Procurorul din dosarul lui Voiculescu, reținut

Procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a fost reținut, joi, de DNA pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite și fals în declarații.

Procurorul a fost adus joi la sediul DNA din București, de unde a fost scos cu cătușele la mâini și urcat într-o mașină de poliție. Magistratul va fi prezentat vineri instanței supreme cu propunere de arestare preventivă.

De ce este acuzat Eva, potrivit unui comunicat al DNA:

„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunilor mai – iunie 2014, perioadă în care o rudă a sa se afla internată în spital, inculpatul Eva Emilian i-a solicitat unui medic, să depună toate diligențele profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate.
Ulterior acestei solicitări, în data de 16 iunie 2014, inculpatul Eva Emilian a dispus printr-o ordonanță clasarea unei cauze penale, respectiv renunțarea la urmărirea penală, față de medicul respectiv, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals. Soluția a fost dispusă la un interval de patru zile de la data repartizării dosarului respectiv procurorului Eva Emilian.
După soluționarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014 – martie 2015, inculpatul Eva Emilian a pretins și primit de la medicul respectiv diverse bunuri și foloase necuvenite drept contraprestație pentru soluția favorabilă adoptată.
Astfel, în perioada august 2014-martie 2015, medicul i-a furnizat inculpatului Eva Emilian un număr de 57 de tablouri, ulterior acesta din urmă intermediind tranzacționarea lor către o persoană, în schimbul unui comision de 16.000 de euro.
În același context, în luna februarie 2015, pretextând că trebuie să restituie suma de 20.000 de euro luată cu împrumut de la un om de afaceri, pentru a achiziționa tablouri și a le revinde, inculpatul Eva Emilian a pretins și primit de la același medic 5 tablouri ale unor pictori cunoscuți pe care a susținut că urma să le remită omului de afaceri. În fapt, inculpatul a revândut aceste tablouri sau le-a păstrat, fără a restitui suma de 20.000 de euro omului de afaceri.
În același interval, inculpatul Eva Emilian a pretins și primit de la medicul respectiv un tablou, la un preț subevaluat, pentru care a plătit suma de 1.000 de lei, în loc de 2.000 de lei, cât era valoarea de piață.
Ulterior, în intervalul susmenționat, inculpatul Eva Emilian a pretins și primit de la de la aceeași persoană, cu titlu gratuit, încă două tablouri.
La data de 12 ianuarie 2015, printr-un intermediar inculpatul a obținut de la Ministerul Culturii – Direcția Județeană pentru Cultură Iași, un certificat de export definitiv și a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii un număr de 3 tablouri, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitații aflate pe teritoriul statului mai sus menționat, una dintre aceste picturi fiind pretinsă și primită cu titlu de mită.
În intervalul august 2014-iunie 2015, inculpatul Eva Emilian a tranzacționat sau a intermediat tranzacționarea unui număr de peste 200 de picturi, cu o valoare de piață de aproximativ 300.000 de euro, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț.
Concret, în intervalul noiembrie 2014 – aprilie 2015, inculpatul Eva Emilian a achiziționat, de la diverse persoane fizice, un număr de 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotați pe piața de artă din România, pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie spre evaluare la o casă de licitație din București, dintre acestea un număr de 16 tablouri fiind evaluate la suma totală de 81.600 de euro.
În perioada ianuarie – februarie 2015, inculpatul Eva Emilian a postat prin intermediari, spre vânzare, pe un site de anunțuri un număr de 34 de tablouri presupus a fi semnate sau executate de către pictori renumiți, solicitând suma totală de 51.800 de euro.
În intervalul august 2014 – iunie 2015, inculpatul a achiziționat sau a dus tratative în vederea achiziționării de la diverse persoane fizice sau galerii de artă, a cerut evaluări de la persoane cu expertiză în domeniu, a restaurat, apelând la diverși pictori/restauratori, și a valorificat sau a încercat să valorifice un număr de aproximativ 97 de tablouri. Dintre acestea, 12 tablouri au fost evaluate de către inculpatul Eva Emilian și alți intermediari, la sumele de 84.500 de euro, 95.000 de lire sterline și 7.500 de lei.
Din analiza declarației de avere pe anul 2015, dată pe propria răspundere, a rezultat faptul că, inculpatul Eva Emilian a făcut în cuprinsul ei mențiuni necorespunzătoare adevărului care sunt în totală contradicție cu situația de fapt descrisă mai sus.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații„.

Percheziții în 25 iunie

Procurorii DNA au făcut pe 25 iunie, percheziţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, la locuinţa procurorului Emilian Eva şi la mai multe firme suspectate de fapte asimilate celor de corupţie şi în legătură cu protejarea patrimoniului cultural naţional.

Emilian Eva, fost procuror la DNA Iaşi, este cel care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu în dosarul ICA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.