Radu Vancu, de la „Timpul”, crede că Victor Ponta este redactor la Cotidianul

În panoplia linguşitorilor Puterii a apărut un nou nume: RADU VANCU, editor coordonator la revista „Timpul”, poet şi mare consumator de ţuică. În nr. 208/iulie 2016, el publică un articol ciudat, în care-l ceartă pe Victor Ponta pentru un articol apărut în Cotidianul sub semnătura mea! Confuzie sau deturnare intenţionată a atenţiei cititorului?

Este vorba despre apărarea lui Mircea Dumitru, actualul ministru al Educaţiei, acest adevărat „Aristotel al traforajului”, despre care noi am scris de mai multe ori, semnalînd că acesta apare ca „TRADUCĂTOR DIN GERMANĂ” al unor lucrări de Wittgenstein, deşi, cum singur declara, nu avea habar de limba germană. Subiectul este binecunoscut cititorilor, aşa că nu insistăm.

Ce face Radu Vanca în articolul său? În rubrica „Presa Timpului”, el reia laudativ aserţiunile lui Cristian Câmpeanu pe această temă, acuzîndu-l pe Victor Ponta, deşi acesta nu făcuse altceva decît să posteze pe blogul său link-ul care trimitea la articolul nostru din Cotidianul: „Excelentă punerea la punct pe care Cristian Câmpeanu o operează în revista „22” în privinţa „cazului” Mircea Dumitru: o campanie pornită de Victor Ponta şi preluată prompt de televiziunile excesiv de prietenoase cu fostul prim-ministru a încercat să-l acuze pe proaspătul ministru al Educaţiei de… plagiat, fiindcă ar fi tradus dinWittgenstein fără să cunoască limba germană”. Iată cum arată articolul din „Timpul”:

Deturnarea atenţiei cititorilor către Victor Ponta a avut un scop precis: lumea să creadă că plagiatorul Ponta, decredibilizat de retragerea oficială a titlului de doctor, ar face acuzaţiile la adresa lui Mircea Dumitru, astfel încît dezvăluirile din cotidianul.ro să treacă în planul doi, deşi absolut toate acuzaţiile apăruseră în articolele noastre, pe care oricine le poate vedea la următoarele adrese de Internet:

http://www.cotidianul.ro/mircea-dumitru-a-tradus-o-carte-din-germana-desi-recunoaste-ca-nu-stie-limba-284143/

http://www.cotidianul.ro/exista-traduceri-foarte-bune-din-chineza-fara-ca-traducatorii-sa-fi-cunoscut-acea-limba-284228/

http://www.cotidianul.ro/gabriel-liiceanu-ii-intoarce-serviciul-lui-mircea-dumitru-acest-aristotel-al-traforajului-284531/

Victor Ponta nu a făcut altceva decît să trimită la primul dintre aceste articole din Cotidianul, aşa cum se vede foarte clar în postarea sa de pe Facebook:

Operaţiunea aceasta de manipulare a opiniei publice are deja o istorie, primul pas fiind făcut de GABRIEL LIICEANU, în articolul său, „În pivnița imposturii”, de pe site-ul contributors.ro (http://www.contributors.ro/reactie-rapida/in-pivni%C8%9Ba-imposturii/), unde scria: „Lucrul cu adevărat năucitor este însă că cel mai mare impostor intelectual din România ajunge să-l acuze de impostură pe rectorul Universității din București, profesorul Mircea Dumitru. Ce competențe filozofice are un procuror care fură… ca să se pronunțe în privința unuia dintre cei mai distinși filozofi analitici și solizi cunoscători ai lui Wittgenstein din România? El, care n-a fost în stare să se pronunțe pe o temă juridică decât expropriindu-l pe altul, emite judecăți de valoare despre germana filozofică și isprava unui specialist de top?

A fost urmat de ANDREI CORNEA, fiul marelui ideolog stalinist Paul Cornea, în articolul „Cei trei piloni ai înapoierii noastre”, apărut în revista „22” (http://revista22.ro/70254789/cei-trei-piloni-ai-napoierii-noastre.html), unde scrie: „Mai târziu, când a fost numit noul ministru al Educației, Mircea Dumitru, care, în calitate de rector al Universității din București, avusese un rol major în decizia Universității privitoare la plagiat, Ponta a recurs la atacuri murdare împotriva noului ministru.

