Masacru într-o școală

UPDATE Cel puțin 130 de persoane, majoritatea elevi, au fost ucise într-un atac comis de talibani la o școală pentru copiii militarilor din Peshawar, principalul oraș din nord-vestul Pakistanului, potrivit unui nou bilanț al autorităților locale, transmite AFP.

Majoritatea copiilor au fost împușcați în cap, a afirmat ministrul informațiilor din provincia Peshawar, Mushtaq Ghani, precizând de asemenea că 25 de persone au fost grav rănite în atacul care este încă în desfășurare după cinci ore.

Armata pakistaneză a precizat că cinci militanți talibani au fost uciși în școala pe care au atacat-o, în timp ce membri ai forțelor de securitate îi caută pe ceilalți atacatori, informează Reuters.

Talibanii au afirmat că au trimis șase kamikaze înarmați pentru a ataca școala militară.

Totodată, armata a anunțat că forțele speciale au salvat doi copii și doi membri ai personalului școlii.

Un bilanț anterior arăta cel puțin 84 de copii uciși.

”La CMH (Spitalul militar) se află 60 de trupuri neînsuflețite, iar alți 24 de morți sunt la spitalul Lady Reading”, a declarat Pervaiz Khattak, guvernatorul provinciei în care este situat orașul Peshawar.

Conform unui jurnalist Reuters aflat la locul incidentului s-au auzit focuri de armă din interiorul școlii în timp ce militari au înconjurat clădirea.

Atacul a fost revendicat de Mişcarea Talibanilor din Pakistan (TTP), principala grupare islamistă rebelă din ţară, ca răzbunare faţă de ofensiva militară în curs împotriva sa, în bastioanele din zonele tribale din apropiere de Peshawar, a declarat pentru AFP Muhammad Khurasani, un purtător de cuvânt al insurgenţilor.

„L-am declanşat în urma unei anchete care a arătat că unii dintre copiii mai multor oficiali de rang înalt din cadrul armatei studiază în această şcoală”, a declarat acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.