O poveste de dragoste care pornește din estul Europei pentru a ajunge în Chile și New York aduce ecranizarea uneia dintre cele mai seducătoare cărți lansate în ultimele două decenii. Prima producție a regizorului Radu Mihăileanu în limba engleză, „Povestea iubirii“, a intrat pe ecranele românești la sfârșitul săptămânii trecute.
Atunci când Mihăileanu a fost anunțat ca regizor al filmului (în locul oscarizatului Alfonso Cuaron), americanii de la Variety au spus că francezul de origine română este obișnuit să lucreze într-o limbă străină, pentru că niciunul dintre filmele sale de până atunci nu a fost vorbit în limba sa natală.
Distribuția îi are în centru pe Derek Jacobi și Elliott Gould, dar și pe britanica Gemma Arterton (cu roluri principale în „007: Quantum of Solace“, „Prince of Persia“ sau „Byzantium“) ori pe tânăra canadiancă Sophie Nelisse (protagonista din „Hoțul de cărți“). De altfel, Jacobi însuși a preluat rolul principal de la John Hurt, a cărui sănătate nu îi mai permitea să lucreze. Personajul său, Leo Gurski, este bătrânelul morocănos care îți devine simpatic pe măsură ce afli în ce fel s-a construit drama sa de supraviețuitor „al tuturor“ și farmecul de „ultim evreu din Chinatown“.
Radu Mihăileanu, faţă în faţă cu Jacobi şi Sophie Nelisse
A fost odată ca niciodată
Povestea care se întinde undeva spre 70 de ani adună teme ca holocaustul, relația dintre părinți și copii, legătura dintre poveste și realitate sau dificultatea intersecțiilor între distanțe ori pierdere și promisiuni într-o odisee plină de farmec. Fiecare protagonist are propria sa poveste de dragoste și, până și „Istoria“, care dă titlul filmului, este scrisă în vreo trei variante. Din prima secundă a filmului – care începe cu formula „A fost odată ca niciodată un băiat care iubea o fată. Ei inventau mii de jocuri. El i-a promis că nu o să iubească o altă fată cât va trăi“, muzica lui Armand Amar (premiat cu Cesar pentru muzica din „Concertul“ al aceluiași Mihăileanu) este cel mai bun partener pentru ușurința cu care imaginile sunt trecute din cheia comică în cea tragică. Dintr-un timp al războiului într-o lume a întrebărilor, din lumea tradițională a unui sat pierdut în fața furiei antisemite, în orașul în care îți trebuie un serviciu anume ca să fii văzut, povestea lui Leo și a Almei se întrepătrunde cu tribulațiile amoroase ale unei adolescente, ale unei văduve și cu cele ale unui scriitor pierdut pe undeva pe coasta vestică a Americii de Sud.
134 de minute durează „Povestea iubirii“, noul film semnat de Radu Mihăileanu
Bani și umor
Lucrând cu cel mai mare buget de până acum pentru un film (15 milioane de dolari, cu două milioane mai mult decât pentru „Concertul“), regizorul care a părăsit România la 22 de ani, în 1980, aduce pe ecran o călătorie deopotrivă sentimentală și geografică, pe marginea forței pe care imaginația o poate păstra în fața dezamăgirilor și a regretelor ce blochează vieți. Probabil că despre umorul amar pe care Mihăileanu îl traduce în limbaj filmic se pot scrie studii, ca spectator, nu îți rămâne decât să te supraveghezi în ce direcție îți pornește colțul gurii atunci când Leon îi spune Almei, aflată pe patul de moarte: „Bine că suntem într-un spital, pentru că la cum e mâncarea nu s-ar fi descurcat prea bine ca restaurant“. Probabil că primul cadru al filmului poate fi enumerat printre cele mai dinamice imagini ale melancoliei din cinematografia ultimilor ani cu zborul camerei din peisajul dezolant al satului părăsit, peste casele care dispar pentru a coborî prin coroana unui copac, de-a lungul trunchiului, până la momentul lui „a fost odată“. Un cadru pe care l-ai revedea de fiecare dată când totul pare imposibil, iar unica persoană care mai crede în povestea pe care i-au împrumutat-o atâția alții sub propriile lor nume este Leo Gurski, ca un cavaler al tristei figuri a cărui răzbunare afectuoasă este, în ciuda dramelor, să reușească să fie fericit.
Transpunerea pe ecran a unei povești care în varianta literară era la fel de mozaicată precum romanul clasic al lui Cervantes este provocarea de care Mihăileanu pare să fi avut nevoie pentru a trece de la nivelul istoriilor reușite la cel al poveștilor obsedante.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.