Ministrul Darius Vâlcov primea mita în pungi de plastic

Potrivit unor informații, apărute pe surse, din referatul procurorilor DNA cu propunerea de arestare pentru primarul municipiului Slatina, Minel Prina, reiese că ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, primea mita în pungi de plastic.

Minel Prin este reținut pentru complicitate la trafic de influență, în dosarul în care a fost pus sub acuzare și ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov.

Pentru sprijinul oferit prin influențarea factorilor de decizie din cadrul Companiei de Apă Olt pentru câștigarea licitațiiilor, omul de afacere i-a propus 20% din valoarea sumelor încasate.

De asemenea, anchetatorii mai susțin că, în perioada 2009-2014, omul de afaceri s-a întâlnit de mai multe ori cu Prina și Vâlcov pe raza municipiului Slatina și în București, cum ar fi Hotelul City.

Începând cu jumătatea anului 2012, Vâlcov ar fi primit comisioane prin intermediari, în condițiile în care afaceristul care îi datora bani nu și-a mai putut onora plățile, mai arată anchetatorii. Astfel, în perioada 2010-2012, Darius Vâlcov ar fi primit o sumă cuprinsă între 1.500.000 și 2.000.000 euro.

Potrivit procurorilor, Prina a avut ideea ca banii să fie spălaţi prin contracte fictive.

În ultima declaraţie de avere, ministrul Vâlcov spune că nu deţine case, apartamente sau terenuri, iar singurele sale câştiguri sunt cele din funcţia de senator.

În referatul procurorilor, se află transcrise pasaje din conținutul convorbirilor purtate între Mocanu Marian Alexandru, reprezentant al SC MKS Still Grand Serv SRL, și Timofte Petre Bogdan, reprezentantul SC Bogmar Pro Design SRL, firme folosite pentru spălarea de bani prin contracte fictive încheiate între compania care obținea lucrări din bani publici de la Primăria Slatina și SC Plus Confort SRL, firmă controlată de fostul șofer al lui Darius Vâlcov, Petre Sușală, potrivit Agerpres.