Au venit la rînd şi valeţii celor de mai sus. CRISTIAN CÂMPEANU, fost reporter de război, scrie în revista „22” (http://revista22.ro/70254705/campania-mpotriva-lui-mircea-dumitru-anatomia-unei-ticloii.html), în articolul „Campania împotriva lui Mircea Dumitru. Anatomia unei ticăloșii”: Textul este un exemplu marca Ponta de prostie monumentală, ticăloșie pură, ură fără limite și securism de cea mai joasă speță, dar nu asta este cea mai mare problemă în ceea ce privește atacurile la adresa lui Dumitru. În fond, Ponta ne-a obișnuit în toți acești ani cu prostia, ticăloșia, ura fără margini și securismul”.

Ultimul în această serie este chiar acest RADU VANCU, de la revista „Timpul”, cu articolul la care facem referire pe larg aici, unde îl laudă pe Cristian Câmpeanu pentru „excelentă punere la punct” a lui… Victor Ponta!

Îi rog pe cititori să observe nota comună a articolelor semnate de cei citaţi mai sus: Victor Ponta este acuzat că ar fi dezvăluit impostura lui Mircea Dumitru, deşi, cum se vede în imaginea de mai sus, nu face altceva decît să trimită la articolul nostru din „Cotidianul”! Ne este greu să credem că nici Gabriel Liiceanu, nici Andrei Cornea, nici Cristian Câmpeanu şi nici Radu Vancu nu şi-au dat seama că, în realitate, acuzaţiile la adresa lui Mircea Dumitru au fost semnate de noi în Cotidianul. Mai degrabă, TOŢI AU SCRIS LA O COMANDĂ UNICĂ, într-o operaţiune de tip securist, cunoscută sub numele DEZINFORMARE!

Radu Vancu este incapabil să înţeleagă ce impostură a comis Mircea Dumitru

Ne întoarcem acum la Nota lui Radu Vancu din revista „Timpul”, căci „poetul ţuicii” vrea să ţîşnească şi el ca un buboi în frunte prin cîteva precizări hazlii.

Mai întîi, Vancu crede că Mircea Dumitru este acuzat de „plagiat”, deşi acuzaţiile noastre se referă la impostura cu care tocmai actualul ministru al Educaţiei semnează ca „traducător din germană” al lui Wittgenstein, deşi singur recunoştea în propriul CV că nu cunoaşte această limbă! Nu l-a interesat pe Vancu că, în urma dezvăluirilor noastre, însuşi Mircea Dumitru avea să recunoască faptul că ar fi tradus tratatul lui Wittgenstein din… engleză!

Radu Vancu adaugă apoi „două vorbe” despre „Cazul Mircea Dumitru”. Prima este din seria „Gîgă”: „Mircea Ivănescu nu conversa în germană – ceea ce nu l-a împiedicat să traducă mii de pagini din Kafka, Musil, Broch, Nietzsche, Rilke etc. Nimeni întreg la minte nu l-a acuzat că n-ar şti germana pentru că nu conversa în această limbă”! În faţa unei asemenea constatări este greu să ţii limbajul în zona civilităţii. Totuşi, Vancule, ia-te singur la palme, căci există limite şi în privinţa aberaţiei! Adică tocmai Mircea Ivănescu, cel care ştia germana atît de bine, „nu conversa în germană”? Cu cine, frate? Cu femeia de serviciu? Sau crezi că dacă era în faţa unui neamţ avea nevoie de translator? Eşti, vorba ta, „întreg la minte”?

A doua „vorbă” a lui Vancu este şi mai criminală: „A acuza pe cineva că a tradus o anume parte din scrierile filosofului austriac Wittgenstein din engleză e similar cu a acuza pe altcineva că a tradus o anume parte din ce a scris eseistul român Cioran în franceză”. Fiind vorba despre Wittgenstein, logica ar trebui să mustească, dar ce pretenţii să avem de la „poetul ţuicii”, care este Radu Vancu! Omul nu înţelege că Mircea Dumitru este acuzat că şi-a pus numele pe „Tratatul…” lui Wittgenstein ca „traducător din germană”, deşi nu ştie germana! Dacă ar fi apărut ca „traducător din engleză” nu ar fi fost nici o problemă. Cît priveşte invocarea lui Cioran, trebuie să ne întoarcem iarăşi la Gîgă, pentru că nu înţelegem care este legătura cu faptul că ar putea cineva să-i traducă opera scrisă în limba franceză. Ce vrea Radu Vancu să insinueze, că ar putea face cineva acest lucru fără să cunoască limba franceză? Vancule, întoarce-te, nene, la ţuică!

