×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 28 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Marţi, 27 iunie 2017, 20:35
EUR (€)
-0.0103 ↘
4.5630 RON
USD ($)
-0.0384 ↘
4.0522 RON
• • •
„O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții“
Mintea ca spectacol de teatru
O scenă care se petrece în toate direcţiile. Foto Adi Bulboacă
O scenă care se petrece în toate direcţiile. Foto Adi Bulboacă

Știam povestea lui Christopher de când Editura Trei a publicat varianta românească a romanului „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii“, care l-a făcut celebru pe englezul Mark Haddon.

Știți cum e: știi cartea, ai tendința să te gândești „păi, era mai bună decât… “, dar nu despre asta e vorba. În principiu, îmi este indiferent dacă se apucă să transforme cineva o carte care îmi place într-un film sau într-o piesă de teatru. Și ca să fie destul de clar de unde vine indiferența cu pricina, nu cred că începem să avem păreri despre felul în care a transformat cineva un roman care ne place într-un tablou sau într-o piesă muzicală. De ce ar fi altfel pentru teatru ori film?! Întâmplarea face că, atunci când a avut premiera varianta gândită de Bobi Pricop pentru scena Teatrului Național mă interesa foarte puțin ce se întâmplă prin lumea spectacolului.

„Câteodată îmi e teamă că e prea greu, că nu o să pot să fiu prezent atât timp, dar mă bucură că stau continuu în scenă. Am două ieșiri – beau două guri de apă, în rest, încerc să fiu atent la colegii de scenă și la ce am de făcut. E o aventură. Iar băieții „din culise“ se joacă cu proiecțiile și cu oglinzile și creează împreună efecte video mișto. E cu muzică aproape tot timpul.“ Ciprian Nicula

Știam că, în urmă cu trei ani Vlad Massaci urcase pe scena de la „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea, varianta teatrală gândită de Simon Stephens, după textul lui Haddon. Cred că a avut și succes. În termenii în care ar fi definit succesul în lumea teatrală de azi. Prima dată când am fost sigur că mă interesa spectacolul de la Național, după orice text ar fi fost făcut, a fost atunci când am văzut prima fotografie realizată de Adi Bulboacă cu personajele interpretate de Ciprian Nicula și Emilian Oprea întinse sub un cer pe care se găsea încă o dată imaginea lor și m-am întrebat la ce mă uit.

Nicio metaforă

Mă uitam la una din scenele în care Adrian Damian reușește să facă din decor ceva mai mult decât un vehicul pentru jocul actorilor și pentru poveste. În varianta pentru scenă povestea rămâne la fel de simplă: un adolescent cu greutăți în actul comunicării cu cei din jur, dar talentat peste medie la matematică este bănuit că a ucis câinele vecinilor și comportamentul său nu îl ajută prea mult să înlăture imediat atenția poliției, astfel că tânărul Christopher, interpretat de Ciprian Nicula, alege să facă pe cont propriu o anchetă pentru a afla adevărul. Iar investigația realizată cu instrumentele fluide ale minții și corpului afectate de ceva ce ține de spectrul autist se transformă într-o piesă de teatru în sine. Fiecare eveniment primește o altă variantă în mintea personajului și brusc, toți, și celelalte personaje, dar și spectatorii, ne aflăm în miezul a ceea ce pentru noi este haos, dar pentru protagonistul lui Haddon este o organizare ce nu acceptă metaforele și generalitățile, o organizare dependentă de exactitate. Jocul perspectivelor de scenă reproduce aceeași fluiditate a exactităților în forme neașteptate: același perete este o fereastră, un ecran, o oglindă sau un spațiu care se îndreaptă spre tine (toate acestea, la propriu, nu la figurat).

