Toate victimele accidentului din Bulgaria, aduse în țară

Şase răniţi în accidentul din Bulgaria au ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca, aceştia având traumatisme forte şi fracturi, care, cel puţin deocamdată, nu le pun viaţa în pericol, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, citat de Mediafax.

Patru răniţi în accidentul rutier produs în Bulgaria au fost aduşi la Spitalul Floreasca din Capitală, duminică după-amiază. Aceștia vor fi supuşi unor investigaţii, după care medicii vor stabili, în cazul fiecăruia, terapia necesară.

Tot la Floreasca au fost aduşi anterior, cu elicoptere SMURD, alţi doi răniţi în accidentul din Bulgaria. Este vorba de o femeie de peste 60 de ani şi un bărbat de aproximativ 60 de ani – cu traumatisme forte şi fracturi, care, cel puţin deocamdată, nu le pun viaţa în pericol, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa.

Cei şase răniţi aduşi la Bucureşti au fost transportaţi din Bulgaria în România, cu elicoptere SMURD, după ce au fost stabilizaţi la un spital din Veliko Târnovo.

În total s-au înregistrat 17 răniți din cele 27 de persoane aflate în autocar, dintre care șase, aflați în stare gravă, au fost aduși cu elicopterul la București și internați la Spitalul de Urgență Floreasca, iar o persoană a decedat.

Una dintre femeile rănite în accidentul rutier din Bulgaria va fi operată, duminică seară, pentru a i se rezolva o fractură la un picior, iar în cazul celorlalţi pacienţi vor fi monitorizate leziunile identificate, au declarat medicii Spitalului Floreasca din Bucureşti.

Ministerul de Interne a anunţat că pe lângă cei şase răniţi aduşi la Spitalul Floreasca, din Bulgaria, cu elicoptere, restul persoanelor care se aflau în autocarul implicat în accidentul de duminică au intrat deja în ţară, cu un alt autocar, pus la dispoziţie de firma transportatoare.

Un autocar în care se aflau turiști români care se întorcea din Turcia s-a răsturnat duminică în Bulgaria, în apropiere de Veliko Târnovo.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.