Radu Vancu este cel care cerea întoarcerea lui Patapievici la conducerea ICR

Mulţi dintre cititorii noştri, desigur, nu ştiu cine este acest Radu Vancu. E simplu. Omul este un ţuţer la aşa-zisei „elite” intelectuale a lui Traian Băsescu, iar aceste flatulenţe nu sînt altceva decît formele macabre ale linguşelii. El este cel care semna, alături de Mircea Cărtărescu, acea „Petiţie” prin care solicita revenirea lui Horia Roman Patapievici în fruntea ICR, unde se spunea:

În opinia noastră, două sunt cele mai performante instituţii create în România de după 1989. Prima este DNA. A doua, Institutul Cultural Român. Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, ICR a fost, între 2005 şi 2012, o instituţie modernă, deschisă, respectată la nivel european. A pus literatura română pe hartă, prin programe care făceau să apară în fiecare săptămană, undeva în lume, o traducere din literatura română. A adus uriaşe servicii filmului, muzicii, artelor vizuale”.

Aşa cum am spus la vremea respectivă, „Petiţia” aceasta urmărea două chestiuni: fie revenirea lui Patapievici în fruntea ICR, fie, în subsidiar, determinarea lui Radu Boroianu, actualul şef al ICR, să continue promovarea aceloraşi nume prin traduceri în străinătate pe banii ICR şi trimiterea lor la multe acţiuni internaţionale, desigur tot pe banii ICR!

Şi, operaţiunea se pare că a reuşit, Radu Vancu şi Mircea Cărtărescu fiind mereu pe lista scriitorilor care beneficiază şi acum de banii ICR, ca şi cînd H.-R. Patapievici s-ar fi întors deja în fruntea acestei instituţii! Iată doar două exemple, preluate de pe site-ul ICR. Primul despre o acţiune derulată în ţară, în care 6 poeţi britanici au fost aduşi în România pentru a le traduce nişte poezele:

„Începând de luni, 18 aprilie, până vineri, 22 aprilie 2016, şase poeţi britanici – Anne Stewart, Jeremy Page, Alwyn Marriage, Katherine Gallagher, Maggie Butt și Peter Phillips – se vor afla la Bucureşti, pentru a stiliza traduceri de poezie realizate de studenţii Masteratului pentru Traducerea Textului Literar (MTTLC) din cadrul Universităţii din Bucureşti. Timp de cinci zile, în cadrul unor workshop-uri care se vor desfăşura la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru 38, textele traduse de masteranzii MTTLC, într-o formă brută, vor fi stilizate de cei șase poeţi britanici. Textele finale elaborate de echipele mixte româno-britanice vor fi publicate într-o antologie de poezie română contemporană în limba engleză. Pe lista poeţilor români ale căror versuri vor fi traduse în limba engleză se află nume precum Ana Blandiana, Nora Iuga, Angela Marinescu, Emil Brumaru, Nicolae Prelipceanu, Mircea Cărtărescu, Adrian Popescu, Robert Şerban, Radu Vancu.

Al doilea exemplu este o acţiune tembelă organizată de ICR la Bruxelles, într-o staţie de metrou:

„Poeme din 24 de ţări europene, expuse timp de două luni (26 septembrie-30 noiembrie) în 22 de limbi şi însoţite de traducerile în franceză şi neerlandeză, în staţia de metrou Botanique din Bruxelles. Acesta este proiectul Trasnpoesie, la care lirica românească contemporană a fost prezentă prin poemul «32», semnat de Radu Vancu, cu sprijinul ICR Bruxelles. Traducerile în franceză şi neerlandeză aparţin poetului şi traducătorului Jan Mysjkin”.

Aşa se explică de ce, brusc, semnatarii „Petiţiei” pentru readucerea lui Patapievici la ICR au uitat de cererea lor, din moment ce actuala conducere i-a luat sub aripa sa protectoare! Caractere, nene Iancule, mari caractere!

Cîteva cuvinte despre Radu Vancu, „poetul ţuicii”

Ce am înţeles noi din articolul lui Radu Vancu din revista „Timpul”? Că omul vrea publicitate, aşa încît să ciugulească firimiturile căzute de la masa „elitei”. Să-l ajutăm şi noi puţin. Şi, pentru că am văzut că face deja parte dintre clineţii ICR ca „poet”, să vedem care este opera sa, mai ales că, în acest articol, l-am numit deseori „poet al ţuicii”. Să citim din opera lui Radu Vancu. Mai întîi despre bere şi vodcă, în poezia „Kapital”:

Paişpe beri e rău, paişpe beri plus o jumate de vodcă e bine.

