Moscova, despre strategia SUA de a-l îndepărta pe Putin de la putere

Un înalt oficial din Ministerul rus de Externe a declarat că sancțiunile impuse Rusiei de Statele Unite ar urmări răsturnarea președintelui Vladimir Putin de la putere, dar că Moscova nu va ceda.

Ministrul adjunct, Serghei Riabkov a vorbit la audieri parlamentare pe tema relațiilor ruso-americane, notează Europa Liberă. Statele Unite și Uniunea Europeană au impus Rusiei sancțiuni din cauza anexării Crimeii și sprijinirea separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei. Potrivit lui Riabkov, scopul ar fi, însă, „crearea condițiilor social-economice pentru înfăptuirea schimbării puterii în Rusia”. Luna trecută, șeful diplomatic ruse, Serghei Lavrov a făcut o declarație asemănătoare.

Riabkov a facut aceste remarci în timpul audierilor din Duma de Stat de la Moscova cu privire la politica externă a Federaţiei Ruse.

“Nu poate fi ascuns faptul că scopul sancţiunilor este de a crea condiţiile sociale şi economice pentru schimbarea regimului in Rusia”, a spus Ryabkov. El consideră că SUA încearcă să creeze o prăpastie tot mai mare între Rusia şi celelalte state membre CSI. “Ei vor să rupă statele CSI de Rusia şi aceasta a fost mereu pe lista interselor diplomaţiei americane, iar la începutul anului acest lucru s-a manifestat cu agresivitate”, a spus Riabkov, cu referire la evenimentele din Ucraina.

“În plus, continuă presiunile asupra aliaţilor Statelor Unite şi a ţărilor care împărtăşesc aceleaşi valori, pentru ca acestea să sprijine “frontul anti-rus” şi să urmeze politica SUA, în special în zona sancţiunilor. În acelaşi timp, americanii nu ezită să insiste pe cooperarea cu noi în domenii de interes pentru ei”, a mai spus Riabkov, dând exemplul dosarului nuclear iranian.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.