×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum o oră
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Duminică, 30 aprilie 2017, 00:30
EUR (€)
+0.0044 ↗
4.5333 RON
USD ($)
-0.0112 ↘
4.1453 RON
• • •
Traian Băsescu – șeful de orchestră

- Și Elena Udrea a fost?

Vulpea, cu botul plin de smîntînă, cu chelia scăldată în lumină, răspunde:

- Nuuuuu! Niciodată! Sau a fost de două ori, parcă. Nu știu! Nu m-a interesat. Eventual m-a interesat ce fac fetele mele!

Cam așa își interpreta fostul președinte rolul fățărniciei de vulpe sfioasă pe ecranul B1 TV. Și mai apoi, tot el, ca și cum ar fi sărit în apărarea onoarei știrbite a nevestei sale, făcea pe avocatul Coanei Joițica. Asta era duminică seară, cînd judecătorii de la Înalta Curte își citeau notițele pentru sentința procesului „Gala Bute“, iar Dan Andronic continua marea diversiune numită „Noi suntem statul“!

De cînd l-am văzut pe Traian Băsescu, am înțeles un singur lucru. Că este genul de om cu o mie de fețe. Și că poate juca orice rol, de la circ la dramoletă, de la patriotism la vînzător de țară, de la negustor viclean la moralist îngrijorat. Și în același timp, cînd își găsește fraierii și devotații, devine șeful lor de orchestră. Se umflă în pene, face planuri, se preface ca prim apărător al legii și al dreptății și apoi tot el ignoră, abuzează, calcă în picioare și aplică pe dos.

Operațiunea „Noi suntem statul“ a fost lansată în săptămîna premergătoare sentinței în procesul „Gala Bute“. Autorul ei este Dan Andronic, personaj controversat, om din același grup de interese cu Traian Băsescu și Coana Joițica. Prezența lui lîngă fostul președinte, înțelegerile sale cu Elena Udrea și achiziționarea ziarului pe care îl conduce cu sprijinul aceleiași găști îl arată ca parte orchestrată de tandemul Udrea – Băsescu.

Ce este operațiunea „Noi suntem statul“? O diversiune scrisă de un autor lipsit de inspirație. „Noi suntem statul“ este doar o afirmație tembelă, inventată de Dan Andronic sau de redacție, pentru a fi pusă pe seama unui grup de interese. Nicăieri nu avem o probă că acest grup a avut un program, un lider, un scop comun. Și nici că sintagma „Noi suntem statul“ ar fi reprezentat ceva. Ce face Dan Andronic în mediocra sa diversiune menită a enerva populația și a muta toată răspunderea regimului de pomină de pe umerii lui Băsescu și Udrea? Inventează un grup mai larg, provenind din zona serviciilor, a conducătorilor de instituții publice (Parchet, ANI, DNA, DIICOT, PSD etc.), la care pasează toate aberaţiile!

Dan Andronic întocmește grupul conspirativ din lista invitaților la diverse onomastici și aniversări ale principalelor personaje din servicii și justiție. Impostori și mediocri, figuranți ajunși în diverse funcții, aceștia au fost transferați și într-un imaginar grup conspirativ menit a controla România. De la Horia Georgescu la Florian Coldea, de la Victor Ponta la generalii Gabriel Oprea și Hăpău, toată fauna este strînsă într-o oală de lături și botezată grup conspirativ. De bună seamă, grupul nu s-a consolidat la nunta Elenei Băsescu, unde 500 de invitați au cotizat între 750.000 şi 1.000.000 de euro (nu 400.000, cît a declarat Elena Băsescu), ci la infracționalele partide de tenis de cîmp, jucate mai ales în formula de perechi. Peisajul are și umor grotesc. Cu greu ți-l poți imagina pe George Maior, burtos și greoi, partener cu Florian Coldea smucind din bărbie mai agitat ca la box, contra unui Dragnea (lemn Tănase la tenis, gata să-l confunde cu oina sau cu bîza), partener cu generalul Dumbravă, sub privirile admirative ale Liviei Stanciu și ale lui Gabriel Oprea. Numai în imaginația ratată a lui Dan Andronic și în visele de circar ale lui Traian Băsescu, un asemenea show conspirativ s-ar putea petrece.

