Ruxandra Sibil Mermeze. Lumea ascunsă într-o tapiserie

Galeria Orizont găzduieşte, până în 24 iunie, expoziţia de tapiserie a artistei Ruxandra Sibil Mermeze.

În esenţă, tapiseria se sprijină pe străvechea tradiţie a ţesăturii. Firul de lână, vopsit cu esenţe naturale iniţial, aduce vibraţia imagistică la înţelesuri moderne de suflet şi gând, artistul inventând forme a căror noutate nu reprezintă un scop în sine, ci este un rezultat firesc al sincerităţii cu care acesta participă la înfrumuseţarea lumii. Aşezată pe perete, tapiseria nu este un covor atârnat în cuie, ci conţine forţa interioară a artistului, transformând obiectul în operă de artă, purtatoare de mesaje, de sensibilitate, de frumos.

Portal

Această transpunere a lumii interioare în formele riguros exacte pe care le impune tehnica ţesutului este primul lucru care îţi opreşte privirea în expoziţia Ruxandrei Sibil Mermeze. Pe deplin stăpână a meşteşugului, artista reuşeşte să prindă sentimente, lumi recognosibile şi altele abia bănuite în figuri aproape geometrice. Ordonate într-o construcţie riguroasă, nu o dată arhitecturală, ele se încarcă de simboluri şi semnificaţii care cer din partea privitorului o imersiune necondiţionată într-un univers cu totul particular.

Marină

Al doilea element care încântă încă de la pima vedere este rafinamentul cromatic. Pentru a-l obţine, aşa cum cere ochiul sensibil la cele mai fine nuanţe, Ruxandra Sibil Mermerze îşi vopseşte sigură lânurile. Când solare, în combinaţii de galbenuri, roşuri, ocruri portocaliuri, temperate de zone de griuri şi verde subtil vibrate, când uşor nostalgică, datorită violeturilor, brunurilor, travesate şi ele de griuri sau verde, compoziţiile deschid uşi spre lumi difeirte. Uneori senzaţia de deschidere către altceva este puternic sugerată de formele dispuse aparent perspectival. Alteori, ca în Marine, lumile sunt dispuse pe orizontală ca în vechile compoziţii “historiate”.

Miez

Există compoziţii în care forme ondulate (frunze? peşti?) par să moduleze o clepsidră, altele în care deschiderea în profunzime descoperă o verticală luminoasă, ca un fel de axis mundi, ca un memento al trecerii noastre prin lume, cum se întâmplă în Miez.

De altfel, întrepătrunderea formelor trimite, prin formă şi culoare, la sugestii astrale, la zone aflate între cer şi pământ, ca în Între lumi, zone figurate câteodată în acelaşi registru cromatic, către naştere şi către dispariţie sau trecere.

Sugestia de clepsidră

Nu întâmplător, cu câţiva ani în urmă, criticul Silvan Ionescu afirma despre Ruxandra Sibil Mermeze că “În tematica tapiseriilor sale, este atrasă de măreția mișcărilor astrale și de efectul acestora asupra pământului. Germinația, rodirea, ciclurile anotimpurilor i-au marcat creațiile și i-au oferit posibilitatea de a-și demonstra forța de sugestie a acestor mari «mistere» ale vieții”.

Între lumi

Performeră în tehnologia artei ei, Ruxandra Sibil Mermeze a creat, de-a lungul anilor, piese în care vieţuiau o faună şi o floră de multe ori inventate. Unele le regăsim şi în această expoziţie, în Marinele ritmate ascensional de bizare vieţuitoare subacvatice sau în zborul păsărilor din Plutire. A abordat şi tehnicile noi, cum ar fi colajul sau inserţiile de cusătură, ca într-un joc de “tapiserie pe tapiserie”, a vădit o propensiune către bucurie ca în Interferenţe solare.

Zbor

În expoziţie sunt etalate câteva desene și picturi, înrudite stilistic cu tapiseriile, amintind prin bogăţia curbelor, prin înlănţuirea formelor, universul baroc al unora dintre tapiseriile ei mai vechi.

Colajul, încercare de depăşire a bidimensionalului

Desigur, tapiseria, chiar dacă a câştigat în a doua jumătate a secolului trecut statutul de artă cu majusculă, şi-a păstrat şi funcţia de artă decorativă. În faţa unei piese realizate în această tehnică, vizitatorul o vizualizează, de cele mai multe ori, împodobind un perete din propria locuinţă, dincolo de admirarea ei ca “piesă de muzeu”, dacă putem spune aşa. Acesta este întotdeauna primul nivel de lectură. Abia abordarea în plan secund introduce privitorul în spiritualitatea de dincolo de suprafaţă a artistului, dezvăluind simbolurile, rolul pe care semnele plastice îl au în comunicarea adevărului intim al creatorului. Afirmaţia este cu atât mai valabilă în creaţiile Ruxandrei Sibil Mermeze, iar accesul la zona interioară este când facilitat, când bruiat tocmai de ştiinţa structurării formale care ochiului neavizat i se poate părea aleatorie.

Spaţialitate

Cu multe participări la expoziţii colective şi de grup atât în ţară, cât şi în străinătate, în Iugoslavia sau în Germania, Ruxandra Sibil Mermeze a ieşit relativ rar în public cu expoziţii personale.

Din 1988 până acum numărul lor este abia de opt. A expus la galeriile Simeza, la Ateler 35, Căminul Artei şi Casa Americii Latine din Bucureşti, la Forum – CREDIT SUISSE, din Geneva şi la Muzeul de Arte Decorative şi Design, din Riga, Letonia. Cea de a opta expoziţie, de la Galeriile Orizont, vine la nu mai puţin de 11 ani după cea de la Riga.

Exigentă cu sine însăşi, cu o modestie ce caracterizează numai artiştii autentici, Ruxandra Sibil Mermeze oferă privitorului, cu fiecare expoziţie, un dar. Aşa se explică şi faptul că multe dintre lucrările ei se află în colecţii din ţară, dar şi din Franţa, Elveţia, Argentina, Germania, Canada, Italia.

Plutire

Rafinamentul compoziţiei, al cromaticii, încântarea ochiului la întâlnirea cu formele ondulate sau unghiulare, sentimentul pătrunderii în adâncimea suprafeţei, altfel plane, a tapiseriei ar fi în ele însele suficiente motive pentru a aprecia creaţia Ruxandrei Sibil Mermeze. Dar demersul artistei este mai profund, intim, vehiculând în subsidiar sentimente, crezuri, trăiri de o clipă sau tristeţi recurente. Toate putând fi “citite” la o mai îndelungă contemplare a pieselor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.