Măsurile lui Carmen Dan pentru deficitul din MAI

Conform spuselor lui Carmen Dan, la nivelul MAI există un deficit de 20.000 de angajați, dar care ar putea fi acoperit în baza unei strategii care vizează următorii patru, cinci ani.
„Nici succesele pe care le-am înregistrat, nici gestionarea situațiilor speciale, nici intervențiile în care sunt salvate vieți omenești sau bunuri nu ar fi posibile dacă nu am lua în calcul voința și eforturile deosebite ale celor 130.000 de angajați MAI. Se cunoaște la acest moment că suntem pe un deficit de personal de aproximativ 20.000 și că numai în ce privește Poliția avem un deficit de 9.668. Sunt mai multe măsuri pe care deja le avem în implementare. Vorbesc de o perioadă următoare în care am luat în calcul ca aproximativ 1.600 de persoane să treacă din corpul subofițerilor în corpul ofițerilor. Spre sfârșitul anului considerăm că vom fi în măsură — în funcție și de alocațiile bugetare — să angajăm oameni care să ne sprijine în cadrul ministerului și din surse externe. Și vorbim de aproximativ 1.700 de persoane care trebuie să vină din promoție”, a declarat Carmen Dan, propusă pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne.

Social-democrata a explicat că în București există aproximativ 1.500 de polițiști în dispozitivele de siguranță publică și patrulare, dar că 38% dintre aceștia sunt lipsiți de experiență, „fiind în primul an de vechime”. Totodată, aceasta a spus că numărul cererilor pentru eliberarea de pașapoarte simple electronice a crescut în acest an cu 21%, față de perioada similară a anului trecut. Pe de altă parte, numărul personalului încadrat în aceste structuri a scăzut, existând un deficit de 6,3% la începutul anului 2016.

„În această vară vom deschide un nou centru de pașapoarte care va avea în plus 19 ghișee față de cele existente, acum, în cele cinci puncte din Capitală. Am identificat deja structurile unde există vulnerabilități. Ele sunt la nivelul Bucureștiului, județelor Constanța, Prahova, Neamț, Iași, Brașov, Bacău, sens în care către aceste centre s-au detașat forțe suplimentare. Am suplinit cu efective. (…) Estimăm în acest moment că am avea nevoie de încă 130 de posturi și aici discuția este amplă și privește și Serviciul de înmatriculări auto, pentru că luăm în calcul și mărirea cifrei de școlarizare. Așa cum știți, în anul 2017, nu am putut avea această abordare, pentru că nu putem să schimbăm regulile în timpul jocului. Însă de anul viitor avem concret în vedere mărirea cifrei de școlarizare, dar și a planului de școlarizare în ansamblul său”, a spus ea.

În ceea ce privește permisele și înmatriculările auto, social-democrata a spus că a existat o majorare semnificativă a volumului de muncă: au crescut cu aproximativ 50% permisele de conducere emise și cu 37% certificatele de înmatriculare.
„Am ajuns în prezent în situația în care pentru examinarea candidaților în vederea obținerii permisului de conducere categoria B să fie programări de una-două luni — în 23 de județe; trei luni — în 12 județe; patru luni — în cinci județe și un timp de programare de cinci luni — în județul Vaslui”, a mai spus aceasta, subliniind totodată că pentru a soluționa acest deficit s-a recurs la detașări de la alte instituții pentru o perioadă limitată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marina Dumitru 22 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.