Președintele Republicii Moldova, dat în judecată

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a fost dat în judecată de către o publicaţie on-line, pe motiv că ar fi îngrădit drepturile jurnaliştilor de a informa societatea, potrivit Jurnalului de Chișinău.

Magistraţii Curţii de Apel Chişinău au acceptat cererea după ce o judecătorie a încercat s-o scoată de pe rol.

Redactorul şef al publicaţiei susţine că în toamna anului trecut a solicitat de la Nicolae Timofti un interviu pentru a afla răspuns la mai multe întrebări legate de reformarea justiţiei, lupta împotriva corupţiei, dar şi despre procesul de integrare în UE. Iniţial, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Vlad Ţurcanu, a cerut ca unele întrebări să fie suprimate, pe motiv că ar fi prea multe. Ulterior, însă, preşedintele a evitat să mai răspundă. „Este nimic altceva decât un abuz, o încercare de a ține presa mai departe de problemele stringente ale societății. Este o tentativă de a fugi de răspunsuri la întrebări incomode și serioase”, afirmă redactorul-şef al publicaţiei, Vasile Năstase. Potrivit Legii cu privire la petiţionare, şeful statului era obligat să ofere un răspuns în termen de 30 de zile. Pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, publicaţia l-a acţionat în instanţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.