Dezbaterea publică despre înălțimea pragului în privința abuzului în serviciu dovedește, extrem de clar, de ce a spus CCR că este obligația Parlamentului de a-l stabili, iar nu sarcina societății civile. La noi, acum, societatea civilă nu vrea acest prag în interesul legii, ci, subiectiv, în interesul politic, și anume în interesul posibilității de a crea condiția legală pentru a face arestabil un anume politician.
Dezbaterea aceasta devine o zvârcolire sinistră de strigoi, a defunctelor Tribunale ale Poporului. În pofida tuturor proceselor imaginabile ale comunismului, pulsiunea publică de a aplauda o lege scrisă cu gândul la un singur cetățean n-a dispărut. Acest animal politic colectiv care trăiește în psihologia mulțimilor are un comportament irațional: azi, se poate revolta în contra unei legi cu dedicație unipersonală, mâine poate cere o lege cu țintă unipersonală.
Încă ceva: în pofida celei mai bune școliri a specialistului în drept pe care o deține Tudorel Toader, iată că frica sa de voința mulțimilor iraționale dezlănțuite poate redeschide cutia justiției populare din sinistra perioadă a stalinismului și poate face praf și pulbere tot trecutul școlilor de drept și tot rolul clasic al legiuitorului. Nu ne mai rămâne decât să propunem stabilirea sentințelor judecătorești prin sondaje de opinie, dacă elaborarea legilor o facem prin consultarea maselor.
Niciodată n-a fost mai limpede, la noi, izvorul din care pleacă moartea ideii de lege și dreptate: abdicarea legiuitorului de la povara datoriilor sale de conștiință și transferul acestei poveri asupra unei conștiințe colective.
Totul pleacă de la înțelegerea abuzivă a ideii de democrație. Nu o poți aplica în armată. Nu o poți aplica în chirurgie. Nu o poți aplica în științele naturii. Nu o poți aplica în biserică. Nu o poți aplica în școlirea elevilor și studenților. Nu o poți aplica în orice domeniu al vieții.
Legiferarea sub sabia voinței populare dezlănțuite participativ nu va da niciodată democrație, iar „democrațiile“ care abdică de la rolul elitelor profesionale pot fi mai rele decât tiraniile, au fost deja mai rele decât orice tiranie cunoscută de istorie.
Retrăim, în mic, zvârcolirea sinistră a acestui monstru istoric ce părea a fi fost răpus. Știm cum s-a ajuns aici: totul a plecat de la eroarea personală a președintelui țării de a chema mulțimile să participe direct la facerea legii.
Această eroare trebuie curmată mai curând printr-o mea culpa extrem de explicită.
Dragnea este judecat pentru un prejudiciu de 108 mii de lei (în jur de 20 de mii de euro). Unde să fie pragul penal al acestei infracțiuni care, sub prag, ar fi doar o contravenție: la 107 mii de lei sau la 109 mii de lei?
În ambele cazuri, ar fi vorba de o legiferare cu dedicație unipersonală. Ce reper nonpersonalizat ar putea fi mai… obiectiv?
Legea achizițiilor publice permite atribuire de contracte fără licitație până la suma de 25 de mii de euro. De ce n-ar fi acesta reperul deja consacrat în lege al abuzului cu caracter personal?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.