Că fiecare dintre personajele invocate de Dan Andronic ca făcînd parte din acest grup este discutabil, contestabil, limitat și mediocru, chiar marcat ca repetent (Florian Coldea, Horia Georgescu etc.), și fiecare în parte stîrnește revolta sau măcar o undă de dispreț nu înseamnă că îl transformă într-un membru al unui grup infracțional. Fiecare în parte și-a rezolvat interesele și a făcut concesii celorlați pentru a-și atinge interesele. Un asemenea peisaj sinistru a devenit fundalul acestui basm politic, de tip conspirație chinezească sau sovietică. Nu mai rămîn decît arestarea, judecarea în public și condamnarea tuturor celor pomeniți în banda „Noi suntem statul“!?

Cine lipsește din bandă? Exact beneficiarii acestei povești de adormit electoratul. Adică Elena Udrea, Dorin Cocoș, Vasile Blaga, Traian Băsescu, Anca Boagiu, Daniel Moldoveanu, Sorin Blejnar, Adriean Videanu, Bogdan Buzăianu și toți ceilalți beneficiari ai regimului Băsescu.

Dan Andronic nu este decît stiloul cu care Traian Băsescu scrie o poveste halucinantă, pentru care nimeni n-a produs nici o probă, dar care le propune alegătorilor din România o altă listă de vinovați pentru situația în care se află țara.

Banda de trădători a regimului Băsescu este prezentată de ziar și terfelită de televiziuni. O adunătură de impostori, folosită din plin de fostul președinte și de Elena Udrea în exercițiul lor nebun de putere, se conformează și tace. Iar marele circar al ultimelor decenii iese la rampă, se linge pe bot și zice...

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de marţi versiunea tipărită - disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL - sau digitală

