Țiriac: „Chiar suntem tâmpiţii satului?”

Organizatorul turneului de tenis de la Madrid, Ion Ţiriac, a justificat prezenţa lui Ilie Năstase la festivitatea de premiere, criticată de preşedintele WTA, prin faptul că acesta este prietenul său de 50 de ani și întrebând retoric: „Adică trofeul meu să-l dea Babalugu?”.

„Eu mi-am făcut declaraţia mea pe care am dat-o presei şi cu domnul Năstase fiind pe podium, la Madrid. Adică trofeul meu să-l dea Babalugu? Sau cine să-l dea? Domnul Năstase a fost şi este omul cu care eu mi-am împărtăşit 50 de ani din viaţă. Şi aşa rămâne”, a declarat Ţiriac, marţi.

Ţiriac l-a apărat din nou pe Ilie Năstase în cazul suspendării de către ITF ca urmare a scandalului de la Fed Cup și a remarcilor la adresa Serenei Williams.

„Ilie Năstase e Ilie Năstase, e o personalitate enormă. De ce se vorbeşte astăzi despre Ilie Năstase? Nu că a scos două fraze ci pentru că e Ilie Năstase. Îl ştim toţi, de bine, dar şi de rău. Din când în când o ia pe arătură. Dar aici, după carnetul meu de adrese, nu a făcut nimic ieşit din normal. Totdeauna, prietenii noştri au fost împrejurul nostru. Noi suntem un pic diferiţi faţă de ceilalţi, în special de americani. Noi nu am avut treaba asta cu rasismul, nu am avut-o niciodată. Noi am crescut împreună. Eu m-am născut într-o casă în care erau trei familii de maghiari de origine română, trei familii de saşi de origine română, trei familii de evrei, cărora le spuneam jidani pe vremea aia şi nu s-a supărat nimeni, şi patru familii de români. După care, în facultate noi am avut în facultate o enormitate de studenţi din Africa. Venind la surorile Williams, am spus-o întotdeauna, au fost cele mai cuminţi, cele mai sensibile jucătoare din perioada vieţii mele. Venus a fost singura jucătoare care mi-a scris o scrisoare de mulţumire pe vremea aia. Cine a incitat-o pe Serena la treaba asta, nu ştiu şi nu mă interesează, dar în orice caz nu a fost nicio frază cu tentă rasistă. Şi cu asta am terminat cu domnul Năstase şi cu Serena. Pe cealaltă parte şi-a apărat echipa. Puteţi să credeţi că a delegat un sepervizor englez la un meci România – Anglia. Unde suntem, în Congo? Cine suntem? Cine sunt aceşti domni care au puterea de decizie care în a doua secundă îl suspendă? Cum să îl suspenzi fără să îl asculţi? Adică nu are şi el dreptul la apărare dacă îl acuză cineva? L-a acuzat doar a doua zi doamna căpitan de echipă pentru că în prima zi au râs acolo împreună. Mă mir că nu s-au pupat şi s-au luat la alte treburi. Şi a doua zi, vai ce insultate suntem. Chiar suntem tâmpiţii satului?”, a spus omul de afaceri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8493 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.