Operațiunea „Triunghiul” în Europa

Polițiști din mai multe state europene au arestat marți 49 de membri ai unei rețele infracționale suspectate de fraudarea, prin metoda „phishing”, a șase milioane de euro din conturi bancare din Europa, au anunțat miercuri Europol și Eurojust, transmit agențiile de presă internaționale.

Suspecții, proveniți mai ales din Camerun și din Nigeria, au fost reținuți în Spania, Italia și Polonia, cu sprijinul polițiilor din Belgia, Marea Britanie și Georgia.

În cadrul operațiunii „Triunghiul” au fost întreprinse 58 de percheziții. Conform anchetatorilor, membrii rețelei au recurs la metoda „phishing”, trimițând, sub identitate falsă, e-mailuri pentru a obține datele unor persoane fizice și firme, deținători de conturi bancare din care au transferat apoi suma totală de 6 milioane de euro, într-un timp foarte scurt.

Operațiunea „Triunghiul” a „demonstrat că instituțiile europene și autoritățile naționale pot combate cu succes, împreună, una din formele de infracționalitate cel mai dificil de depistat”, a transmis Eurojust.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.