(…) „Timofte Petre Bogdan: Ca sa vezi ce mi-au oprit. Când m-am dus, m-am dus, așa, cu teancu’ de dosare. Ce-au scos de acolo? Contractu’ cu MKS! Contractu’ cu PLUS CONFORT! Contractu’ cu CAFMIN, contractele cu…[neinteligibil]…, contractele cu ACETI. Atât! Nimic altceva.
Timofte Petre Bogdan: Eu sunt asociat și director general. Cu funcții depline, cu împuterniciri, eu am semnat tot. Trebuia să spun: ‘Doamnă!’ zic: ‘Ce să vină aia, că aia nu știe nimic. Vă spun, eu sunt administrator de fapt’. Da?
Timofte Petre Bogdan: Sa trecem la CAFMIN. Și ăla a venit exact…ăla a venit exact în timp ce eu…când mă apucasem cu CAFMIN-u’. Înțelegi? La CAFMIN eu îl visam, că era simplu, două facturi, știam exact ce luasem de la el.
Mocanu Marian Alexandru: Da’ ăla, ce ai luat de la el?
Timofte Petre Bogdan: De la ăla am luat de 10 miliarde în acte, care i-am achitat. Mi-a facturat și i-am plătit. De trei ani de zile. 10 miliarde. Am luat betoane și armătură pentru blocuri. ‘A, pentru blocuri? Ale cui sunt blocurile? Ale lui ACETI…ACETI?! Și are și colo, și colo. Aa, O.K.! Haideți că o să-l luam și pe ACETI’. Așa! ‘Și unde ați luat betoanele?’ Ce puteam să zic: ‘Doamnă, sunt puse în operă. Sunt în lucrare, așa.
***
Timofte Petre Bogdan: După aia am ieșit cu Luci, m-am dus cu el la CITY, am scris exact ce am declarat acolo, el veni acuma, la fel, să se întâlnească cu șefu.
Mocanu Marian Alexandru: Stai, că m-ai pierdut. Mai zi o dată!
Timofte Petre Bogdan: M-am întâlnit cu Luci la CITY. A scris și el pe foaie tot ce-am…întrebările care mi le-a pus aia, răspunsurile, toate ce au luat, ce cutare, ce am mai vorbit adiacent și de ce era scris acolo, dacă nu s-au scris toate… Așa! Deci, acolo mai era în spatele lu’…să se întâlnească cu DARIUS… (cuvânt obscen) ălălalt.
Mocanu Marian Alexandru: Cu DARIUS?
Timofte Petre Bogdan: Da!
Timofte Petre Bogdan: Păi, cum? Cum? Exact așa i-am spus: ‘Mânca-ți-aș, fii atent aicea. Dacă e nevoie mă chemi și stăm de vorba cu DARIUS în față și eu îi spun în față. Mânca-ți-aș gura! Poți să mă pui, să așa… să torni sarea acolo, nu zic nimic, da’ gândiți-vă! Am doi copii, fraților!’ Și mai spun o treabă: ‘Vai morții mei!’
Mocanu Marian Alexandru: Cine? Vorbeai tu cu Luci și el îți zicea?
Timofte Petre Bogdan: Luci! Da, da! Că sunt alții care gândesc pentru noi și știu ei ce au de făcut.
Mocanu Marian Alexandru: Ba, da’ când…când ți-am…când ai primit banii de la M.K.S., că a fost, nu mai știu, 1 milion două sute patruzeci, 1 milion trei sute…
Timofte Petre Bogdan: 1 milion trei sute!
Mocanu Marian Alexandru: Ăia toți s-au dus în hotel?
Timofte Petre Bogdan: Păi, da, mă, ce dracu’ să fac eu cu…
Mocanu Marian Alexandru: Păi, era o poveste cu…a încasat Plus Confort de la Tehnologica în perioada aia eu ți i-am dat ție în Bogmar cu lucrările și după aia toate s-au dus în hotel.
Timofte Petre Bogdan: Toate s-au dus în hotel, pentru că…și din ACETI, ce mi-a dat ACETI am băgat în hotel. ACETI mi-a dat pentru blocurile și noi băgam în partea astălaltă. Ai înțeles?.
Timofte Petre Bogdan: 450 de miliarde…de milioane. 1 miliard o sută știi unde sunt? Sunt băgați în ACETI. Deci, după ce că eu în toată perioada asta am trăit cu salariu’… și munca mea, păi, mi-o luați și pe aia, mă. Și îi zic lui Luci: ‘Măi, nene, aia-i șmecheria mea, e munca mea, e riscu meu, e stresu meu, e șmecheria mea. Ăia-s banii mei!’. ‘Păi, nu poți să-i scoți, că trebuie să plătim datoriile din urmă’. ‘Păi, stai mă, puțin! Cu banii mei…ei vin cu banii…”.
***
„Timofte Petre Bogdan: Te rog frumos, Alex…Nu, nu, nu zic! Eu când mă întâlnesc cu Darius, eu îi spun în față. ‘Mânca-ți-aș …Merg până în pânzele albe!’ Da? ‘Spune-i exact ce faci…dar decât atât…să nu mă duc acolo, frate…că las doi copii acasă…și nevastă’.
Mocanu Marian Alexandru: Nici nu vreau să mă gândesc câte ai făcut tu acolo și ce creditare ai și tu în BOGMAR-u’ ăla.
Timofte Petre Bogdan: Vai de capu’ meu! Vai de capu’ meu!
Mocanu Marian Alexandru: Mult?
Timofte Petre Bogdan: Vai de capu’ meu! Mult!
Timofte Petre Bogdan: De ce nu i-ai mai plătit lui CAFMIN? Ai 10 miliarde în 3 ani? De ce nu ai mai plătit?
Timofte Petre Bogdan: Bă, nu vezi că-i clar? Cineva, care au făcut…Ăștia sunt niște (…), cum îmi zice mie Darius.
(…)
Timofte Petre Bogdan: M-a lăsat pe mine și s-a dus repede la Darius. Și i-ar fi zis Darius…
Mocanu Marian Alexandru: La Darius?
Timofte Petre Bogdan: Da!
Mocanu Marian Alexandru: Păi, și?
Timofte Petre Bogdan: Cică ar fi zis Darius: ‘Bă…Să se țină tare..’ Și asta a spus: ‘La ce dracu’ să se țină tare, mă, că nu știe nimic acolo?’ Și a… să nu treacă de ăștia, de Antifraudă, că are el pe ăla, îl cumpără pe ăla de sus care e la Antifraudă. Ceva de genu’ ăsta. O fi așa, mi-o fi zis mie să mă liniștesc…
Mocanu Marian Alexandru: Și sincer, te întreb: te liniștești?
Timofte Petre Bogdan: Următoarele întrebări astea sunt: ‘Bă! Ia spuneți, mă, voi că v-am și analizat. Știu cine sunteți, ai cui sunteți, ce aveți pe numele vostru. Asta vor, să ajungă, la Darius și la Minel.
Mocanu Marian Alexandru: La Minel?
Timofte Petre Bogdan: ‘Cine v-a învățat, mă, pe voi să faceți așa, că voi nu știți’. ‘Păi domnule, ca să vezi’. Da’ te întreabă simplu: ‘De unde ai tu Bogdane și Alex banii ăștia’?
Mocanu Marian Alexandru: Și? Se duce el la pușcărie?
Timofte Petre Bogdan: Și zice…Și zice că ar fi zis Darius săptămâna trecută, cât am stat noi pe aici în București, s-au dus, s-au întâlnit în cimitir și au vorbit și…
Timofte Petre Bogdan: Și zice că ar fi zis Darius: ‘Bă, dacă se ajunge la nu știu ce…’, cu o lacrimă așa în colț s-a întors și a zis: ‘Eu mi le asum pe toate. Nu o să va las pe niciunu’ așa’.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.