SRI, acuzat că a făcut presiuni asupra PSD pentru Oprea

Generalul în rezervă Dumitru Iliescu, fost şef al SPP şi fost consilier al lui Mircea Geoană, a susținut marţi în faţa Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 că a avut informaţii că SRI a făcut în 2008 presiuni asupra PSD pentru a-l numi pe Gabriel Oprea la conducerea Ministerului de Interne în Guvernul PSD – PDL.

Iliescu a asigurat consultanță pentru președintele PSD de atunci, Mircea Geoană, în perioada campaniei electorale de la acea vreme.

„Am fost în contact cu echipa de campanie a dlui Geoană, inclusiv cu cei care organizau activitățile, am fost și la o acțiune comună. (…) În perioada respectivă și chiar anterioară am primit diverse informații vizavi de modul în care se încearcă să se organizeze campania respectivă și acțiunea unor persoane cu demnități publice pentru a asigura continuitatea (…) președintelui în funcție. Aceste informații pe care le-am obținut le-am pus la dispoziția conducerii PSD, informând de fiecare dată când soseau asemenea informații. Au venit informații încă din 2008, înainte de alegerile parlamentare, în sensul că după derularea alegerilor și după ce se va vedea rezultatul votului se va încerca să se facă o alianță mai puternică pentru a putea să se promoveze niște legi care erau considerate necesare în momentul respectiv de către președintele Traian Băsescu”, a detaliat Dumitru Iliescu.

El a amintit că, după alegerile parlamentare din 2008, s-a creat alianța PSD-PDL, după care s-a procedat la împărțirea portofoliilor, a ministerelor.

„Ceea ce am reținut înainte de a se derula activitatea respectivă a fost că, de fapt, a venit o informație că se încearcă ca Ministerul de Interne să treacă la PDL. Conducerea PSD nu a acceptat această chestiune și, după negocieri intense, au obținut conducerea MAI. În această situație, ulterior, mi-au sosit informații că cei din conducerea SRI au făcut presiuni asupra unor membri ai PSD, mă refer la cei din conducerea PSD, ca la conducerea acestui minister să fie numit dl Oprea. Și așa s-a și întâmplat. După numirea dlui Oprea la conducerea MAI trebuia să se vină cu propuneri pentru secretarii de stat”, a afirmat Dumitru Iliescu.

Potrivit acestuia, exista, în cadrul înțelegerii PSD — PDL un protocol, un algoritm după care erau numiți secretarii de stat.

„Dl Oprea a profitat de faptul că dl Geoană era plecat pentru câteva zile în SUA și, după o consultare pe care a avut-o cu dl Traian Băsescu, a venit și a propus secretarii de stat direct primului ministru, iar primul ministru a emis hotărârile respective. Însă, până să se publice în Monitorul Oficial, am aflat de această chestiune și l-am contactat pe dl Geoană, care a luat legătura cu dl prim-ministru Boc și au anulat numirile respective. În aceste condiții, dlui Oprea i s-a sugerat să își dea demisia și să plece de la conducerea MAI pentru că se aflase deja care era scopul acestuia”, a susținut fostul șef al SPP.

În opinia acestuia, legătura celor povestite cu alegerile din 2009 este „foarte mare, pentru că exista un plan bine pus la punct, care s-a făcut și în 2013, în decembrie, pentru alegerile din 2014”.

„Acest plan și el a fost foarte bine conturat în vederea susținerii președintelui de la acea perioadă ca să poată să câștige din nou alegerile în 2009. Și aveam informația, chiar dacă ulterior dl Nica a fost numit ministru de Interne, am avut informația cu o lună înainte de a fi demis că va fi demis. Și scopul acestei demiteri a fost ca să preia controlul asupra MAI, care avea un rol major în organizarea și desfășurarea corespunzătoare a alegerilor. Am aflat cu o lună înainte de a fi demis dl Nica că i se va găsi un pretext că o să fie demis. L-am informat și pe dl Nica și pe dl Geoană despre aceasta, domniile lor n-au crezut în faza inițială. (…) Dar s-au convins de această manevră”, a declarat Dumitru Iliescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.