal de comunicare cu Europa. Islamizarea puterii politice în Turcia este o problemă internă pe care electoratul o poate decide. La fel reforma statală, administrativă, de schimbare a regulilor şi priorităţilor instituţional. Mergând într-o direcţie antieuropeană, preşedintele Erdogan îşi asumă eşecul relaţiei cu bătrânul continent. Nici Gulen, nici Erdogan nu reprezintă soluţii politice. Armata turcă nu s-a angajat în tentativa de înlăturare a lui Erdogan pentru o altă soluţie religioasă.

Corifeii islamizării aşteaptă de mult timp această revanşă în Turcia pentru a îndepărta total armata din poziţia de cenzor al vieţii politice. Conflictul Erdogan-Gulen nu este decât unul imaginat de Erdogan într-o confruntare indirectă în lupta pentru putere. Statul laic îşi trăieşte ultimele clipe în Turcia, o spune însăşi anemica Opoziţie. Soluţia Erdogan este a dictaturii şi dictatului. Turcia nu mai interesează cu adevărat decât din poziţia de aliat important a cărui credibilitate s-a prăbuşit definitiv. Această lovitură de stat controlată care l-a dus pe Erdogan acolo unde a visat, în fruntea armatei, este sfârşitul unei ţări cu oarecare stabilitate. De acum, Turcia poate aresta militari americani aliaţi şi ameninţa Europa cu „oaspeţii” săi emigranţi. Erdogan s-a erijat într-o voce a suburbiilor şi oamenilor simpli pe care nu-i mai reprezintă nimeni. Inclusiv acest rol s-a sfârşit, începe rolul de dictator.

SUA vor intra într-o perioadă recesivă, indiferent cine va fi câştigătorul de la Casa Albă. Turcia va rămâne în alianţa nord-atlantică inerţial, lipsită de orice încredere, fiind nevoie de o renegociere a statutului său militar. Despre integrarea europeană nici nu mai poate fi vorba, oricât ar declara Bruxelles-ul că fără Turcia Europa este în pericol. Islamizarea, cu toate caracteristicile, va izola şi slăbi o ţară până ieri un bun exemplu pentru tot Orientul. Lovitura de stat a lui Erdogan, aflat în fruntea islamiştilor analfabeţi, poate la fel de istorică precum laicismul lui Ataturk, cu efecte total diferite. Însă conflictul armata turcă-Erdogan nu s-a terminat, o spune imperativul istoriei. Un fapt este sigur. Împăcarea lui Erdogan cu SUA este un fapt imposibil, indiferent de acuzele preşedintelui Turciei, aparent justificate. Istoria va lua o nouă turnură în această parte a lumii, cu efecte majore pentru România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.