E limpede, Marx a avut dreptate:

500 de ml sunt demonstraţia ideală

că, de la un punct încolo,

cantitatea se transformă în calitate.

Cei ce beau îl au pe Marx în suflet

Ce rău e să nu ai curaj. Şi ce bine, după prima sută de vodcă.

După această „primă sută de vodcă”, poetul o dă pe ţuică, aducînd în limbajul poetic superba imagine a vomei, aşa cum se întîmplă în poemul „Fetiţa cu chibrituri”:

„A naibii chestie, să stau prins în şedinţa

de catedră, tot tresărind, tot ascultându-le merdivodajul,

când soarele ţopăie după termopan şi-mi arată

pot să beau Stejarul pe terasă,

să-mi liniştesc maţele făcute ghem după ţuica de-aseară

Asta e: am băut rău aseară

şi cel puţin trei zile de acum înainte

n-o să-mi mai arunce în cascade

fenomenalele ei priviri,

mărgăritare înaintea porcului”.

Poetul Radu Vancu nu are secrete în poezie şi descrie cinic, dar şi mizerabil, o amintire tragică despre tatăl său, urmată, desigur, de pasiunea autorului pentru beţie. Cităm din poezia „Oglinzi (amintire pentru tatăl meu)”:

„Nu mi-e uşor să fiu supărat pe tine în zilele astea

în care se vede că cel mai tânăr dintre fiii tăi

(culmea, taman cel care te-a găsit cu aţa de gât)

îţi seamănă întocmai:

minte şi bea şi pierde slujbă după slujbă

şi face femeile din familie să plângă”.

Dar tema alcoolului nu poate fi despărţită de sex, aşa încît, în mod natural, poetului Radu Vancu îi fuge inspiraţia către sodomizare, ceea ce pare un lucru cît se poate de firesc, aşa cum citim în poezia (???) „De anima”, al cărei titlu trimite direct la tratatul „Despre suflet” al lui Aristotel, dar nu cel al traforajului, care rămîne, totuşi, Mircea Dumitru:

„N-are de unde intui cum,

în spatele onorabilei măşti faciale,

sufletul cu sex alb şi gros

îmi sodomizează memoria semiconştientă.

Când sufletul i-o trage pe la spate memoriei, strângi din dinţi

şi speri că-i începutul unei prietenii speciale”.

Şi, pentru că veni vorba despre Aristotel, trebuie să remarcăm faptul că, asemenea oricărui poet care se respectă, şi Radu Vancu are „Ars poetica” lui, declarîndu-se un „anarh al beţivilor”, aşa cum rezultă din poezia programatică „Argumentul erotologic”:

„Ca anarh al beţivilor esoterici & metapsihologi,

îmi spun că o dovadă a existenţei lui Dumnezeu

e iluminarea venind fără greş de fiecare dată

când îţi cobori mâna pe sexul meu,

întocmai ca putregaiul care, fără să ştie de ce,

se face fosforescent la ore bizare din noapte.

Toată mansarda noastră luceşte atunci ca un pahar cu vodcă

purtat prin lumină de o mare mână nevăzută.

Deocamdată însă, în mansardă metafizica nu există.

Numai vodca îşi realizează luminiţele.

O lume tot mai materialist dialectică

îşi desăvârşeşte geneza cu fiecare pahar.

În poezia lui, pentru care ICR-ul dovedeşte o mare pasiune, finanţînd traducerea ei, Radu Vancu pune tot ce vede sau ce i se spune. Astfel, există în opera sa poetică un text care este, de fapt, un răspuns către prietenul Ştefan Manasia, care-l sfătuise să renunţe la superba calitate de beţivan notoriu. Poemul „Reply la un mail al lui Ştefan Manasia” are calitatea de fi radiografia poeziei actuale, un fel de canon din ce în ce mai uzitat, promovat cu osîrdie mai ales de revistele literare ale USR sub deviza din bancul acela celebru despre „crime, sex, droguri”:

Îmi scrii s-o las mai moale cu pileala,

iar tonul înţelept al mailului tău

dovedeşte că sentimentul moral chiar poate exista.

