Lovitură pentru DNA! Încă o achitare într-un dosar greu

Deputatul Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu au fost achitaţi miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie alături de 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă.

În acest dosar au fost  judecate alte 41 de persoane, între care 38 de primari şi viceprimari din judeţul Argeş, decizia judecătorilor ICCJ fiind de achitare. Decizia instanţei supreme nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării copiei minutei.

Ce s-a întâmplat la ultimul termen al procesului

La ultimul termen al procesului, pe 12 aprilie, un procuror de la DNA a cerut condamnarea lui Constantin Nicolescu şi a lui Mircea Drăghici la câte şapte ani de închisoare cu executare, dar şi aplicarea unui spor de pedeapsă de doi ani. În plus, procurorul a mai cerut atunci confiscarea de la cei doi a sumei de 430.000 lei şi interzicerea ocupării unor funcţii publice după executarea pedepsei, relatează Agerpres.

Cei 43 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pe 23 noiembrie 2015 de procurorii DNA Piteşti, care precizau atunci, într-un comunicat, că prejudiciul total din dosar este de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă.

Deputatul PSD Mircea Drăghici a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale) şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).

Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată pentru folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), precum şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).

Care au fost acuzațiile în acest dosar

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată 38 de inculpaţi, care la data faptelor erau primari şi viceprimari de comune în judeţul Argeş, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dar şi Iulian Cioflanu, director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş.

Totodată, în dosar mai sunt judecate două reprezentante ale SC European Project Consulting SRL din Bucureşti, Onela Carmen Oană şi Aida Petronela Catană.

Potrivit DNA, faptele au fost săvârşite în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care ar fi avut interese deputatul Mircea Drăghici.

„În contextul în care, la nivel naţional, regional, judeţean s-au elaborat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operaţional Multianual al judeţului Argeş şi era necesar ca şi autorităţile locale să îşi planifice şi să îşi stabilească obiectivele de dezvoltare a comunităţii locale pentru perioada 2007 – 2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înţelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat şi pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanţă şi elaborare strategii de dezvoltare locală de autorităţile publice locale cu o anumită entitate – SC European Project Consulting SRL Bucureşti – în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă şi pentru acesta din urmă, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în bugetul unităţilor administrativ-teritoriale”, preciza DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Author

3 Comentarii

  1. Dumbravă și câmpul tactic nu spune nimic? DNA nu poate … nimic? E clar că s-a abuzat de contracte de consultanță, dar procurorii și ascultătorii iau bani degeaba?

  2. Eu nu am vazut o societate mai bolnva decat a noastra. Dupa ce CCR a dezincriminat abuzul in serviciu fiindca nu este clar definit si fiindca nu are prag si cand guvernul a dat OUG13/2017 cu prag de 200.000 DE LEI, rezistentii au demonstrat in strada sa fie abrogata aceasta ordonata si in conditiile in care nu este legiferat abuzul in servicu, fapta nu exista. Adicatele toata munca DNA este asvarlita in aer numai ca niste prosti il vor pe Dragnea la haules. Pana o sa fie condamnat, daca o sa fie condamnat vreodata Dragnea, scapa toti marii hoti din Romania si bugetul este secatuit. Asa e cand prostia nu doare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.