Salariile minime în UE au crescut brusc

Salariile minime au crescut anul trecut și la începutului anului 2017 în mod semnificativ în 22 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, relevă un studiu realizat de Fundația „Hans Böckler“, citat de publicația germană Der Spiegel. Pe lista țărilor unde s-au operat modificări ale salariului minim se află și România. La 1 mai anul trecut, acesta a crescut de la 1.050 lei la 1.250 lei, iar de la 1 februarie 2017, Guvernul PSD l-a dus la 1.450 lei. La nivel european, relevă studiul amintit, creșterile nominale din ultima vreme au fost cele mai puternice din 2007 încoace. Aceste salturi au venit pe fondul unei inflații scăzute în majoritatea statelor UE, ceea ce a făcut ca salariul real să fie mai mare. Măsurat în raport cu salariul mediu, în multe state europene nivelul celui minim este încă scăzut, susține Fundația „Hans Böckler“.

În Franța, salariul minim a crescut cu 0,9%, în Belgia – cu 2%, în Germania – cu 4%, iar în Spania – cu 8,1%. România a consemnat însă o creștere de 38% în ultimele luni. Cu toate acestea, salariul minim din țara nostră se plasează în coada clasamentului european, cu 1,65 de euro pe oră. Sub noi se află doar bulgarii, cu 1,42 euro/oră. Ungaria acordă un salariu minim de 2,35 euro/oră, Polonia – 2,65 euro/oră, Lituania – 2,32 euro/oră, Estonia – 2,78 euro/oră, Letonia – 2,25 euro/oră, Grecia – 3,35 euro/oră. În Vest, Franța plătește 9,76 euro/oră, Germania – 8,84 euro/oră, Olanda – 9,52 euro/oră, Belgia – 9,28 euro/oră, Irlanda – 9,25 euro/oră, Marea Britanie – 8,79 euro/oră, Luxemburg – 11,27 euro/oră.

În lume, în Brazilia salariul minim este de 1,1 euro/oră, în Turcia – de 2,73 euro/oră, în SUA – de 6,55 euro/oră, în Japonia – de 6,85 euro/oră, în Noua Zeelandă – de 9,60 euro/oră, iar în Australia ajunge la 11,89 euro/oră. În Republica Moldova, salariul minim este de 56 de cenți/oră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.