Primele lovituri ale guvernului Cameron la adresa imigranților

După câștigarea alegerilor legislative, premierul britanic David Cameron a început discuțiile cu omologii săi europeni pentru a recupera cât mai multe dintre prerogativele pe care guvernele britanice le-au cedat Bruxelles-ului, așa cum conservatorii au promis în campania electorală.

Șansele de reușită ale actualei guvernări sunt considerabile, pentru că David Cameron deține o importantă pârghie de presiune – referendumul privind ieșirea Marii Britanii din UE, pe care a promis că îl va organiza cel târziu la finalul anului 2017. Marile companii britanice doresc rămânerea în cadrul UE, la fel și majoritatea populației, însă spectrul acestui referendum îi sporește lui Cameron marja de negociere la Bruxelles.

Potrivit The Daily Telegraph, premierul a început să discute telefonic cu o serie de lideri europeni și ar urma să-i trimită la Bruxelles și la Berlin pe ministrul de Finanțe și pe cel de Externe.

Unul din principalele elemente pe care guvernul britanic dorește să le negocieze este cel legat de libera circulație și drepturile de care se bucură imigranții. Cameron dorește ca acestia să nu aibă dreptul la o locuință socială și la ajutoare din partea statului decât dupa patru ani petrecuți în Marea Britanie. ”Potrivit unei surse apropiate lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, acesta este gata să raspundă solicitărilor Marii Britanii legate de modul în care imigranții abuzează de o serie de ajutoare sociale”, scrie The Sunday Times, care mai arată că aceste inițiative britanice vor avea ecou și în alte state, în special Germania și Olanda, unde ”turismul sărăciei” a devenit o temă politică importantă.

În Estul Europei, inițiativele lui David Cameron nu sunt privite cu ochi buni, scrie Financial Times, care îl citează pe ministrul Afacerilor Europene slovac declarând că se teme că vor fi astfel atinse drepturile de care se bucură imigranții care muncesc. Reacție similara și din Ungaria: ”Nu ne place când muncitorii unguri sunt numiți ”imigranți”. Sunt cetățeni europeni care au dreptul să lucreze în alte țări europene”, spune ministrul Afacerilor Europene de la Budapesta. Și ministrul polonez al Afacerilor Europene este extrem de ferm în ce privește libertatea de circulație și transmite Londrei că aceasta este o ”linie roșie” pentru Varșovia.

Când vine vorba însă despre imigranții extracomunitari, preferințele se schimba, la fel și jocul posibilelor aliante. Un nou plan al Comisiei Europene prevede stabilirea unor cote de imigranți pe care fiecare țară UE trebuie să-i primească, pentru a limita numărul tragediilor ce au loc tot mai frecvent în Mediterana. Germania susține cu tărie un asemenea plan, pentru că țara este una dintre destinațiile preferate ale imigranților. De data aceasta însă Ungaria se opune vehement, la fel și țările baltice, alături de Danemarca sau Olanda.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.