NATO va prelua comanda scutului antirachetă al SUA din Europa

Update NATO va prelua de la SUA comanda și controlul scutului antirachetă din estul Europei, a confirmat oficial vineri la Varșovia secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmite agenția DPA, citată de Agerpres.

„Astăzi am decis să declarăm capacitatea operațională inițială a sistemului antibalistic al NATO (…) Aceasta înseamnă că navele SUA bazate în Spania, radarul din Turcia și interceptoarele din România pot opera în comun sub comanda și controlul NATO”, a precizat Stoltenberg după prima zi a summitului NATO.

Conform unor surse citate anterior de Reuters și AFP, declararea capacității operaționale inițiale a fost împiedicată până în prezent mai ales de reticența Franței față de posibilitatea de a se acorda generalilor americani prea multă autoritate în procesul luării deciziilor în eventualitatea unui atac.

Liderii statelor Alianţei Nord-Atlantice au ajuns la un acord, vineri, privind preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antirachetă din Europa, după ce Franţa a primit asigurări că nu va exista un control direct al Washingtonului, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters, a transmis anterior Mediafax.

„Liderii statelor NATO vor lua decizia formală că sistemul antirachetă din Europa este operaţional”, a declarat un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

„Acest lucru înseamnă că navele americane echipate cu sisteme antirachetă staţionate în largul Spaniei, un radar din Turcia şi sistemul antibalistic din România vor putea funcţiona împreună sub comandament NATO”, a explicat oficialul citat.

Anunţul a fost făcut în timp ce la Varşovia este în curs summitul Alianţei Nord-Atlantice.

Un alt oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice a confirmat că „se întrunesc condiţiile” de plasare a instalaţiilor antibalistice din Europa sub comandament NATO.

Franţa a acceptat preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antibalistic după ce a primit garanţii că nu va exista un control direct al Statelor Unite.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.