Cornel NistorescuPublicat Luni, 13 martie 2017
10680
 | 59
 | 45
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Mesterul
+1
O manipulatre gen "BASESCU" cu sluga de zi Andronic , asta este situatia de la terenul de tenis. Credeati ca Basescu mai sta mult ascuns el si gasca portocalie au distrus tara si uite cum incerca sa arunce vina ca alti au facut o organizatie "NOI SUNTEM STATUL" MINCIUNI, MINCIUNI SI IAR MINCIUNI . Cei vizati in articolele lui Andronic ar trebui sa-l dea in judecata si mai ales Coldea sa spuna adevarul pt. a contracara mincinule si manipularile lui Basescu. Se dau singuri de gol , astazi scrie Andronic articolul maine vine Basescu si confirma anumite lucruri, ce rusine acesti mincinosi trebuiesc HUIDUITI PE STRADA .
Publicat Joi, 16 martie 2017
+Răspunde
ana
+2
PERFECTTTTTTTTTTTTT SI LA OBIECTTTTTTTTTTTTT NISTORESCULE ....CRED CA ESTE UNICAT LA A TRAGE SFORI SI L;A MINCIUNAAAAAAAAAAA
Publicat Miercuri, 15 martie 2017
+Răspunde
SOBOLANU
+4
PE BASE MATRAFOX CAND IL VEDEM LA PUSCARIE DOMNULE MAESTRRU?????????????????
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
SOCRATE
+3
INCEPAND CU ILIESCU TOTI AU FOST INVINSI DE SISTEMUL TICALOSIT, MAFIOT CARE A CAPTURAT RO DUPA 1989, ASA S-A ALES PRAFUL DE ROMANICA RAVNITA INCA DIN FRAGEDA PRUNCIE DE CATRE TATARI, GOTI, VIZIGOTI, TURCI, HUNI (UNGURI), AUSTRIECI, NEMTI, AMERICANI, ITALIENI, ETC
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
Gregorian Trivolaru
+11
Maestre Nistorescu,ati punctat mai mult decat perfect !!
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
Suciu @ Gregorian Trivolaru
+2
Ca un adevarat gramatic, mai e strul stie ce este mai mult ca perfectul.
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
Charlie
+3
Rtv prin cativa dintre moderatori, in frunte cu celebrul om al serviciilor Ciuciutacu, si cu ajutorul acoperitului Ghita au declansat din toamna 2016 operatiunea de spalare a lui Basescu de toate pacatele prezidentiale. Dar nu s-au limitat la acest individ alunecos, militand diversionist si la spalarea oamenilor acestuia precum Ponta, Udrea, Bica etc, ceilalti fiind trecuti sub tacere. Ghita a pornit la atacul contra lui Coldea dezvaluind extrem de putin din ce stie, cu intentia clara de a deschide campania de transfer a responsabilitatilor de tradare de tara si de incalcare a Constitutiei catre ultimul. Exista o concertare vadita, Bica deversand resturi in putrefactie tot in directia lui Coldea, precum Ghita, Ciuciutacu, Ponta, Basescu si latraii din partidul sau. Ghita a creat si un partid menit sa fure voturi de la PSD si ALDE, purtand drept stindard poza basistului Ponta, acesta jucand la doua capete asa cum a fost instruit la scolile informative. Anterior ii servise pe tava guvernul Teutonului, ceea ce incearca si acum cu disperare. Nu intamplator toti cei enumerati , ca si aceia mentionati de Dl. Nistorescu vorbesc aceeasi limba. Basescu a fost tradat de patronii sai din strainatate pentru ca a facut un joc care le-a creat mari probleme de imagine si de aceea principalele sale slugi l-au tradat pentru a se salva. Nu voi inceta sa repet, din 1989 si pana astazi tara e sfasiata de luptele dintre cele doua aripi ale Securitatii. In 2004 infiltratii securisti ceausisti in tabara kgb-istilor i-a maturat definitiv de la putere pe o schema identica cu aceea folosita in 1989 de agentii kgb si gru infiltrati in structurile ceausiste. Se negociaza in culise condamnari pe viata contra libertate pentru toti si prezervarea miliardelor devalizate. De Lulutza Base mai are nevoie pana ii inchide toate dosarele, majoritatea fiind "rezolvate" dupa plecarea de la Cotroceni. De aceea Ghita a tacut brusc dupa ce a fost pus pe liber Coldea.
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
Gmbplay @ Charlie
+5
Ai un + de la mine.
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
Ţăranul
+4
Ţambalagiul şef ..... !
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
joenegut
+14
foarte corectă analiza acestui grup de infractori în frunte cu contabandistul de Răpiri din serai
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
Itrina
-17
Ati in ceput sa luati si Dv. simbrie de pe la SRI?Nciodata nu l-ati inghitit pe Basescu.Asta o stiu.Si asta pentruca a fost si este cel mai bun politician roman.In rest,tot ce scrieti in articol incearca sa acopere scandalul declansat de S.Ghita cu legaturile foarte stranse intre SRI,DNA.Si nu numai protocoale secrete dar si chefuri ,tenis !!
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
Halepiniu @ Itrina
+8
Aveți internet la bălăceanca?
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
QX
+10
"Mareata"politica romaneasca si "ingenua" presa libera, cand se mai reuseste sa se desconspire cloaca in care baltesc, se devoaleza adevarate fauna de javre, farisei, suti, criminali, curve, cocote, ..., iar deasupra si pe laturi troneaza si vetuiesc fals dedicate si maculate instituti administrative, de drept si siguranta - chiar raman de neinteles puseele de mirari si revolta la prezentarea dezastroasei relitatii romanesti de catre diferite personalitati si organizatii internationale.
Publicat Marţi, 14 martie 2017
+Răspunde
Recomandate
Abuzul, între infracțiune și salvare politică
Publicat acum 12 ore şi 12 minute
Va pieri industria europeană a cărbunelui?
Publicat acum 6 ore şi 50 minute
Pasajul Sudului, „terminat” de ochii lumii
Publicat acum 10 ore şi 18 minute
Halep a învins-o pe Anastasija Sevastova
Publicat acum 15 ore şi 50 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Subiectele zilei
4 articole/ Actualizat Vineri, 28 aprilie 2017
alarm off
Cronica din Berceni
6 articole/ Actualizat Miercuri, 19 aprilie 2017
alarm off
Cotidianul cititorilor
10 articole/ Actualizat Joi, 20 aprilie 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 15 aprilie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
111 articole/ Actualizat Joi, 27 aprilie 2017
Simona Popescu

Eroicul atac al celor 8800 de oi româneşti asupra unei nave militare ruseşti va rămâne cu siguranţă în istoria României la capitolul mari victorii.

Simona PopescuPublicat acum 5 ore şi 27 minute