SUA au încercat să lichideze un ofiţer de informaţii al Franţei din Siria

Statele Unite au încercat în cursul lunii septembrie să elimine un agent al serviciilor secrete franceze care ar fi trecut în tabăra inamicilor jihadişti din Siria.

Potrivit agenţiei americane McClatchy, agentul secret francez a fost ţinta a nu mai puţin de 47 de rachete de croazieră, în cursul lunii septembrie, când forţele americane au lovit mai multe poziţii ale Frontului Al-Nusra, în Siria. Se pare însă că agentul Franţei a supravieţuit. “Un ofiţer francez de informatii care a defectat şi s-a alaturat al-Qaeda a vost vizat de primul val de lovituri aeriene americane în Siria”, a anuntat agenţia amintită.

Potrivit unor surse europene este vorba “fie de un agent al serviciilor de informaţii ale armatei franceze, fie de un agent al spionajului francez”.

Decizia ca acesta să fie eliminat în timpul unor bombardamente a fost luata pentru a nu pune Franţa într-o situaţie diplomatică dificilă.

Surse din serviciile secrete franceze, au declarat pentru Le Monde că informaţiile prezentate în Statele Unite sunt “bizare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.