Maior răspunde PSD-ului

Ambasadorul României în SUA, George Maior, acuză „o campanie absolut irațională”, după ce secretarul adjunct al PSD Codrin Ștefănescu a afirmat că fostul șef al SRI, „care de ani de zile se visează președinte al PSD” coordonează „un plan de eliminare” a lui Liviu Dragnea în echipă cu Coldea, Kovesi și recent cu „grupul Ponta”.

„Referitor la campania absolut irațională prin care numele meu este implicat in dispute politice interne, doresc să precizez că întreaga mea activitate este concentrată pe promovarea intereselor naționale ale României în relația cu Statele Unite ale Americii, principalul nostru partener strategic. Ne aflăm în poate cel mai bun an din istoria relațiilor diplomatice româno-americane și desigur mai avem obiective importante de atins în continuare. În calitate de ambasador al României, de diplomat, reprezint exclusiv interesele țării, deasupra oricăror dispute politice. Aceasta este meseria mea. Nu mă interesează nicio funcție publică sau politică și am un singur scop, acela de a-mi reprezenta țara cu demnitate și eficiență din poziția de ambasador al României la Washington DC. Îmi rezerv dreptul de a-mi apăra reputația față de folosirea abuzivă a numelui meu în cadrul acestei avalanșe de minciuni, știri false, și intoxicări iresponsabile și ilegale”, susține George Maior, într-un comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.