Radu Mazăre, în arest la vilă

Instanța supremă a decis să înlocuiască măsura arestului preventiv în cazul primarului suspendat al Constanței Radu Mazăre cu cea a arestului la domiciliu.

Decizia nu este însă definitivă, poate fi contestată de procurori la aceeași instanță. Astfel, primarul nu poate fi eliberat din Arestul Poliției Capitalei decât dacă hotărârea va deveni definitivă.

Mazăre le ceruse judecătorilor înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă.

Primarul suspendat al Constanței se află în arest preventiv din 2 aprilie, fiind acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-ar fi sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi câştigarea unei licitaţii.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2006 – 2009, beneficiind de ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, Mazăre a solicitat şi primit circa două milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa.

Sumele de bani ar fi fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky.

Totodată, Radu Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 – 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste şapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi primărie a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro). Mita ar fi fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive.

Vezi AICI unde și-ar putea petrece Mazăre arestul la domiciliu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.