Năstase: Toader a căzut în propria capcană

Guvernul a externalizat problemele justiției ca și cum ar fi vorba de serviciile de contabilitate, iar ministrul Justiției, Tudorel Toader, a căzut practic în propria capcană, a declarat joi fostul premier Adrian Năstase, președinte al Fundației Europene Titulescu.

Potrivit acestuia, problema principală în evaluarea activității procurorului general Augustin Lazăr și a șefului DNA, Laura Codruța Kovesi, o reprezintă atitudinea ministrului Toader față de cei care sunt în subordinea sau, mai bine zis, sub autoritatea sa, potrivit Agerpres.

„Așteptarea era de a pronunța într-un fel și o sancțiune, de un fel sau altul. Nu știu. Să-i amendeze cu 5 lei. (…) Dar faptul că Tudorel Toader a spus practic: ‘A fost un accident de circulație’, ‘A murit cineva, l-am dus în sala de tratament, e bine acum și să avem grijă ca șoferul respectiv în viitor să nu mai facă accidente’ — nu ăsta era sensul pedagogic pe care trebuia să-l aibă raportul de evaluare și așteptările cel puțin erau în acest sens. Practic, ministrul Justiției a căzut el însuși în propria capcană — a creat niște așteptări și până la urmă n-a reușit să răspundă acestor așteptări. În legătură cu ce s-ar putea face, trebuie din nou reactivată ideea că partidele, Parlamentul au răspunderea de a decide în legătură cu o lege privind răspunderea magistraților. Și atunci, în măsura în care din această chestiune se va înțelege că este nevoie de un astfel de proiect, filosofia acestui proiect trebuie să fie realizată la nivelul Guvernului, ca o componentă a politicii Guvernului în materie de justiție.

Ministrul Justiției trebuie să fie instrumentul care realizează din punct de vedere tehnic aceste lucruri. Practic, Guvernul a externalizat problemele justiției, ca și cum ar fi externalizat serviciile de contabilitate: „De zona asta nu ne ocupăm noi, angajăm o firmă care să se ocupe!'”, a spus Năstase, la sediul Fundației, unde a avut loc o dezbatere pe teme europene.

Întrebat dacă procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, ar trebui să-și dea demisia, Năstase a răspuns: „E clar că n-a vrut să-și dea demisia și acum devine o situație aproape penibilă. Dacă vroia să-și dea demisia, și-o dădea de la început. Iar în momentul în care are practic un rezultat care este în definitiv favorabil, nu înțeleg de ce trebuie să se mai pună o astfel de problemă. Să nu fim naivi”.

În opinia acestuia, „ministrul Justiției a fost lăsat singur într-o chestiune care este extrem de complicată și care ține până la urmă de componenta necesară a politicii guvernamentale”.

„Nu poți să ai la nivelul Guvernului doar o politică în materie economică, agricolă, fiscală și să nu-ți propui să ai o abordare în ceea ce privește zona justiției. Or această idee de a externaliza problemele justiției, de a crea un segment tehnocrat pentru justiție, de a găsi un pilot competent, tehnocrat, pentru zona Justiției, a fost în ordine, dar, dacă nu îi dai un plan de zbor, pilotul respectiv nu știe ce să facă. Și pe urmă să-l lași singur, cu MCV-ul, cu ambasadorul american, cu Bruxelles-ul, cu protestatarii din piață, în mod evident că decizia lui, concluzia lui, a fost de ordin politic, concluzia legată de oportunitatea unei proceduri de demitere. Or, de aici fractura între corpul raportului, textul ca atare, extrem de bine argumentat din punct de vedere juridic, și partea finală, care era alipită la acest text juridic. Pe de altă parte, analiza, evaluarea ca atare — și ea a fost destul de ciudată, pentru că nu a fost o evaluare practic a activității manageriale a parchetelor, ci a fost mai curând o exegeză a jurisprudenței Curții Constituționale. Ceea ce iar nu prea avea legătură cu așteptările populației”, a explicat acesta.

Adrian Năstase mai spune că ar fi fost nevoie de o asumare a răspunderii Guvernului pe un pachet de legi care să aducă în normalitate acțiunea în zona justiției.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.