Nimic altceva n-am de obiectat

decât că de pileală nu te laşi tu…

Chiar acum, când îţi răspund,

se simte lichidul făcându-şi sârguincios treaba cu raşpălul

prin stomac şi, mai cu seamă, prin cap…

Prostata îşi va cere apoi drepturile,

până şi spre WC voi merge ca un mare preot spre sanctuar.

În vreme ce jetul va susura muzical în vas,

voi avea intens, pentru o clipă doar,

senzaţia unei pierderi ireparabile”.

Există în opera poetică a lui Radu Vancu şi un ţel destăinuit cititorilor, acela de a fi „cel mai prost om din lume”, dar şi un ritual al felului în care trebuie să amesteci băuturile, inspirat, desigur, de Traian Băsescu, idolul „elitei” intelectuale, care arăta la TV cum se pune gheaţa în whisky:

La fiecare sută de mililitri de alcool dublu rafinat

vin două sute de mililitri de gând triplu rafinat.

Fiecare şir de sticle goale se transformă

în silogism, iar beţia în tratat de morală

Vrei cu tot sufletul să fii cel mai prost om din lume.

Observi apoi că ea te priveşte lung, şi frumuseţea ei te face

prost şi fericit”.

Nu poate lipsi din această poezie super-realistă tocmai nevasta poetului! O găsim în „Poemul despre elocinţă”, ca o incantaţie a milei faţă de biata femeie, obligată să suporte convieţuirea cu un alcoolic:

„Vai, săracele, vai, săracele neveste de alcoolici!

Cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună când noi,

întorşi acasă înmiresmaţi

şi cu pieliţe pe ochi ca nişte mari păsări adormite,

le vorbim cu elocinţă şi clarviziune

despre lucrurile cu adevărat importante”.

Citatele de mai sus fac parte din volumul lui Radu Vancu „Monstrul fericit”, apărut la editura „Cartier”. Dar, întrucît în poezie Radu Vancu nu are secrete faţă de noi, merită să aflăm cîte ceva despre el, citînd din „Canto XXVI”, poemul care este o pledoarie pentru lipsa oricărui talent poetic, în care poetul demonstrează că este de ajuns să-ţi povesteşti prozaic viaţa, din moment ce criteriile estetice s-au abolit, fiind necesară doar linguşeala pe lîngă „vedetele” literaturii de azi:

„Aveam 17 ani și eram hamal

la un en gros pe Siretului

și descărcam zece tone de zahăr

de unul singur în două ore

și nu eram nici pe jumătate de

dărâmat ca acum, la cinci minute

după ce l-am lăsat pe Sebastian la

grădiniță. Aveam 19 ani și se spân-

zurase tata de aproape o lună și eram tot

numai Kierkegaard și vodcă

și nu eram nici pe sfert de

dărâmat ca acum”.

Critic literar fiind, nu pot să nu remarc acest gen de literatură, aşa încît îi propun poetului de la „Timpul” (vai, mie, chiar „Timpul”?) următoarele versuri extrem de realiste: „Spânu a trecut cu tancu’ / Peste alco’listul Vancu”! Ce ziceţi? Cred că este un bun început, mai ales că rimează.

Nu putem să încheiem portretul poetului Radu Vancu fără a menţiona cartea sa „Elegie pentru uman. O critică a modernității poetice de la Pound la Cărtărescu”, apărută (unde altundeva?) la Editura Humanitas, patronată de Gabriel Liiceanu. La prima vedere, te-ai aştepta ca acest volum să facă referire la plagiatul deja demonstrat şi recunoscut al lui Mircea Cărtărescu din poetul american Ezra Pound, dar nu este aşa. Cartea este doar semnul de recunoaştere, prin care Radu Vancu a fost acceptat ca ţuţer al elitei intelectuale a lui Traian Băsescu.

Acum, că am văzut cine este cel care s-a plasat singur în succesiunea dezinformării iniţiată de Gabriel Liiceanu, potrivit căreia Victor Ponta ar fi fost cel care a dezvăluit ipocrizia intelectuală a lui Mircea Dumitru, înţelegem mai bine ce fel de oameni sînt atraşi în această „reţea” de manipulatori: beţivani, fii de nomenclaturişti comunişti şi, în general, caractere mici de tot, dispuse să ingurgiteze, pe lîngă alcool, absolut orice i-ar arăta ca nişte superbi coprofagi!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.