Ciprian Nicula şi Ana Ciontea, între drumuri care se urcă pe pereţi. Foto Adi Bulboacă

Dincoace de poveste

Șase actori interpretează toate cele zece personaje cu treceri care ne apropie destul de mult de perspectiva cuiva căruia nu îi este tocmai la îndemână să distingă între prea multe persoane străine. Ana Ciontea, Rodica Ionescu și Carmen Ungureanu își împart aceste roluri alături de Emilian Oprea cu ușurința cu care suntem obișnuiți să ne dăm seama că, între cele mai diferite persoane sunt legături care uneori ne scapă. Și acesta este universul în care drumurile din proiecții video și porțiunile de scenă care se învârt, oglinzile care transformă spațiul, covoarele de lumină și traseele mutate din plan orizontal în desfășurări verticale mărginesc trasee de pe care experiența noastră rămâne inedită. Dar pe măsură ce parcurgem acest spațiu „despre familii, matematică, hărţi, astronomie, călătorii, ordine, haos, violenţă, câini şi geometria prăjiturilor (cum spune regizorul)“, se încheagă tot mai consistent senzația că suntem în fața unui spectacol despre noi toţi, despre acele alegeri pe care le avem de făcut între ceea ce nu reușim să distingem și lucrurile care ne vor defini atât pe noi, cât și pe cei apropiați nouă.

Foto Andrei Gîndac

Și o figură de stil

Spectacolul lui Bobi Pricop reușește să răstoarne planurile. Acolo unde aveam o poveste a devenirii și a integrării descoperim o lume care se rostogolește în toate părțile, după o coregrafie misterioasă pe care ne-am dori să o descoperim. Tocmai această schimbare a raportului dintre eroi și context ne decupează posturile unor personaje care își asumă pozele necesare: tatăl singur (Emilian Oprea - care joacă și polițistul, și preotul, și iubitul fostei soții), vecina singură (Ana Ciontea - care mai adună și prestațiile ca polițistă, prietenă a tatălui și vecină prietenoasă, cu o intensitate la fel de surprinzătoare precum piesa în sine), profesionistul care ar trebui să deslușească provocările elevului deopotrivă supradotat și confruntat cu dificultăți (Rodica Ionescu) și mama dezorientată (Carmen Ungureanu). Între ei, călătoriile adolescentului interpretat de Nicula încep să lege lucrurile, în ciuda impresiei de marș solitar.

Momentul meu preferat? Acela în care personajele pășesc printre cuvintele din scrisori proiectate pe scenă și vorbele scrise încep să se ferească de pașii lor.

2016 este anul în care a avut premiera montarea lui Bobi Pricop care pornește de la romanul lui Mark Haddon, în varianta adaptată pentru scenă de Simon Stephens.

Premii și așteptări

Montarea s-a ales deja cu mai multe distincții: Premiul pentru Teatru la Gala Radio România Cultural 2017 și Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol al Festivalului de Teatru Scurt de la Oradea, iar scenografia de aici a fost unul dintre argumentele care i-au adus lui Adrian Damian premiul Omul Anului la categoria Teatru.
La Gala premiilor UNITER, care are loc luna viitoare, pe 8 mai, spectacolul „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii“ este nominalizat prin Ciprian Nicula pentru rolul Christopher și Bobi Pricop pentru regie.

Cosmin ŢupaPublicat Marţi, 18 aprilie 2017
542
 | 0
 | 0
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Recomandate
Lovitură pentru Daniel Constantin
Publicat acum 4 ore şi 8 minute
Se schimbă banda!
Publicat acum o oră şi 55 minute
Mihai Tudose, mitraliat de Negrițoiu
Publicat acum 4 ore şi 27 minute
Victor Ponta, cercetat pe ascuns de Parchet
Publicat acum 10 ore şi 19 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Fotografiile bunicilor
25 articole/ Actualizat Duminică, 25 iunie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
131 articole/ Actualizat acum 13 ore şi 3 minute
Ilie Şerbănescu

Iată, sumar, cum s-au derulat lucrurile la suprafață: un partid, PSD, ce se dă de stânga, a câștigat detașat alegerile și, împreună cu un partid mai mic, a alcătuit majoritatea parlamentară și a format Guvernul.

Ilie ŞerbănescuPublicat Luni, 26 iunie 2017