Percheziții la „băieți deștepți” din domeniul transporturilor

Polițiștii fac vineri dimineață 20 de percheziții, în două județe și în municipiul București, la locuințele unor persoane bănuite că ar fi prejudiciat statul prin intermediul unor firme de transport, înregistrând în contabilitate achiziții fictive de combustibil.

Au loc opt percheziții în județele Călărași, două în Ilfov și zece București,

Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, sunt vizate persoane bănuite de evaziune fiscală, care ar fi evidențiat cheltuieli fictive privind consumul de combustibil în actele contabile ale unor societăți comerciale din Călărași, Ilfov și București, cu obiect de activitate transporturi interne și internaționale.

„Din investigații a rezultat că, în perioada iunie — noiembrie 2015, prin utilizarea la domiciliu sau în alte spații a unor sisteme informatice, cei în cauză ar fi emis documente financiar — contabile false, pe care le-ar fi distribuit agenților economici prin intermediul unor peroane de legătură, cauzând astfel pagube importante bugetului de stat”, se mai menționează în comunicat.

Perchezițiile, efectuate în baza autorizațiilor emise de Tribunalul Călărași, au ca scop identificarea și ridicarea de bunuri și înscrisuri necesare documentării activității infracționale a persoanelor bănuite și stabilirii prejudiciului cauzat, mai precizează Poliția.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.