Miting la Neptun, unde are loc ședința guvernelor României şi Republicii Moldova

Câteva sute de persoane, susținătoare a unirii României cu Republica Moldova, s-au adunat marți la Neptun, în fața clădirii unde are loc o ședință comună a guvernelor celor două țări.

Conform liderului Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, în jur de 400 de susținători ai unirii celor două țări, demonstrează la Neptun, lângă sediul Centrului Internațional de Conferințe, unde se desfășoară ședința comună. O parte dintre demonstranți s-au îmbrâncit cu jandarmii prezenți.

”Scopul nostru este unirea dintre cele două state. De la cele două guverne dorim astăzi stabilirea unei agende clare pentru unire până în 2018, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire a românilor. Pe această agendă a Unirii pe care o solicităm vrem să fie introduse obligatoriu trei puncte: interconectare energetică, atât cu gaze cât și cu electricitate, o singură monedă în România și în Republica Moldova și o politică externă și de apărare comună. Astea sunt solicitările noastre și vrem să le exprimăm în fața miniștrilor din ambele state românești”, a declarat, marți, pentru Agerpres, George Simion.

El a menționat că cei care demonstrează sunt tineri unioniști de pe ambele maluri ale Prutului.

Demonstranții scandează lozinci pro-unire, au fluturat steaguri tricolore și au pancarte cu mesaje unioniste.

Ședința este condusă de premierul Victor Ponta și primul ministru Valeriu Streleț, reuniunea fiind decisă odată cu vizita oficialului român la Chișinău, unde a fost semnat al patrulea protocol dintre cele două guverne.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.