PMB: Peste 11.000 de elevi bucureșteni, transport gratuit

Peste 11.000 de elevi din școlile bucureștene vor beneficia de transport gratuit cu mijloacele RATB, în perioada 5 – 9 decembrie, la manifestările culturale organizate de instituțiile publice de cultură de interes local din subordinea Consiliului General al Municipiului București, a informat Primăria Capitalei prin intermediul unui comunicat.

„Acțiunea are loc ca urmare a Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 228/21.09.2016, adoptată la inițiativa primarului general, Gabriela Firea. Astfel, în cursul acestei zile, peste 1.100 de preșcolari și elevi însoțiți de cadrele didactice au beneficiat de transport gratuit de la unitățile de învățământ către instituțiile publice de cultură și retur”, a anunțat primăria.

Pe parcursul acestei săptămâni, preșcolarii și elevii angrenați în acest proiect au posibilitatea de a urmări spectacolele: „Crăiasa Zăpezii”, „Clowns”, „Mica Sirenă”, „Vrăjitorul din Oz”, „Zâna Zorilor”, organizate de instituții de cultură precum Teatrul Excelsior, Teatrul Stela Popescu, Circul Globus, Opera Comică, Teatrul Ion Creangă sau Teatrul Țăndărică.

Pe 21 septembrie, CGMB a adoptat o hotărâre în baza căreia elevii și preșcolarii din București beneficiază de transport gratuit, în grupuri organizate, la manifestările culturale inițiate de instituții publice de cultură de interes local din subordinea CGMB.

La acel moment, primăria anunța că cheltuielile de transport vor fi incluse în bugetul anual al Proedus. Instituțiile de cultură beneficiare indirect ale acestei facilități au obligația de a nu cuprinde cheltuielile de transport în prețul biletului de acces la spectacol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.